CELEBRARE PE ÎNĂLȚIMILE DE LA ORADEA (GUEST POST – PASTOR DANIEL CHIU)

Pastorul Pentecostal Cristian Ionescu este o voce profetica pentru miscarea Pentecostala, prin curajul pe care il are de a se opune libertinismului si pacatului. Iata ca i-a venit in ajutor alta voce profetica, pastorul Baptist Daniel Chiu.
Pastorul Chiu are pana cea mai ascutita. Materialul este luat dupa blogul pastorului Cristian Ionescu.

***

Nu mai este un secret, şi nici nu s-a dorit să fie, faptul că o conferinţă a tinerilor a angajat o trupă de păgâni ca să îi desfăteze cu dansuri de cabaret. Ce este mai revoltător e faptul că au dat acelei întruniri un nume ce sugerează prezenţa lui Dumnezeu,  pretinzând că faţa lui Dumnezeu le-a fost binevoitoare!

Nu, nu a fost faţa lui Dumnezeu acolo, ci faţa reală a unor “închinători” care, probabil, au o brumă de religie,  dar nu cunosc pe Dumnezeu, faţa reală a unor oameni care şi-au creat un idol pe care l-au botezat cu numele Sfântului lui Israel, şi căruia îi aduc închinare promovând desfrâul şi manifestările firii sub masca unei închinări pretins creştine!  Acolo s-au adunat tineri dornici de senzualităţi şi pofte ce debordează în imoralitate. Şi conducerea organizaţiei Peni-Baal  le-a oferit ceea ce doreau, într-o formă care putea fi scuzată ca încercare de evanghelizare.

În faţa protestului de indignare a unor predicatori care mai au frică de Dumnezeu (şi aceştia sunt tot mai puţini pe zi ce trece), s-a dat un comunicat prin care se exprimau regrete. „Regrete” că dansul a fost mult prea sugestiv (oare dansurile nu sunt prin natura lor sugestive,  şi tocmai de aceea, cu cât sunt mai sugestive cu atât sunt mai gustate ?). De fapt comunicatul nu a fost altceva decât lansarea unui balon de verificare a opiniei  publicului „religios” (că „penticostal” nu îi putem spune). O verificare subtilă a „direcţiei vântului” . Nu a direcţiei Vântului ce produce naşterea din nou (Duhul Sfânt),  ci a vântului  după care se iau masele de ignoranţi adunaţi la conferinţe de „trezire.”  Şi într-adevăr a fost trezire : trezirea poftelor cărnii, trezirea revoltei faţă de cei care mai pretind moralitate în poporul lui Dumnezeu, trezirea unor instincte pe care religia lui Baal şi a Astarteii le preamăreşte şi le promovează în închinare !  La sfârşitul comunicatului conducerea organizaţiei  „mulţumeşte lui Dumnezeu   pentru Harul Său minunat şi pentru toată lucrarea pe care Duhul Sfânt a făcut-o şi în timpul acestei conferinţe.” Care har, care lucrare ? Cărui dumnezeu îi mulţumeşte conducerea organizaţiei? Probabil lui Baal şi Astarteii, zeii care promovau la temple prostituţia sacră!

Comentariile pe care comunicatul le-a adunat (dacă nu au fost cenzurate de producătorii memorabilului comunicat) au fost (în majoritatea lor covârşitoare), laudative în ce priveşte încorporarea momentului „artistic” în „celebrarea de pe înălţimea de la Oradea.”  De fapt, prin publicarea comunicatului organizatorii conferinţei au adunat laude şi aprecieri ! Ca să vezi pe ce poziţii mature se postează noua generaţie de (cum să îi numesc ?  Creştini nu sunt,  Penticostali nu sunt, îi vom numi…) închinători postmodernişti.

Iată câterva mostre de comentarii ale „închinătorilor de pe înălţimea de la Oradea “ :

Emilia

Personal nici eu şi nici prietenii mei nu am fost deranjaţi de piesa de teatru! Ba chiar ne-a plăcut mult şi am fost impresionaţi de profesionalismul care a ajuns pe scena unei conferinţe creştine! Orice prieten necreştin mi-aş fi adus sunt sigură că ar fi rămas plăcut surprins şi nu mi-ar fi fost ruşine aşa cum îmi e de multe ori de programele bisericilor noastre.

Cea care îşi exprimă simţămintele „înălţătoare” este o tânără care nu vorbeşte de „prietenele” sale, ci de „prietenii” ei, printre care şi necreştini. Cât de pocăită este se vede din prieteniile ce le întreţine şi din faptul că a ajuns să îi fie ruşine de serviciile divine ale bisericilor penticostale (pe care le identifică a fi programe !). Este mândră de profesionalismul dansatorilor ! De fapt, asta era tot ce ne mai lipsea la Biserică ! Noroc cu Lucian Oniga care cunoaşte „lipsurile” Bisericilor şi se grăbeşte să le vină în întâmpinare !

 Gigy

…am văzut de multe ori îmbrăcăminte mai vulgară la noi la  biserici… şi nimeni nu a avut nimic de comentat…  o pantomimă. .. care îşi merită toate laudele. .. pentru perfecţiune şi mesajul transmis …  nu este vina voastră că unii au trăit în grotă şi acuma când au ajuns la suprafaţă dau din coate…

Deh, îmbrăcămintea vulgară se asortează foarte bine cu dansul de cabaret ! Dacă una a intrat în biserică, era normal ca organizatorii să intuiască pasul următor ! Amicul Gigy este foarte raţional, mai raţional ca amicii din conducerea organizaţiei, care planifică şi promovează dansul de cabaret, ca ulterior, în urma protestelor,  să facă un pas înapoi, scuzându-se ! La urma urmei, programele Peni-Baal sunt pentru cei evoluaţi, care au părăsit grota !

Sergiu

Apreciez transparenţa voastră, Dumnezeu să vă binecuvânteze! Sceneta a fost reuşită, i-a cam lipsit punctul culminant.

Dar bine, ce voia Sergiu, ca dansatorii să nu mai lase nimic pentru imaginaţie? O astfel de transparenţă trebuie neaparat apreciată ! Bine că s-au găsit oamenii care să o aprecieze (pe lângă conducerea organizaţiei)! Cu o floare nu s-ar fi făcut primăvară!

Flor

Felicitări pentru conferinţă ! … Am apreciat… şi trupa de teatru care au fost la înălţime ! Cred că pe viitor ar fi fain să mai aduce-ţi (sic) trupe de teatru profesioniste, care să susţină scenete şi pantomime creştine…

Nu doar trupa de teatru a fost pe înălţime, ci toţi participanţii. Închinarea pe înălţime a adus impresionanta clarviziune a participanţilor! Se pare că acest comentator, pe lângă incapacitatea de a aprecia „creştineşte” un lucru (de unde nu-i nici Dumnezeu nu cere), crede sincer că necreştinii profesionişti  (în ale dansului şi ale teatrului) pot să slujească bine trebuinţele creştinilor ! În această privinţă părerea lui este congruentă cu cea a conducătorilor  organizaţiei Peni-Baal care promit că vor lucra în continuare cu trupa angajată pe înălţimile de la Oradea. Lucian Oniga declară : Eu sper că vom putea colabora cu Pass-Partout şi cu alte ocazii. Nimeni nu poate sluji o comunitate de „creştini” aşa cum o fac păgânii specialişti în teatru şi coreografie, noile arte puse în slujba închinării! De fapt se experimentează o întoarcere în timp şi mentalitate. Experienţa de pe înălţimea Oradiei Mari a fost o repetare a frumoasei închinări descrise în Exod 32:6 A doua zi, s-au sculat dis de dimineaţă, şi au adus arderi de tot şi jertfe de mulţumire. Poporul a şezut de a mâncat şi a băut; apoi s-a sculat să joace. Dansul sfânt a fost redescoperit la Oradea!

The Oldman

…sceneta a fost mai mult decât perfectă. Tot respectul pentru ceea ce aţi realizat cu această conferinţă, şi vă doresc să creşteţi şi mai mult în înţelepciune şi să îmbunătăţiţi toate locurile unde mai sunt neajunsuri…

Aşteptăm şi noi cu sufletul la gură „creşterea în şi mai multă înţelepciune” a conducătorilor (cea pe care au arătat-o până acum deja ne-a trezit „admiraţia!”). Cât priveşte sosirea versiunii „îmbunătăţite” a perversiunii care va elimina „neajunsurile” celei dintâi, probabil că acest lucru se va realiza dacă echipa coordonatoare a proiectului va angaja pe lângă preoţii lui Baal-Astarteea şi pe cei ai lui Moloh! După prostituţia sacră urmează trecerea copiilor şi a tinerilor prin foc! După dansul cu flamurile roşii trebuie să apară şi duşul flăcărilor!

Claudiu

Să nu credeţi că nu îmi place Peniel, ci dimpotrivă, imi place prea mult şi de-asta sunt deranjat de ce se întâmplă. FRUNTEA SUS, MERGEŢI ÎNAINTE ŞI NU AVEŢI REGRETE!!!!!

Cine a pomenit cuvântul regrete? Regretul nu este un cuvânt pentru închinătorii Peni-Baal.

Dave

Nu aş putea spune că era chiar “necesar” pentru tineri un comunicat de presă, ci mai curând unul cu caracter oficial ca să nu dea curs la cei din partea cultului să facă “scandal”… Urăsc ipocrizia!

Cum de a intuit comentatorul gândul organizatorilor ? Şi ei au dat comunicatul de presă numai pentru a nu da curs cultului să facă scandal ! Gând la gând… Şi apoi, el urăşte ipocrizia, dar iubeşte pe ipocriţi! Exact ca şi conducătorii!

Robert

…eu zic că piesa a o fost foarte reuşită – atât prin mesajul transmis, cât şi prin profesionalismul artistic! Bravo! Cum trebuia să fie reprezentată femeia destrăbălată? Cu batic şi fustă până în pământ? Capul sus PENIEL şi continuaţi să transmiteţi mesjul lui Dumnezeu în continuare!!!

Da, a fost într-adevăr o reuşită. Mai ales de când femeia destrăbălată şi-a luat locul de cinste la întrunirile Peni-Baal. Cele câteva minute de dans voluptos au reuşit să entuziasmeze pe tinerii participanţi mai mult decât toate surogatele pe care organizatorii le-au inclus pe lângă mâncarea tare a Fiului Risipitor !  Ca să continue să transmită „mesajul lui Dumnezeu”, le propunem şi alte scenete : Onan şi nevasta lui, sau Iuda şi Tamar,  ori Amnon şi Tamar (mai ales că erau frate şi soră !), sau, de ce nu, O zi în haremul lui Solomon (toate în concordanţă cu învăţătura lui Balaam) ! Dar mai bine să lăsăm alegerea subiectului scenetelor celor din conducerea organizaţiei, care au imaginaţia nealterată de tradiţie! Între timp, admiratorii să se roage ca nu cumva cei din conducere să cadă în erezie şi să aleagă ca subiect Nadab şi Abihu, ori Ruperea lui Uza, ori versete ca acela nesuferit pe care îl găsim la Evrei 12 Să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică ; fiindcă Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor!”

Ramona

E de apreciat deschiderea voastră dragi tineri şi că trataţi cu maturitate această problemă! Acest lucru nu poate decât să mă bucure şi să încurajeze în continuare lucrarea Peniel! Fiţi binecuvântaţi cu toţii!

Ce deschidere frumoasă a „dragilor tineri” ! La fel de frumoasă deschiderea lor, precum a fost deschiderea picioarelor dansatoarei ! Desigur că au tratat cu „maturitate” problema. La cabaret nu pot intra decât persoanele ajunse la majorat! Cabaretul şi binecuvântarea Domnului !  Dar de unde ştie comentatoarea că fac casă bună împreună ? Ah, intuiţia, altfel de unde ar fi ştiut? Sau probabil anii petrecuţi în şcoala lui Baal?

LiHh

Aceasta a fost principala problemă… modul  în care băieţii noştrii au reacţionat.. . după ce cu puţin mai devreme cântau înfocaţi, cu toată inima ridicând mâini spre cer…  şi lăudându`l  pe Dumnezeu.  Însă ne lipseşte echilibrul şi discernamântul, aşa este!

Care este problema ? Participanţii au demonstrat că poţi, la un moment să lauzi cu entuziasm pe Dumnezeu cu mâinile sus,  şi apoi,  în momentul următor să guşti şi să aplauzi un dans obscen! Da , e clar că este o lipsă, şi e mai mult decât a echilibrului şi a discernământului ! Se pare că e lipsă de materie cenuşie !

Emilia

…mă bucur să văd o grămadă de tineri raţionali care sunt capabili să cântărească bine înainte să dea cu pietre şi care nu joacă după “cartea” cultului de care aparţin… M-a durut inima mai mult la gândul că poate actorii mai erau în sală decât de faptu că au fost câţiva creştini deranjaţi. Felicitări încă o dată pentru conferinţa din acest an şi mulţumim pentru orele investite în organizare şi  pregătire…  sunt sigură că-şi  vor aduce toate rodul.

„O grămadă de tineri raţionali capabili să cântărească…” Ne-a convins! Cartea lui Dumnezeu este etichetată ca şi „cartea cultului” care trebuie neaparat arsă în public. Pe Emilia, şi pe toţi tinerii care şi-au mai păstrat „raţionalitatea,” îi doare inima că actorii netăiaţi împrejur cu inima puteau să fie jigniţi dacă cineva critică dansul lor la o întrunire creştină ! Cum de nu o doare inima că tinerii participanţi au fost disensibilizaţi la goliciune şi senzualitate şi muzica deşănţată şi scenele sugerând imoralitate ? Şi toate astea într-un « serviciu de închinare »!  Închinare ? Da, dar nu faţă de Dumnezeu, ci faţă de Baal. În privinţa rodului, nu avem nici noi vreo îndoială. Agreem cu comentatoarea că roadele nu vor întârzia să apară ! Însă nu vor avea gustul pe care ea îl anticipează !

Un commentator ce nu vrea să îşi dea numele, deplânge faptul că a fost necesar un comunicat de corectare, şi crede că s-a făcut o concesie unei mentalităţi caracteristică celor ce au trăit sub comunism :

Mulţi fac parte din biserici care sunt încă sub efectele comunismului în modul lor de a privi lucrurile.

Pentru acest comentator a fi decent, a fi moral, a fi puritan în etică, etc.,  toate acestea sunt racile ale perioadei  comuniste ! Ce bine că ne-am eliberat de comunism ! Şi implicit de falsa moralitate biblică ! Trăiască întrunirile Peni-Baal ! Trăiască libertinismul !

Bianca

Dacă vroiam să văd aşa ceva mergeam la teatru,  nu la Peniel.

Cine a zis că „Peniel” nu este teatru ? În ce lume trăieşte fata asta ?

Alte comentarii  „serioase:”

… de ce nu suntem în stare să abordăm şi noi teme “mai puţin sfinte” dintr-o perspectivă sfântă? sunt sigură că acest moment artistic atât de disputat a fost un mod eficient de a le arăta necreştinilor că îl putem transmite pe Dumnezeu şi într-un mod profesionalist… fără să fugim de realitatea atât de dureros de evidentă… în care suntem cu toţii captivi, fie că vrem, fie că nu… Dumnezeu vrea de la noi ce e mai bun… El vrea să fie făcut cunoscut în lume, chiar dacă asta înseamnă să vedem şi să auzim lucruri care ne fac să ne simţim murdari.

Ce gânduri profunde ! Se vede că autoarea lor a petrecut ceva timp la picioarele dansatoare

Fiica de rege

Merg la Conferinţele şi taberele Peniel de 8 ani, dar aceasta va fi probabil ultima experienţă Peniel la care voi lua parte. Nu din cauza pantomimei, ci a reacţiilor tuturor celor care s-au apucat să arunce cu pietre. Daca asta înseamnă sa fii creştin pentru voi, atunci nu mai vreau să gust un astfel de creştinism.

Mulţumim de comentariu fiicei regelui Babilonului. Nu era nevoie să ne spună că frecventrează de ani de zile conferinţele organizaţiei ! Puteam să înţelegem acest lucru din „maturitatea exprimării!”

Cristi

Piesa de teatru a fost în regulă. Vă speriaţi prea tare de liderii penticostali, suflaţi degeaba în iaurt. A fost exact ce trebuia. Deci fără supărare, dar nu cred că trebuia ca să faceţi acel lucru, să vă cereţi iertare la sfârşit”Pentru că eu nu cred în COINCIDENŢĂ,  fraţilor, nu cred nici în NOROC, de unde ştiţi voi că DUMNEZEU nu a VRUT ca acest dans să fie făcut tocmai la PENIEL!!!

Pentru cei ce nu cred în noroc, norocul le-a surâs pe înălţimea de la Oradea ! Să mergi la o întrunire de penitenţă şi să primeşti o porţie de plăceri ! Iată „providenţa divină” la lucru ! Cum de ceilalţi oameni nu înţeleg lucrurile de care ne întreabă comentatorul ? Poate că Dumnezeu a vrut ca Templul lui să fie un loc al dansului şi al petrecerilor deocheate !   Şi dacă acesta e cazul, cine suntem noi să ne împotrivim “voii lui Dumnezeu” ? Logica comentatorului este impecabilă. Conform acestei logici, dacă lucrurile s-au petrecut deja, ele sunt implicit justificate moral, deoarece a fost voia lui Dumnezeu să se petreacă ! Şi atunci, planificarea dansului şi executarea lui procurând momente de extaz şi de „destindere spirituală” a fost un act după voia lui Dumnezeu !

Şi acum iată şi încheierea comentariilor :

Lucian Oniga

Vă mulţumesc tuturor pentru mesajele voastre. Apreciez susţinerea voastră dar şi criticile voastre constructive… Eu sper că vom putea colabora cu Pass-Partout şi cu alte ocazii… Peniel doreşte în continuare să promoveze valorile Scripturii chiar dacă va pierde o parte din susţinători.

„Criticile constructive” pe care le apreciază Lucian Oniga au fost admirabile, sublime, dar au lipsit cu desăvârşire. Toţi comentatorii (cu excepţia a trei) i-au cântat în strună. Poate că nu ar strica dacă Eugen Oniga ar citi şi alte articole ce au dezbătut „frumuseţea închinării de pe înălţimea de la Oradea!” Şi apoi, la ce a fost bună „critica constructivă,” de care vorbeşte, dacă decizia de a colabora cu echipa de dans va continua ? De fapt nu am înţeles noi bine. Menţinând în soldă trupa de dansatori păgâni, organizaţia îşi propune „să promoveze în continuare valorile Scripturii, chiar dacă va pierde o parte de susţinători.”

Ah, n-am ştiut că teatrul şi dansul au devenit valori scripturale ! De asemenea, n-am ştiut că  întâmpinarea unei dansatoare în ţinută de femeie de stradă cu ţipete şi aplauze şi fluierături şi admiraţie este manifestare scripturală ce merită promovată în continuare ! Ne cerem iertare pentru ignoranţa noastră !

Noi „am învăţat” atât de multe din experienţa oferită la Oradea tinerilor închinători !!! Ce a învăţat Lucian Oniga ?  Din moment ce apără decizia de a lucra cu netăiaţii împrejur la promovarea altor „valori artistice” de aceeaşi natură cu cele promovate anterior, înţelegem că Organizaţia Peni-Baal nu are nevoie de critici, şi nici măcar de sugestii, ci numai de susţinători: susţinători ai „dansului sfânt,”  susţinători ai închinării pe înălţimi, susţinători ai lui  Baal şi ai Astarteei. Din nefericire, masele ignorante îi oferă o mulţime. Suntem siguri că vor apare gesturi de susţinere şi din partea unor ideologi ai liberalismului. Nimic nou sub soare.

26 thoughts on “CELEBRARE PE ÎNĂLȚIMILE DE LA ORADEA (GUEST POST – PASTOR DANIEL CHIU)

  1. Multumesc din nou pentru aceste dovezi extraodrinar de graitoare,care ne arata ca traim in vremea Laodiceei.Isus D-nul nu mai este in mijlocul ei ,ci sta la usa…ei.Laodicea de astazi este”bogata” cu lumea si placerile ei,si nu in sfintenia,curatia ce se afla in D-nul.

  2. Ceea ce mă miră este că între cei 2500 de participanţi nu a fost niciunul care să se ridice în picioare , să condamne pe faţă şi pe loc urâciunile planificate de conducerea organizaţiei! S-au dus oamenii de bine! Mă aşteptam ca măcar câţiva tineri să aibă curaj ca Daniel şi prietenii săi în Babilon să refuze să se spurce cu bucatele împăratului.
    Ştiu că după scenetă câţiva fraţi au contactat pe cei de sus şi au protestat cerând o condamnare a ceea s-a întâmplat. Numai la insistenţele lor, cei de sus au încercat o timidă corectare. Toată gălăgia pe care o fac unii scuzându-i pe cei din conducere că a fost o scăpare pe care au corectat-o imediat este de fapt o farsă prin care încearcă să liniştească pe cei suspecţi. Conducerea organizaţiei nu a intenţionat să se scuze în timpul programului De abea după ce au început protestele celor câţiva fraţi au concesionat şi au proferat o scuză căldicică.
    De fapt comentariile multe în favoarea scenetei ne confirmă că închinătorii lui Baal vor lupta din răsputeri ca nu cumva închinarea adevărată să se reinstaureze. Ei preferă jertfele pe înălţimi.
    Frate Paul Dan, vă citesc cu plăcere, vă rog să continuaţi lupta pentru adevăr şi pentru o închinare evlavioasă!

  3. Socant intradevar.
    Traim vremuri de o apostazie crasa a zilelor noastre. In ciuda tuturor eforturilor si a materiallelor care sint al dispozitie ptr cei care vor sa cunoasca si sa invete din cuvintul Scripturii, majoritatea credinciosilor sint ignoranti cu privire la cuvintul lui D-zeu. Calea ingusta a lui Christos este prea ingusta ptr cei care vor sa fie tot mai mult ca lumea si tot mai putin ca si Christos.
    Daca nu mai sint tineri care au curajul sa stea in picioare si sa condamne secularizarea bisericii si a conferintelor de tineret este de plins. Este vina parintilor si a pastorilor. a parintilor care traiesc o viata duplicitara in viata de famile si a pastorilor de cariera care exact la fel ca si in America cauta sa distreze turma, decit sa o invete si sa o ucenicizeze.

  4. Fara sa fiu citusi de putin de acord cu ce s-a intimpalt la Peniel, cred ca pastorul Chiu are o pana mai ascutita decit ar trebui.
    Noi, ca si pocaiti, ar trebui sa avem mai mare grija la limbaj, ton, cred eu.
    Si la ironie.

    • Cum ti se pare: “Farisei fatarnici”, “povatuitori orbi”, “nebuni si orbi”, “serpi”, “pui de naparci”, “morminte varuite”, etc? Sunt cuvintele Domnului Isus. Sa-I dam si Lui o lectie de cum sa vorbeasca? Eu cred ca fratele Chiu a facut un efort sa fie atat de ironic, adica a facut un efort sa nu fie atat de ironic cat poate sa fie sau cat o cere situatia scandaloasa de la Oradea. A fost chiar bland si masurat. Poate ca ar trebui sa citesti mai mult ce si cum spune Domnul Isus, si cam ce ton crezi ca se poate folosi in cazul cuvintelor de mai sus. O fi vorbit cu blandete si s-o fi straduit sa fie politically correct? Eu una ma indoiesc.

  5. Ma tot mir de faptul ca sint atit de multi ignoranti si analfabeti cu privire la Cuvintul lui D-zeu, crestini de “dumineca” plini de critica si de sfaturi la adresa pastorilor cu privire la lucrurile care nu sint dupa gustul liberal al celor care se simt cu musca pe caciula. Ma tot intreb ce am face noi pastorii fara ajutorul lor?

    • Stimabile Cristian,
      Nu inteleg de ce va simtit lezat de comentariul meu. Am comentat in genera ca si o observatie personalal. Nu va cunosc. Daca doream un dialog cu d-vtra , va adresam comentariul direct asa cum o fac acum.
      Se pare ca In zilele de astazi nu mai exista respect de nici un fel atit in familie cit si in biserica. Multi pastori astazi sint prieteni de catarama a multora din bisericile pe care la “pastoresc” si nu-i de mirare ca multe situatii de disciplina bisericeasca ajung sa fie maturate sub pres. Nu-i de mirare ca in zilele noastre majoritatea membrilor is dau cu parerea fiind plini de sfaturi cum sa conducem o biserica, cum sa predicam, cit sa predicam, cum sa vorbim, cum sa ne imbracam si asa mai departe. Poziitile scripturale sint luate in batjocura iar cei care la exprima de la amvon sau in scris fara scuze sint considerati funadamentalisti ingusti si spalati la creier. Va asigur s-au spus multe la adresa mea, a lui Daniel Chiu cit si Dan Paul.
      Cu aparitia teologilor de “duzina”, toata lumea isi da cu parerea in public indiferent daca inteleg subiectul sau nu (nu ma refer la d-vtra). Multi uita ca Biserica lui Christos cit si imparatia lui D-zeu nu fost, nu este si nu va fii o democratie. Scriptura este destul de clara cu privire la lucrurile acestea. Astazi majoritatea oamenilor nu mai vor sa auda adevarul, este prea deranjant. Perioada Judecatorilor din VT mi se pare a fi similara cu vremurile in care traim.

      • “Se pare ca In zilele de astazi nu mai exista respect de nici un fel atit in familie cit si in biserica.”

        De acord. Remarc si eu o lipsa de respect fata de orice si oricine la generatiile tinere si f tinere. Eu sunt tanara (inca) dar ce vine dupa mine e absolut revoltator. Nu stiu daca lipsa de respect e o consecinta a analfabetismului (de toate felurile, dar in primul rand cel doctrinar) sau invers. Cert e ca merg de mana ca doi prieteni buni. Unde-i unu, hop si celalalt.😦

      • Frate Cornelius, este naucitoare lipsa de cunostinta azi;
        nu se cunoaste Cuvintul, deci Voia lui Dumnezeu; cum ar putea acesti oameni care nu cunosc Adevarul sa aprecieze ce ea ce faceti dvsta, fr Chiu si fr Dan?
        prin ce prisma? habar nu au de Cuvint;
        Biblia pentru ei, ori e o carte cu povesti si cu zine;
        ori una pe care nu au deschis-o prea des.
        Trist este ca , desi nu vad cum face ravagii pacatul, pentru ca nu cunosc ceea ce spune Dumnezeu, ei sar la gitul celor care din durere vor sa ii trezeasca pina nu va fi prea tirziu.
        Am intilnit la fr Cristian Ionescu ff multi tineri seriosi,si ma bucur;
        insa ponderea bate inspre cei superficiali, carora nu le place sa citeasca.
        Domnul sa se indure de viata si sufletul lor, azi,pina nu fi va prea tirziu.
        Sa ne rugam neincetat , ca sa nu aiba diavolul asa un cistig mare; si ireversibil.

  6. Cristian, daca crezi ca doare mai mult ironia care vrea sa trezeasca mintea de la ceea ce o astepata in Focul Iadului; decit desantarea celor care admira pe Satana in carne si oase, nu mai am cuvinte.
    Cauta sa vezi daca Domnul Isus era sau nu, ironic.
    De ce se comporta tinerii de parca ar dori cu tot dinadinsul sa-l faca bucuros pe Diavolul; in timp e, de cealalta parte sta uimit Domnul Isus, care s-a lasat
    in voia celor care L-au umilit, ca sa ne scape de iad?
    Cum de nu doare defel rinjetul dracesc, pe linga sublimul maretiei Minunatului Dumnezeu-Fiul, care s-a jertfit pentru a ne ierta pacatele?
    Sa fie Diavolul atit de siret si noi atit de prapaditi incit sa nu mai vedem nimic in jur?
    In Adunari se fac glume si se cauta distractia crestinilor? pentru a ajunge cu totii la plinsul si scrisnirea dintilor?
    Am regasit Adunarea BB1 din Brasov complet schimbata in carismantism; oribil; glume, veselie’;
    pastorul caruia i s-a luat carnetul, pt ca ,conduce cu 200/230km /h poate el conduce catre Hristos cind el si pe sosele umbla dupa nenorocirea
    lui si a altora?
    Treziti-va tinerilor si cereti-I lui Hristos Domnul intelepciune de sus, ca sa nu pieriti in regrete cutremuratoare;
    unde nu este decit foc, intunecime si strigate de regret si durere cumplita.
    Voi chiar vreti sa mosteniti pamnitul ca si martorii mincinosi?

  7. Sora Elisa, sint de acord cu toate astea.
    Pastorul Chiu are dreptate in ce spune.
    Eu vorbesc de cum ar trebui sa vorbim noi (toti, inclusiv pastori).
    Indiferent de ce fac ceilalti.
    Si daca sintem in Sodoma, trebuie sa vorbim in termeni categorici si duri. Dar poruncile referitoare la vorbirea noastra ramin valabile.
    Nu sinteti de acord?

    • Ba da, desigur, dar nu am vazut ceva neobisnuit, jignitor.
      Este mare nevoie de avertizare.
      Imi pare rau de tinerii acestia valorosi inaintea lui Dumnezeu.
      Imi pare rau ca nu se ocupa de ei in adunari, cei care vor da socotela inaintea Domnului;
      ca ei sa poate deosebi stinga de dreapta.
      Adica parintii se bucura ca s-au intors la Domnul, dar domnu’dracu intra pe usa din dos.
      Vai de cei care duc in ratacire pe altii.
      Mie imi place f mult fr Chiu, am ascultat predicile, dar chiar peste saptamina,la rugaciune; sa avezi ce apropiat este, ii stie pe toti pe nume si li s adreseaza personal.
      Are o scoala crestina acolo, unde usor nu este sa le faci pe toate; inclusiv material.
      Totusi, la ce te referi cind spui ca ar trebuie sa vorbim altfel?

  8. Cristian, sigur ,sunt de parerea celor care condamna pacatul, chiar si daca prin acel pacat se intorc zece persoane la Isus, pacarul TREBUIE condamnat, aceasta atitudine este indicatorul meu pe drumul c redintei, dar,… Ma gindesc , sigur, e doar imaginatie pura:ce s-ar fi intimplat daca Domnul Isus ar fi renuntat la Golgota? Ai mila Doamne de noi. Ca si crestin, daca si o secunda trebuie aparata credinta curata si Evanghelia lui Isus, atunci TREBUIE FACUT ACEASTA CU ORICE PRET.Oricum nu vom putea niciodata egala pretul jertfei. Fi un si mai tare crestin, Domnul sa te binecuvinteze.

  9. Cu smerenia necesara, scriu citeva ginduri pentru toti pastorii care citesc aceste rinduri, ori or fi prieteni, ori cunoscuti, ori slujbasi, ori ce or fi sau s-or fi crezind. Ca un iubitor sincer de cuvintul biblic si cred eu, indragostit de Isus, toate lucrurile care au inceput sa ia avint tot mai mare in discutiile de pe bloguri, ne arata un aspect destul de dureros. Toate sau aproape toate opiniile exprimate converg spre o nemultumire a celor ce citesc, majoritatea lasind sa se inteleaga din raspunsurile lor ca sunt insultati, jigniti, atinsi, ca de fapt unii pastori fac viata grea crestinilor, alteori de nesuportat in conservatorimul lor. Si acum ideea de baza: de ce nu se explica clar ca ideea de conservatorism este de faapt pastrarea curata a credintei asa cum o avem pe paginile sfintelor scripturi. Biblia si cuvintul sfint nu au evoluat o data cu lumea, au fost date o data pentru totdeauna.Si pentru aceasta il iubesc pe fr pastor Ionescu Cristiaan si Paul Dan. In al doilea rind,cred ca aceste opinii s-au format in timp ca rezultat al multrimbitatei binecuvintari, mai ales materiale. S-a inradacinat ideea ca daca te botezi, mai vii si pe la biserica pentru a te putea numi crestin, toate trebuie sa-ti mearga din plin, adica sa nu mai fie nici o deosebire intre crestin si cel din lume care traieste sigur ,fara nici o limita, fara nici o frica, fara nici o supunere.Oaare sa fie chiar asa de greu de explicat crestinilor ca viata crestineasca nu este lapte si miere? Nu este numai pintece, este si renuntare, este si daruire, este si smerenie, este SUPUNERE si nu fata de cei de care te temi ca-ti pot modifica averea si libertatea fizica, ci fata de Dumnezeu. S-a ajuns ca in numele dragostei, a zidirii fratelui sa nu mai spui pacatului pe nume. Se asteapta ca Dumnezeu sa faca asa ceva.Si atunci de ce ne miram unde s-a ajuns? Si inca nu suntem la capat.CUM SE VA PUTEA MURI PENTRU ISUS DACA NOI NU PUTEM TRAI PENTRU ISUS?

  10. Mihail, Domnul sa te binecuvinteze.
    Minunat este sa intelegi Cuvintul;
    nimic nu am fi fara El..
    In NT nu am citit dsepre binecuvintari pamintesti.
    De Ce?

  11. Da Elisa, si eu mai am o problema care imi da mari batai de cap cind este adusa in discutie.Despre ce este vorba? Pai toata biblia este un indemn la ascultare, toata biblia este un indemn la a trai curat, fara minciuna, fara fatarnicie, respectind dregatoriile, respectind dregatorii, ba inca spune ca aceasta este ceva placut lui Dumnezeu.Asa este scris. Si in aceste conditii cum crezi ca pot eu sa ascult toate “marturisirile” pline de smecherii cum au inselat la trecerea FRAUDULOASA a frontierei? Ba stai sa vezi, cica Dumnezeu le vorbea cind sa stea, cind sa mearga, cind sa o ia la dreapta, cind la stinga. Ori, daca aceasta este mizeria in care unii il pot amesteca pe Dumnezeu, lucrurile se explica de la sine.Si ar mai fi ceva, noi evanghelici suntem citeva zeci de mii din acea perioada, daar catolici,ortodoxi sunt cu milionul, cum s-or fi folosit acestia de Dumnezeu pentru ca pentru ei doar popa tine legaatura cu cerul,nu?Inca o dovada de netagaduit ca vrem sa fim ca lumea, sa nu ne intreaca cumva in vreun aspect,mai ales material, ca acesta a fost mobilul plecarii din tara, nicidecum credinta.Vorbe. S-apoi asemenea oameni ajunsi intr-o tara decenta cu un sistem cit de cit corect, sigur ca vor avea oportunitati sa adune ceva brumusoara dar, si aici ,pacatul initial se ingroasa si mai tare.In loc sa slujeasca punind in negot acei talanti, rup portile bancilor, ba isi mai nenorocesc si copii invatindu-i la fel. Nu ca ar fi rea economisirea dar, “iti cumpara mami…daca vii la biserica…daca stai cu noi la masa se dragoste” dragoste de ce? Sa vada lumea ca copiii sunt “pe linia care trebuie” ? Parintii scutiti de vorbe pe la colturi. Parca citeam despre faptul ca Dumnezeu nu se lasa batjocorit, nu? cine crede ca in aceste forme pot trece drept credinciosi, cred ca se inseala amarnic. Cind “afacerea” se bazeaza pe minciuna, directia nu poate fi decit una. Sigur, sansa de mintuire nu se pierde, dar cu cit mai mult trebuie stat in post si rugaciune daca ai venit in staulul lui Isus sarind gardul?si nu prin usa care EL o deschide.? ( sa vezi ce-mi aprind acuma in capul meu).O asemenea discutie l-a facut pe un frate sa-mi spuna ca ar fi bine sa-mi caut alta biserica (adunare)!Daca ma mai gindesc bine, poate are dreptate, eu nu ii iubesc destul pentru a fi fratele lor, numai ei sunt fratii mei.Da, o fi, dar sa fie limpede: iubesc cuvintul Domnului asa cum este, caut cit pot sa-l traiesc si aceasta imi da bucuria sa cred ca se poate. Daca in armata am jurat sa nu-mi precupetesc singele si viaata pentru apararea patriei (asa era atunci juramintul) de ce nu as face la fel sau si mai mult pentru cel care este PATRIA tuturor popoarelor? Cum si cind am putea noi rasplati jertfa LUI? Ajuta-ne Doamne.

  12. :-?? cati s-au pus pe rugaciune pt Peniel(nici vb de Peni-Baal!!) si pentru organizatori? prea putini! majoritatea v-ati obisnuit sa judecati si “valorificati”orice moment pentru a face o alta lunga si nefolositoare dezbatere! Isus n-ar fi mandru de astefel de comentarii ale ucenicilor Lui! :-<

    • Dle Trifu,
      Imi pare rau sa va spun (in caz ca mai cititi sau ca mai citesc altii), dar “Isus” al dvs. nu cred ca seamana cu Isus Cristos revelat mai ales in evanghelii. Cred ca aveti o parere f buna despre dvs. Mai treceti si prin Biblie si faceti-va o introspectie riguroasa!

  13. Mihail,
    asa este precum spui;
    pocaitii nu mai cauta pocainta, pentru ca sunt pocaiti doar cu numele.
    Ei cauta acum lumea, nu lumea pe ei.
    Le place distractia; au uitat de patria de Sus.
    Dragostea celor mai multi se va raci..se intimpla deja.
    S-a dat un test acum cu Penielul;
    cei care au bifat un degte in jos, pt fratii Cristian Ionescu si Petrica Lascau, au fost am la jumatate, poate mai multi un pic;
    deci place libertatea fratilor;
    sa le fie de bine.
    Auzi s ane rugam sa nu se mai distreze?
    Adica, cunosc Cuvintul,
    batjocoresc ceea ce au invavat la Adunare si noi s ane rugam, cind vedem ca se compalc pe calea larga?
    Eu nu am niun

  14. au fost cam 55%, este grav si dureros.
    Insa si Cuvintul spune multi chemati, putini alesi.
    Ne putem ruga pentru cein sinceri dusi in ratacire, dar nu pentru Peniel.
    Acesta trebuie sa dispara. Comunicatul Cultului Penticostal a fost categoric;
    s-au rugat multi parinti.
    Rusine organizatorilor.

  15. Pavel Trifu, m-a oprit putin in loc cele scrise de tine, si asa intr-un gind nastrusnic as vrea daca tu poti sa pui in citeva cuvinte cam cit de mindru ar fi Isus de cele de la Peniel? Asculta un lucru clar: indiferent cite sute sau mii s-ar intoarce la Isus prin pacat, acestuia trebuie sa-i spunem pe nume, sa ne delimitam de el si sa incercam sa traim dupa cele spuse de Isus pe paginile scripturilor.Limpede,
    cred.
    Elisa intreaba de ce nu se vorbeste de binecuvintari materiale in NT, pai frati si surori dragi, in NT este HARUL, adica Dumnezeu a dat tot si vrea tot, iar noua ne da cea mai mare binecuvintare: mintuirea. Dupa experimentarea binecuvintarilor materiale ati vazut ce s-a intimplat? La rastignirea Domnului Isus a fost intunerec 3 ore, au fost cutremure, au inviat din morti , toate acestea au fost vazute si simtite de catre toti locuitorii locurilor si… tot au negat, tot nu au crezut, tot mai asteapta…Si astea toaate fara sa mai socotim miile de vindecari si minuni facute de Isus in anii de lucrare. Daca toate acestea nu au dat nici un rezultat, sigur, Dumnezeu a ales in pasul urmator o cale si mai buna pentru mintuire.Suntem scapati de gindurile AVERILOR, BANILOR, A TITLURILOR DE INTIIETATE, A SCAUNELOR DIN FATA. Chiar Isus spune cum este in lume si tot EL spune” intre voi sa nu fie asa”.Pavele siElisa, daca aceste 6 cuvinte va dau de gindit, este bine, daca nu, tot bine este, Domnul sa va binecuvinteze.Apropo, fiindca pe blogul lui Rasvan Cristian am gasit oameni preocupati in mod serios de problema mintuirii, am postat acolo cu o intrebare referitoare la comparatia intre conservatorism si liberalism. Si aceasta cu gindul limpede ca biblia nu a evoluat in cei peste 2000 de ani.Cred ca ar fi interesant sa urmariti aceasta dezbatere, poate aveti si vre-un cuvint folositor. Pace voua.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s