Daca euro va cadea Credinta ta trebuie sa ramana in picioare!

În aceeaş zi, seara, Isus le -a zis: ,,Să trecem în partea cealaltă.” Dupăce au dat drumul norodului, ucenicii L-au luat în corabia în care se afla, şi aşa cum era. Împreună cu El mai erau şi alte corăbii. S’a stîrnit o mare furtună de vînt, care arunca valurile în corabie, aşa că mai că se umplea corabia. Şi El dormea la cîrmă pe căpătîi. Ucenicii L-au deşteptat, şi I-au zis: ,,Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?” El S’a sculat, a certat vîntul, şi a zis mării: ,,Taci! Fără gură!“ Vîntul a stat, şi s’a făcut o linişte mare. Apoi le -a zis: ,,Pentruce sînteţi aşa de fricoşi? Tot n’aveţi credinţă?”
I -a apucat o mare frică, şi ziceau unii către alţii: ,,Cine este acesta de Îl ascultă chiar şi vîntul şi marea?”
  (Marcu 4:35-41)

Atat ziarele romanesti cat si cotidianele din vest vorbesc de o iminenta cadere a monedei euro. In caz ca se va intampla asa, consecintele vor fi foarte grave, spun analistii, in special pentru economia europeana. Desigur ca Romania e prinsa in situatia aceasta impotriva vointei ei, chiar daca inca nu a aderat la zona euro.

Deci, in caz ca euro va cadea, si aceasta furtuna economica se va intimpla, credinta ta trebuie sa ramina in picioare. Haideti sa ne uitam putin la textul din Marcu 4:35-41 si sa observam citeva lucruri deosebit de incurajatoare.

  1. Ambarcatiunea in care se afla Domnul Cristos cu ucenicii a fost prinsa intr-o furtuna extrem de puternica. o mare furtună de vînt, care arunca valurile în corabie, aşa că mai că se umplea corabia.
    Aplicatie: Furtuna euro, daca va aparea, va ineca pe multi, iar pe altii ii va destabiliza complet.
  2. Ucenicii intra in panica si il scoala pe Domnul Cristos din somn cu cuvinte de repros. ,,Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?”
    Aplicatie: In incercari capitale credinciosii se mai razvratesc fata de Dumnezeu.
  3. Domnul Cristos, dupa ce linisteste furtuna, le intoarce reprosul. ,,Pentruce sînteţi aşa de fricoşi? Tot n’aveţi credinţă?”
    Aplicatie: Domnul Cristos nu trece cu vederea atitudinea de razvratire a noastra, dar dojana Lui contine cea mai puternica imbarbatare. Iata cum stau lucrurile in partea finala a textului de fata: cind Mantuitorul le spune pentru ce sunteti asa de fricosi, aceasta propozitie ar putea fi tradusa in felul urmator, pentru ce sunteti asa de lashi. Termenul original pentru cuvintul fricos este lash (deilos). Cuvintul “deilos” in scrierile clasicilor greci, mai avea si sensul de “mizerabil” sau “nenorocit”. Ce ziceti de varianta aceasta: “Pentru ce sunteti asa de mizerabili?”. Domnul Cristos apostrofeaza puternic pe ucenici, cat si pe noi.

Acelas cuvant este folosit si in Apocalipsa 21:8 Dar cît despre fricoşi, necredincioşi, scîrboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.  Termenul fricosi, din acest verset are acelas cuvint in limbajul original ca in Marcu 4, si anume, deilos.

Ce invatam de aici? Domnul Cristos este intolerant cu lashitatea. Ce este lashitatea? Este o frica paralizanta in pofida prezentei  reale a Mantuitorului in situatia in care te afli. Mai este un alt detaliu ajutator in urmatorul verset: I -a apucat o mare frică, şi ziceau unii către alţii: ,,Cine este acesta de Îl ascultă chiar şi vîntul şi marea?”. In textul original cuvintul “frica” (phobos) aici este tradus corect, si este diferit de frica plina de lashitate din versetul pe care l-am vazut.

Este nevoie de frica de Dumnezeu, dar nu de lashitate in fata furtunilor unde esti insotit de Domnul Cristos.

Inchei prin citeva intrebari provocatoare:

  • Esti sigur ca esti nascut(a) din nou?
  • Esti un credincios materialist?
  • Traesti prin euro/dolari/roni si nu prin credinta?
  • Te temi de posibila furtuna euro?
  • Investesti in imparatia lui Dumnezeu?
  • Ai vrea sa ai pace in mijlocul furtunii?
  • Nu crezi ca ar fi bine sa te pocaesti inca odata?
  • Astepti venirea Domnului Cristos?

Sa ne rugam ca Domnul sa protejeze Romania in caz ca euro se va prabusi. Sa fim gata sa ajutam pe aproapele nostru. Sa nu lasam sa ne invinga lashitatea.

Pastor Paul Dan

Advertisements

One thought on “Daca euro va cadea Credinta ta trebuie sa ramana in picioare!

  1. Mi-a spus un frate din America, intors la Domnul de un an, ca este foarte dezamagit de fratii din America, care in general sunt bogati, unii chiar foarte bogati, din care cauza nu mai respecta principiile biblice.
    Pentru acest frate este o mare incercare.
    Se stie ca romanii nu au pleca de aici casa-L caute pe Domnul,
    insa bogatiile chiar i-a stricat.
    La ce bun sa fii bogat, daca iti pierzi sufletul?
    Roman sau american, Mamona ataca pe oricine.
    Poate de asta ne tine pe unii “ai saraci”. 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s