Te intereseaza care este doctrina suprema a Scripturii?

Introducere 
Un prieten mentiona intr-o discutie la telefon ca unii accentueaza unele doctrine ale Scripturii, in detrimentul altor invataturi. Sunt toate doctrinele Bibliei egale ca importanta? Iata ce spune Pavel. Căci n’am avut de gînd să ştiu între voi altceva decît pe Isus Hristos şi pe El răstignit. (1 Cor 2:2)  V’am învăţat înainte (prótos) de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi (1 Cor 15:3,4). 

Doctrina crucii este suprema. Vom vedea insa ca doctrina crucii nu este doar o expresie care si-a pierdut puterea, deoarece este  folosita prea des de multi care predica Cuvantul, fara ca sa aiba acoperirea necesara data de studierea Scripturii la nivelul care trebuie.

Doctrina crucii anticipata de Domnul Cristos
Căutaţi mai întîi (próton) Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. (Matei 6:33) . In versetul acesta Domnul Cristos spunea ascultatorilor de atunci ca mai intai oamenii trebuie sa caute Imparatia lui Dumnezeu, dar si neprihanirea Lui. 

In expresia “neprihanirea Lui” sau altfel spus “neprihanirea lui Dumnezeu” este inclusa doctrina crucii de care vorbim. 

Ce sens are cuvantul neprihanire?
Dictionarul Explicativ al Limbii Romane ne arata ca originea cuvantului “prihana” este de origine ucraineana. Prihana inseamna faptă care încalcă morala; vină morală, necinste; păcat. Editia Cornilescu a Scripturii foloseste cuvantul “neprihanire” pentru a descrie o stare de nevinovatie sau puritate. 

Cum mai poate fi tradus cuvantul neprihanire?
In acord cu textul original, termenul neprihanire (dikaiosuné) poate fi tradus cu dreptate, indreptatire, implicand si lipsa pacatului. Am enuntat versiuni de traducere deoarece o parte din cititorii contemporani nu inteleg prea bine sensul cuvantului neprihanire.

Din nou la neprihanirea lui Dumnezeu
Asa cum am vazut, Domnul Cristos ne spune in Matei 6:33 ca neprihanirea lui Dumnezeu sau dreptatea lui Dumnezeu trebuie cautata cu prioritate absoluta. De ce? Pentru ca neprihanirea lui Dumnezeu pune accentul pe ce face El in favoarea noastra prin jertfa lui Cristos. In contextul Evangheliei dupa Matei, audienta formata din evrei era constant inclinata datorita legii, sa puna accent pe ce fac ei pentru Dumnezeu. De aceea Domnul Cristos vine cu un cuvant complet nou, spunandu-le ca inainte de toate ei sa caute ce face Dumnezeu pentru ei, adica cum Dumnezeu ii face neprihaniti, cum Dumnezeu ii indreptateste.

Martin Luter a fost in agonie pana a inteles ce inseamna neprihanirea lui Dumnezeu
Vestitul reformator german, Martin Luter era inca calugar Augustinian si citind in cartea Romani despre neprihanirea lui Dumnezeu, el intelegea ca Dumnezeu ii cere lui o neprihanire la nivel divin. La un moment dat un superior de al lui, numit Staupitz l-a ajutat pe Luter sa inteleaga ca relationarea cu Dumnezeu pleaca de la Dumnezeu spre om. Cu alte cuvinte, este importanta neprihanirea ce o da Dumnezeu, nu neprihanirea ce o produce omul.

Neprihanirea lui Dumnezeu daruita noua este consecinta logica a crucii
Dumnezeu nu numai a dat pe Fiul Sau pentru pacatele noastre, dar ne-a dat in dar chiar neprihanirea/dreptatea Lui insusi. Numai in acest fel vom putea sta in prezenta Lui, fiind la fel de drepti/integrii/corecti ca El. Iata ce spune Pavel in Romani.
Dar acum s’a arătat o neprihănire (Greceşte: dreptate), pe care o dă Dumnezeu, fără lege-despre ea mărturisesc Legea şi proorocii- şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire. (Romani 3:21,22)

Neprihanirea daruita de Dumnezeu este fundamentul vietii crestine
Lucrarea de la Golgota asigura nu numai viata vesnica, dar si trairea prezenta a vietii vesnice prin harul lui Dumnezeu. Am spus prin harul lui Dumnezeu deoarece cei mai multi dintre noi incep prin har, dar continua viata crestina prin eforturi personale legaliste. Harul iti cere tot efortul personal, dar motivatia si puterea sunt de la Dumnezeu, nu de la noi. De aceea o viata care e traita prin har aduce glorie doar lui Dumnezeu. Ca atare, rugaciunea noastra, slujirea noastra, cantarea noastra, intru-n cuvant, absolut tot ce facem trebuie sa fie fundamentat pe neprihanirea sau indreptatirea data de Dumnezeu. Altfel spus, toata activitatea vietii crestine trebuie in mod continu re-adusa la neprihanirea/indreptatirea data de Dumnezeu.

Neprihanirea data de Dumnezeu este un subiect necunoscut de cei mai multi crestini
Desigur ca majoritatea credinciosilor au auzit aluzii facute la acest subiect, dar foarte putini pastori si predicatori l-au aprofundat pentru bisericile unde slujesc. Tot ce a fost bun in crestinismul vestic este bazat pe aprofundarea doctrinei indreptatirii data de Dumnezeu. In cateva articole viitoare, vom continua sa exploram aceasta doctrina a crucii care este suprema.

17 thoughts on “Te intereseaza care este doctrina suprema a Scripturii?

  1. AMIN , frate Paul !

    Dumnezeu sa ne invredniceasca pe toti ca sa-i putem sluji Lui pana la capat , realizand pe deplin ce a facut El pentru noi si nepunandu-ne nadejdea mantuirii in ce facem noi pentru El !

  2. Pacea Domnului frate Paul,
    multumim pentru articolele din acest blog, Domnul sa va binecuvinteze si sa va lumineze in continuare, iar noi mereu avem ceva de invatat din ceea ce postati aici

  3. Pacea Domnului, frate Dan!

    Săptămîna asta, la noi (adunarea baptistă din Tîrgu Neamţ) am studiat primul capitol din 2 Petru. Versetele 3-4 arată că Dumnezeu a făcut şi face tot ce este posibil pentru noi, neprihănirea de care-aţi scris; dar din versetul 5 spune clar, “de aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele…”. Trebuie avută o poziţie echilibrată. E ca şi cum Domnul a plătit preţul complet dar trebuie să acceptăm invitaţia de a urca-n trenul veşniciei pînă nu porneşte. Sunt două poziţii extreme, eu aş accepta poziţia între, deci un echilibru. O extremă spune că prin fapte se capătă mântuirea, deci ar depinde exclusiv de puterea omului acest fapt. Cealaltă extremă spune că nu trebuie să facem nimic, Hristos a făcut tot, deci să ne vedem de-ale noastre că are El grijă.

    Ceva practic, o problemă contemporană: Să zicem c-aş cînta cum nu place adunări, aş predica lung şi foarte plictisitor, iar dacă cineva obiectează, răspund cum e la modă azi: am făcut asta pentru Domnul, nu pentru dumneata. Desigur aşa trebuie să fie, să facem totul ca pentru Domnul (1 Corinteni 10:31) dar faţa cealaltă a aceleiaşi monede este “zidirea sufletească” a bisericii, nu dezbinarea (1 corinteni 14:26).

    • Pace KRSt,

      Iata ce am scris in cuprins: “Harul iti cere tot efortul personal, dar motivatia si puterea sunt de la Dumnezeu, nu de la noi.” Deci cu cat este inteles harul mai bine, cu atata daruirea noastra este mai mare. Voi mai revenii asupra aspectului acesta in articolele care vor urma.

        • Sora Elisa

          Ati pus o intrebare foarte buna. In Romani se arata cum se intelege harul lui Dumnezeu. Este atat supunerea fatza de doctrinele harului (si cunoasterea lor) cat si o lucrare a Duhului Sfant. O sa vedeti asta in articolul de maine.

  4. Stimate Domnule Pastor,

    socotesc tema aleasa de dvs nu doar necesara ci si stringent de vitala este o clarificare in spatiu NP, care sapatiu se contrazice cumplit de daunator prea frumoasei si minunate Sfintei Evangheli, cu precadere acestei generati ce pare total pierduta. Am spus pare, ptr ca eu inca mai cred ca Bunul Dumnezeu va avea o solutie si ptre ea asa cum a avut fata de noi. Motiv pentru care adesea inclin spre convingerea ca miscarea NP in totalitatea sa este complect depasita. Miscarea evanghelica (NP), va fi jucat un rol nu mic in lucrarea lui Dumnezeu, aspect peste nu mai daca suntem de rea credinta il vom renega, dar.. aceasta miscare s-a gripat, blocat, am impresia ca Sfântul Duh NU mai poate lucra prin ea,din aceasta pricina.

    Acum, daca vom lua Adevar mentionarile dvs mai sus din Sfânta Scriptura, conform principiului SS (Sola Scriptura), imi permit întreba;

    Un persoanj controversat in mediu crestin pe nume Becali, din punctul meu de vedere este mântuit, daca este sincer in toate gafele destul de grave. Un fost colaborator al securitati (pastor-preot), daca nu si-a pierdut credinta in Hristos, trebuie fi mântuit, Un curvar,betiv, daca nu renunta la credinta in Jertfa lui Hristos, apeleaza la ea dupa fiece cadere.. trebuie fi mântuit. Stiu, ca este greu sa recunoasteti o astfel de posibilitate, asta înseamna a va taia craca de sub picioare, nu doar dvs ci absolut toate confesiunile (prea, prea multe), evanghelice, va pierdeti obiectul munci… motiv ptr care eu constat;

    Absolut totii predicatori evanghelici se contrazic monstros in predicile propri. Studiind si eu (putin si amatoricesc), textele originale, cercetând sensurile lor, am vazut deslusit ca predicatori NP sar rau de tot peste cal… doar ptr as sutine ideologia !.

    • Ce afirmatie, cine sunteti dumneavoastra de ati reusit sa ascultati pe toti predicatorii?
      Aveti puteri supranaturale ?.🙂
      Eu una nu i-am ascultat pe toti, nici macar 1% dintre ei, dar afirm
      cu tarie ca sustineti un neadevar cind afirmati ca toti se contrazic.
      Pe cei care ii cunosc eu, nu i-am auzit contrazicindu se in problemele de care spuneti.

    • Iti raspund cu aceste versete din Scriptura: ” Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire, este neprihănit, cum El însuş este neprihănit. Cine păcătuieşte, este dela diavolul, căci diavolul păcătuieşte dela început.” 1 Ioan 3: 7,8

      Esti prins in autoinselare in ce priveste mantuirea adevarata.

    • “Hristos este Domnu” ,

      S-ar prea putea sa aveti o oarecare dreptate cand afirmati ca in aceste vremuri ” miscarea NP ” are anumite probleme , chiar destul de grave . Dar generalizarile de genul ca ” miscarea NP se contrazice cumplit (…) , ca in TOTALITATEA ei e COMPLET depasita ” nu au un corespondent in realitate , deoarece nu exista nici un fundament biblic real pentru a emite si sustine o asemenea ipoteza .

      Sper ca nu credeti cumva ca sincretismul religios pagano-crestin specific “Sfintei” Traditii ale bisericilor traditionale ( ortodoxe rasaritene si catolice ) ar fi vreo alternativa sanatoasa biblic , de salvare a acestei generatii actuale care s-a alienat , pe buna dreptate , de Dumnezeu ?
      “Eficacitatea” mixajului religios a vechilor Mistere(taine) Babiloniene cu Evanghelia Crestina a fost dovedita cu prisosinta de secole in crestinismul traditional ( ortodox rasaritean si catolic ) . Sfanta Evanghelie intotdeauna a condamnat grav pacatul sincretismului religios atat in V.T cat si in N.T !

      La fel sper ca nu credeti ca solutia ar fi neo-liberalismul bisericilor emergente vestice , care au imbratisat mai multa filozofie New Age decat crestinism biblic autentic ?

      Pe de alta parte este adevarat , in lumina Sfintei Evanghelii , ca se prea poate ca generatia actuala (inclusiv ,evident , si o mare parte din N.P ) sa fi intrat in perioada finala a istoriei omenirii , profetita de Biblie , de APOSTAZIE GENERALA ( lepadarea adevaratei credinte , a doctrinelor biblice sanatoase , autentice , asa cum sunt ele scrise in paginile Bibliei ) – care precede aparitia anticristului pe scena istoriei –
      , profetita spre exemplu in Sfanta Evanghelie in 2Tesaloniceni 2:3 , 1 Timotei 4:1 , 2 Timotei 4:3 , Matei cap.24 ,etc. . Socanta intrebare retorica a lui ISUS din Luca 18:8 , despre aceasta vreme de apostazie GENERALA a vremurilor din urma , ne pune pe ganduri . Mai ales cand vedem in lumina Sfintei Evanghelii si prin calauzirea Sfantului Duh lucrurile fara precedent care se intampla in crestinismul mondial actual . Si ma refer in special la tot ce presupune , d.p.d.v biblic , gigantica miscare apostata ECUMENICA din zilele noastre .

      A afirma spre exemplu ca un personaj ca “Gigi Becali” sau un “curvar , betiv” care traiesc in continuare in pacatelor lor ” trebuie sa fie mantuiti ” fiindca ” cred ” in Isus Cristos ( Hristos ) sau pentru ca ” nu si-au pierdut credinta ” dovedeste din partea dumneavoastra o lipsa de cunoastere a unor afirmatii esentiale , si as spune eu – elementare- , ale Sfintei Evanghelii . Imi pare rau sa va spun asta , dar trebuie sa fiu neaparat sincer cu dumneavoastra !

      V-as sugera , in eventualitatea in care chiar cautati ADEVARUL scripturii , sa studiati spre exemplu 1 IOAN , toata epistola .
      Veti vedea cum se armonizeaza perfect ( nu se contrazic ) afirmatiile ca putem fi mantuiti doar prin CREDINTA in ISUS ( 1 Ioan 5 :1,5 ; 1 Ioan 5:13 ; 1 Ioan 4:13 ) dar care CREDINTA este autentica , daca este strict conditionata si dovedita de ascultarea , in trairea zilnica , fata de poruncile lui Isus ( din Sfanta Evanghelie) – 1 Ioan 3 :24 , 1 Ioan 14 : 21-24 , 1 Ioan 5 :2-4 , Ioan 15 :9-14 .
      Aceeasi credinta in Isus este autentica daca prin ea biruim influenta lumii si nu iubim lucrurile din lume 1 Ioan 2:15 , 1 Ioan 4:4-6 , 1 Ioan 5:4 .
      Aceasi credinta in Isus e autentica daca prin ea practicam neprihanirea si nu pacatul : 1 Ioan 2:29 , 1 Ioan 3: 7-10 .

      Va doresc multa lumina si calauzire din partea Duhului Sfant pentru a intelege pe deplin si pentru a trai mesajului scumpului nostru Mantuitor ISUS CRISTOS ( Hristos ) !

  5. Poate fi mintuit orice pacatos, care se pocaieste si se si vede acest lucru in viata lui practica..
    Ioan Botezatorul a numit pui de napirci pe cei care credeau ca doar
    botezindu se, pot scapa de minia viitoare a lui Dumnezeu care va fi prezenta la Marea Judecata.
    Botezul este o porunca, dar fara viata de pocainta nu are nicio valoare.
    Sunt botezati puii de napirca ,iar scosi din acea apa , ei ramin tot napirci.
    Dumnezeu este infricosator si nu se lasa batjocorit.
    Duhul Sfint inca lucreaza, ma tem insa ca pe plan national sau in ansamblul lor Casele de adunare nu mai sunt CASA de rugaciune a lui Hristos, care a venit fara spectacol, fara toale de firma, fara masini de lux, vor fi primele judecate.
    Dumnezeu care ne vrea cu gelozie pentru EL, vrea sa ne dam intreaga viata si totul totului tot , numai LUI.
    Sa raspindit ideea oribila, ca mosuletul blind sta la usa ta si bate bate bate, ca doar doar ii deschizi;
    cine IL vede asa pe Dumnezeu, e un om pierdut.
    S-au scos pina si imagini( ca nu, noi nu avem icoane, vai , se poate
    .😦
    ) cu acel domn, actor sau ce este,ca doar nu e vreun dumnezeu;
    il vad si pe bloguri crestine,
    oribila imagine a UNUI DUMNEZEU atit de mare.
    In duh si ADEVAR inchinare inseamna altceva.
    Daca nu ne inchinam prin Duhul Sfint, totul este o groaznica amagire.

  6. Multumesc Domnului ca m-a scos din “proba” unde cred ca am luat
    nota 1.😦
    dar multumesc ca apoi m-a ridicat ca sa pot din nou scrie;
    dupa ce mi-am putut pune toata increderea in Domnul.
    Incercarile ne arata cine suntem:
    o biata suflare, far Dumnezeu nimic nu suntem.
    EL m-a lasat sa cred ca sunt singura citeva zile in boala,
    atit am putut spune Doamne fa TU ce vrei cu mine.
    Cind mi a spus cardiologul ca pot intra in coma profunda daca nu ma ingrijesc , m-am gindit:
    ce stii tu omule…..numai Dumnezeu stie .
    Domnul m-a atins, numai atunci m-am facut bine!
    Cind a vrut EL, se rugau altii pentru mine, ca eu nu puteam.
    Spuneam mereu cite ceva scurt.( Spurgeon spunea ca rugaciunile scurte sunt cele mai prin credinta.)
    Tensiunea care ajunsese240/120 si-a revenit, dupa ceva vreme;
    insa din toata intimplarea am vazut ca sunt nimic fara EL, desi o stiam, numai acum am vazut-o., Dumnezeu asa a vrut, sa si vad.
    Nimic nu avem voie sa discutam de dragul de a vorbi, noi crestinii.
    Se discuta atita de mintuirea cu si fara fapte, cind CUVINTUL e atit de limpede.
    Ai mintuirea spune EL. daca te ai nascut din nou, deci ai SI FAPTELE facute prin DUHUL SFINT.
    E atit de limpede.

  7. O problema grea sa inteleg 1ioan-3 ;7-8
    mi a fost f greu atunci cind am citit prima data versetul,
    ducindu ma la pastorul meu, mi-a explicat ca noi nu mai pacatuim!
    cum? mereu pacatuim doar…
    nu cred ca este cineva care nu pacatuieste cu ceva?
    neinteles a ramas si azi versetul.
    Ca nu mai zacem , ca nu ne mai place, dar “gresim” zicem noi, mereu cu cite ceva;
    ori le spunem slabiciuni;
    aici eu chiar cred ca daca traducerea e buna, e vai de noi!

    • Sora Elisa

      Iata versetele de care vorbiti:
      7 Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire, este neprihănit, cum El însuş este neprihănit.
      8 Cine păcătuieşte, este dela diavolul, căci diavolul păcătuieşte dela început. Fiul lui Dumnezeu S’a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.

      Iata ca totusi va afecteaza problemele de traducere. In textul original expresiile ” trăieşte în neprihănire” (v.7) si “Cine păcătuieşte” (v.8) sunt de fapt asa: “ho poion ten dikaiosunen” inseamna “cine lucreaza neprihanirea/dreptatea” si “ho poion ten hamartian” inseamna “cine lucreaza pacatul”. Deci nu se spune despre “a trai” ci despre “a lucra”, adica persoana respectiva este in mod constient activa si depune efort ca sa traiasca in nerpihanire sau sa traiasca in pacat. Daca cititi mai departe in v.9 veti vedea ca ” Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentrucă sămînţa Lui rămîne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.” Din nou si in acest verset se spune ca cel nascut din Dumnezeu “nu lucreaza pacatul”.

      Este diferenta intre a pacatui accidental sau a cadea in ispita, si a lucra activ in dezvoltarea pacatului in viata personala.

      Revin la doctrina indreptatirii. Este fundamenal sa o aprofundati!

      Paul Dan

      • Frate Paul ,

        Multumesc mult pentru explicatia aceasta din 1ioan-3 ;7-8 !

        Cred ca multi dintre noi aveam nevoie de aceasta precizare importanta pentru ca ne era cam greu sa “digeram” aceste versete asa cum le-a tradus D. Cornilescu .

        Cu aceasta explicatie pe traducerea in lb. greaca , SE FACE LUMINA in ce privesc aceste versete .
        Acum lucrurile sunt CLARE !

        • Draga frate Traian,

          Nu-am mai auzit de la tine. Glorie Domnului pentru precizari de traducere, eu nu subminez versiunea Cornilescu dar ajut pentru o mai buna intelegere a versetelor. Citeste cu atentie articolele despre indreptatire, si vezi ce este pe acolo.

          Paul Dan

      • Si eu sunt deacord , frate Paul , ca editia Cornilescu nu trebuie subminata , chiar daca foarte rar pentru anumite versete recurgerea la traducerea originara in greaca poate sa aduca o nota de claritare !

        Editia Cornilescu a BIBLIEI in lb. romana si-a dovedit din plin eficacitatea prin mantuirea atator suflete in Romania intr-o perioada istorica extrem de grea pentru evanghelici !

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s