Depozitie de la un martor ocular despre Mineriada Carismatica care a continuat si astazi in Carol Davila!

Tocmai citeam azi dimineata ca nu toti cei ce sunt intr-o biserica au credinta adevarata!. Acest adevar este putin cunoscut iar fratii in mod gresit trataza ca frati pe apostati.

2 Tesaloniceni 3: 1-5

1 Încolo, fraţilor, rugaţivă pentru noi ca, Cuvîntul Domnului să se răspîndească şi să fie proslăvit cum este la voi,

şi să fim izbăviţi de oamenii perversi (atopos) şi răi; căci nu toţi au credinţa.

3 Credincios este Domnul: El vă va întări şi vă va păzi de cel rău.

4 Cu privire la voi, avem încredere în Domnul că faceţi şi veţi face ce vă poruncim.

5 Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos!

Iata depozitia despre ce s-a intamplat in Carol Davila

Cristian,

Pot să relatez eu ce a fost azi în Carol.Sala a fost arhiplină,mai ales în zona bărbaţilor (nu pot să spun fraţi pentru că nu sunt toţi fraţi, unii sunt demoni).Primele 2 sau 3 rânduri erau ocupate de fraţii noştri, majoritatea celor din sfat, dar cei contestaţi pentru darbism.Următoarele 2 sau 3 erau ocupate de persoane pe care nu le cunosc.L-am recunoscut pe P. Aldea şi mi s-a părut curios că la rugăciunea din săptămâna asta s-au rugat pt el că e în spital, că e grav şi Domnul să-l scape. Arăta bine, nu ca un om abia ieşit din spital unde a fost tratat de cancer. Curios! Cina a decurs într-o atmosferă de mare tensiune. Plutea în aer ceva, era apăsător. M-am rugat neîncetat, dar a trebuit să iau şi un calmant. Rugăciunile dinainte de luarea Cinei au fost decente,fără trimiteri la situaţia adunării. A frânt pâinea un domn pe nume Dumitrescu. După ce s-au strâns banii,s-a urcat la amvon Ion Botgros care a anunţat că ieri, sâmbătă,14 sept., sfatul de fraţi pe ţară (“numit” la Piteşti) a hotărât numirea (subliniez “numirea”) unui alt sfat pt biserica locală şi a dat citire listei. Am reţinut: 2 Tuţu, tată şi fiu,acest Dumitrescu care a frânt pâinea, un înfocat susţinător al lui V. Ionescu, un frate al lui P.Miu (apropo, Bebe Miu se pare că a făcut infarct după adunarea de duminica trecută), Botgros evident, un alt tip care înregistrează casete, Wili, Savu Ionel, cel care se ocupă de chioşcul de cărţi şi fr. Pompiliu, care era în celălalt sfat,iar acum este în spital, cu probleme serioase de sănătate. Poate a mai spus şi alte nume,dar nu le-am reţinut. Vă las pe dvs. să apreciaţi atât calitatea intelectuală, cât şi pe cea spirituală, nu mai zic morală, a celor “numiţi”. Apoi cineva din sală a propus să vorbească P Aldea,că a venit din spital. S-a urcat la amvon fr. Mihai Socoteanu care era de rând. S-au auzit voci de bărbaţi care au protestat şi de femei care au strigat “ruşine” pentru Mihai că s-a urcat la amvon. I-a calmat Aldea. Mesajul fr. Socoteanu a fost extrem de tăietor, dar, din păcate, mult prea intelectual pentru nivelul sălii. Ceva, ceva tot au înţeles,pentru că unele adevăruri i-au făcut pe unii să vocifereze pt că i-a atins. Apoi a venit la amvon fr. P. Bunescu care a spus că sfatul ales în 6 aprilie este cel în vigoare, că atunci s-a dorit schimbarea fostului sfat pt aceleaşi motive ca şi acum, că nu se pot schimba oamenii pt că unul singur nu poate lucra în echipă şi că votul adunării a decis atunci altfel. Botgros spusese mai înainte că mântuirea care se pierde a dezbinat şi că trebuie luate măsuri (?!) (Probabil că va veni din nou acel Mircea Iorgulescu, va devaliza şi aici biblioteca Adunării, pe care o consider de patrimoniu, şi poate că ne va şi împuşca pe cei care nu ascultăm de el.) După cântare, s-au rugat mai mulţi fraţi, câte unul dintr-o parte şi din alta. Unii cu ură, alţii cu durere. Evanghelizarea s-a desfăşurat aproape normal, adică i-au făcut loc şi lui Aldea să spună câteva cuvinte. Din nou au ieşit din sală creştini plângând, oameni cărora le pasă de adunare,de lucrare, de Dumnezeu. Şi încă ceva: când s-a spus că Bebe Miu este între viaţă şi moarte în spital,propriul lui frate, cel “numit” în sfat, a exclamat: “poate acum se trezeşte”. Se mai poate comenta ceva?

Cristina

51 thoughts on “Depozitie de la un martor ocular despre Mineriada Carismatica care a continuat si astazi in Carol Davila!

  1. In ultimele articole nu se vede deloc o abordare apologetica asa cum va laudati. Ci mai degraba o informare de tip can can pentru cei care va tin isonul pe acest blog. Rusune. Nici-o mahnire, nici-o chemare la pocainta, nici-o urma de lacrima, nici-o chemare la post si rugaciune si mijlocire pentru adunarea noastra. Ci mai degraba o atitudine descrisa in Ezechiel 25:6. un carolist mahnit

    • ce-ar fi de analizat “apologetic” in cazul asta, cand au fost pe blogul asta articole peste articole exact pe tema pericolelor carismatismului?
      DA, este limpede ca tabara rebelilor apeleaza la un subterfugiu – darbismul celeilalte tabere. De ce nu l-a interesat pe Botgros si ai lui pana acum faptul ca fr. Nelu Istrate, fr. Petre Bunescu etc ar fi darbisti? Si de cand ideea ca Darby ar fi inventat si patentat doctrina sigurantei mantuirii? O manipulare pentru a atrage atentia catre altceva decat motivele adevarate ale rebeliunii, care tin evident mai degraba de promovarea agresiva a carismatismului, de trecutul (si cine stie, poate si prezentul) securist al rebelilor, de interesele imobiliare si financiare uriase, si de vanitatea personala a lui Botgros. Ce teza de apologetica ar trebui sa faca cineva, ca pana si un copil pricepe despre ce este vorba, daca e lasat sa gandeasca singur??

    • Doru,
      As fi putut sa te fac mincinos deoarece ai zis ca nu vezi indemn la rugaciune pe acest blog in legatura cu situatia de la Carol Davila. Iata dovada ca a fost o chemre la rugaciune: Toata suflarea evanghelica BER trebuie sa treaca la post si rugaciune in aceasta lupta cu duhurile anticristice carismatice. https://ioan8.wordpress.com/2013/09/12/tupeul-carismatic-este-fara-limita/

      Stii tu viata mea de rugaciune?

      De unde ai limbajul acesta : ” o informare de tip can can “. Este o problema cu tine!

      Inchei cu acest verset pentru tine si pentru alti superficiali si colaboratori la rau impotiva Adevarului.

      Dar eu sunt plin de putere, plin de Duhul Domnului,
      sunt plin de cunostinta dreptatii si de vlaga,
      ca sa fac cunoscut lui Iacov nelegiuirea lui, si lui Israel pacatul lui
      ”.
      Mica 3; 8

      • Ioan8, ia-o mai usor, poate omul nici nu vazuse indemnul la rugaciune si post ca doar nu a stat sa citeasca chiat TOT de pe blog. Spune-ti ideile fara sa te ataci la orice remarca negativa facuta la adresa ta.

        • Cand un superficial rau intentionat face afirmatii publice malitioase trebuie corectat pentru binele lui. Prea multi cer sa fie tratati rezonabili in timp ce ei produc tot felul e probleme. Aceasta este mentalitatea lumii interlope…nu zic ca el este acolo dar are a defective thinking

  2. Pai a indemna pe fiecare sa si spuna durerea ce inseamna?
    sa deschizi ochii celor ce nu au curajul ferm sa ia o atitudine,
    indeminindu i la deschidere spre adevar, spre cunoasterea lui, ce inseamna?

  3. Frate Paul, acesta este blogul dv. si aveti dreptul sa spuneti tot ce doriti. Totusi, ma simt obligat sa va atrag atentia in privinta limbajului arogant de tip “esti cu adevarat orb”, “bine ca ai venit ca ai nevoie de ajutor” sau “in tine nu investesc, caci esti un caz pierdut”. Aceste “floricele” pline de rautate le-am observat citind comentariile dv. si am ramas uimit. Altceva astept de la un lider (care se crede) evanghelic. Problema de aici nu are prea mare legatura cu carismatismul. Da, Mircea Iorgulescu este o problema in privinta aceasta, dar problema din Carol Davila, in esenta, nu are de a face cu carismatismul. Sper sa aprobati acest comentariu. Daca nu, va doresc o zi buna.

    • Draga Dani Ionescu

      Incep inatai cu acest vesrset din Tit 1:10-11

      În adevăr, mai ales printre cei tăiaţi împrejur, sînt mulţi nesupuşi, flecari şi amăgitori, cărora trebuie să li se astupe gura. Ei buimăcesc familii întregi, învăţînd pe oameni, pentru un cîştig urît, lucruri, pe cari nu trebuie să le înveţe.

      Este de mult timpul ca o parte din acesti falsi credinciosi si vicleni sa primeasca o terapie de shoc!

      Iti amintesti cine a spus “Fariseu orb!” unora care nu erau convinsi de nici o dovada?

      Stii tu cine este Oana ( o Tzonista) sau cine este Lavinia (o Poonista fanatica )?

      De ce tu, Dani Ionescu ignori in mod voit informatiile de pe blog cu privire curentele crismatice Kwasizabantu, Poonen, si Yoakilome care devoreaza miscarea Tudorista?

      Carsimatismul care vrea sa ia conducerea la Carol Davila folosindu-l pe Botgros si Botgros folosindu-se de ei pentru interesle lui, DA!!! carismatismul este cea mai grava problema acolo.

      Adu-ti aminte ca ai luat apararea si pe acest blog lui Doru Radu, marele aparator a celui mai mare eteric al Romaniei, Iosif Ton.

      Dani, te rog sa reflectezi sincer la ce ti-am spus.

      Paul Dan

      • Frate Paul,

        Stiu ca iubiti adevarul si cred ca este bine ca dati minciuna la iveala, insa as dori un mai mare echilibru din partea dv. Este mult mai usor sa mustram decat sa ne aratam dragostea. Si tabara lui Botgros exact de versetele pe care le-ati mentionat se folosesc probabil…si atunci mustra pe orice cale posibila…! Unde este smerenia, dragostea si bunatatea? Nu mai este… Nu ignor informatiile cu privire la KSB. Nu a trebuit decat sa ascult o singura predica la Albesti de-a lui Hans Koller ca sa-mi dau seama ca sunt deraiati. Cu privire la Poonen am parerile mele personale pe care vi le-am impartasit cu o alta ocazie. Eu mi-am spus parerea si nu carismatismul este principala problema acolo (nu am zis ca nu este deloc). Lui Doru Radu i-am luat apararea nu pt ca imi e prieten, ci pt ca nu eram de acord cu felul cum ii vorbeati (nu ati ajuns chiar la nivelul D-lui Isus ca sa mustrati incolo si incoace…). Niciodata nu mi-a placut Tzon (spre deosebire de altii care su fost socati…). Da, o sa reflectez la tot ceea ce mi-ati spus. Multumesc.

        • I-am scris lui Botgros cu multe luni inainte, cu apreciere si respect. Poate am sa public scrisoarea. Dar sunt situatii ca acestea cand oamenii devin furibunzi si fanatici, si atunci trebuie sa fie atentionati intr-o maniera asa cum o fac acum. Nimeni nu ajunge la nivelul D-lui Cristos, dar ii urmam exemplul in abordarea ereticilor.

    • “Paziti-va de cainii aceia; paziti-va de lucratorii aceia rai; paziti-va de scrijilatii aceia!” Filipeni 3:2
      “Omenii aceia sunt niste apostoli mincinosi, niste lucratori inselatori, care se prefac in apostoli ai lui Hristos”: 2 Corinteni 11:13
      “Dar acestia, ca niste dobitoace fara minte, din fire sortite sa fie prinse si nimicite, batjocorind ce nu cunosc, vor pieri in insasi stricaciunea lor” … “ca niste intinati si spurcati…” 2 Petru 2:12,13
      …si alte asemenea texte, care sunt cuvintele Apostolilor Domnului. Limbajul nu este unul plin de rautate, ci pur si simplu exprima adevarul…. Daca starea unui este rea, nu poti sa-l mangai dupa urechi si sa-i spui ca este in regula, pentru ca nu asta e adevarul.

  4. Am tot citit articolele si comentariile din ultima vreme, si intr-adevar e vorba de lucruri nepotrivite grave. Sa vorbit de alegeri, corecte sau mai putin corecte, de comitete, sfat al adunarii. Dar nimeni nu a identificat care este cu adevarat problema sau sursa problemei. Problema este ca acolo unde Domnul ar fi trebuit sa fie DOMN, domneste omul, si acolo unde Duhul trebuia sa aleaga s-a introdus votul. Fratilor, solutia nu este in alte alegeri, alti oameni alesi tot de oameni, ci solutia este le Domnul. In Evrei 13:13 se spune sa iesim afara din tabara la EL. Si as mai cita un verset din 2Timotei 2:19 ” Oricine rosteste Numele Domnului sa se departeze de nedreptate!”.
    Am citit odata un articol interesant pe un site crestin si il recomand tuturor. http://vesnicia.ro/index.php/teme-biblice/26-viata-de-credinta/251-simpli .Nu fac parte din nici o denominatiune, sunt un privitor din afara a tot ceea ce sa intamplat, cunosc frati din BER si ma rog pentru toti aceeia care “il cauta pe Domnul dintr-o inima curata”.

  5. Fratilor am inceput sa ma rog pentru adunarea din Carol Davilla ,am fost cu multi ani in urma acolo si am avut parte de invatatura sanatoasa(nu sunt membru intr-o biserica a BER),imi pare rau ca satan a inceput un razboi marsav cu sfintii din aceasta adunare,Domnul ISUS va aduce izbanda sfintiilor sai.
    Daca ar fi credinciosi acesti “fratii” iubitori de nou si spectaculos ,ar pleca sa si faca alta adunare si “sa nu mai pescuiasca din lighean”, dar asta e meteahna “carismaticilor”,nu ei au muncit pamantul spiritual al Romaniei,in zonele unde au inceput adunarile (cunosc zona Barlad) e un pamant tare unde “ortodoxia” face din oamenii la fel ca paganii cu obiceiuri dracesti si plini de superstitii,sa citeasca cum s-a inceput lucrarea cum frati erau chemati la jandarmerie si purtati la tribunal,asa s-a primit credinta ,cui nu-i place sa plece si sa i lase in pace ,dar ei vor cladiri ,bani si mai mult enoriasi.
    Nu este crestineste si nici omeneste corect .A se citi Biblia, apostolul Pavel a spus in cartea Galateni cap.5 vers.12.Cine are urechi sa ia aminte de ce zice Sfanta Scriptura!
    Doamne adu izbavire poporului Tau,pleaca-Ti urechea la rugaciunea lui!Amin

  6. Ioan 8, s-ar prea putea ca acest Iorgulescu sa va inchida site-ul?
    Ce abordare in rugaciune impotriva acestui site care relateaza adevarul si care uneori ustura mai tare decat briciul.
    Ce nu a inteles acest lider ca aici este el ,doar el si imaginea lui.
    Prefera sa atace nu sa se schimbe, dar pana se va pocaii cu adevarat se va auzi de la ioan 8.
    Rugaciune fara precedent in adunarea din pitesti impotriva moderatorului Ioan 8.
    http://fisierulmeu.ro/53O13NJPHSGA/Rugaciunea-carismaticului-lider-Irorgulescu-Mircea-pentru-Ioan-8-wav.html

  7. Mi se pare o totala lipsa de reactie a fratilor din Carol Davila. Cum este posibil ca unul singur sa vina si sa spuna ce vrea si sa dispuna dupa bunul plac de amvonul bisericii, unul care este pus sub disciplina. Dar aceasta este rezultatul modului in care este condusa biserica din Carol. Imi pare rau sa o spun dar fratii din conducere au partea lor de vina.
    Fr. Ionel Botgros nu trebuia lasat sa vorbeasca. Corul putea incepe o cantare, putea sa fie intrerupt, avertizat si mustrat in fata bisericii ca nu are dreptul sa se ridice la amvon atat timp cat este pus sub disciplina, i se putea opri statia, etc. Sunt metode logice si normale pe care fratii din conducere le puteau folosi, dar se tem ca se deranjeaza programul.
    Nu pot sa inteleg cum este posibil ca unul singur sa faca ce vrea in fata unui sfat de frati compus din 20 de persoane plus o adunare intreaga compusa din sute de persoane.
    Un proverb englezesc spune ca daca iti greseste un prieten este vina lui, daca iti greseste a doua oara este vina ta. Fr. Ionel Botgros trebuie sa i se retraga membralitatea din Carol plus mustrat in fata adunarii, dar acesta este rodul conducerii din Carol care se teme sa ridice glasul atunci cand trebuie.
    Nu vad reactii din partea sfatului actual din Carol, carora li s-a incalcat dreptul la o conducere autonoma, conf. statului.

    Iarasi au luat cina – de ce? Cum este posibil ca intr-o asemenea situatie sa se ia Cina? Daca tot erau la ora Cinei, se putea discuta in plen problema si transa in mod clar. Imi pare rau sa o spun dar fratii din conducere nu si-au facut treaba. Aceasta va duce la alte mineriade de acest gen, atat timp cat stau si asteapta ca altii sa vina si sa le faca treaba lor.

    • Pai daca pleci Lucian cine a invins? De ce sa plecam noi normal este sa plece ei cu carismatismul lor cu care ne-au bulversat.
      Pai acu doua sau trei saptamani la Pitesti se rugau cu spalatul picioarelor unii altora. Aproape ca ma si vedeam cu ligheanul la subsioara…
      Dar tebuie sa invtam sa spunem:NU!
      Un Nu hotarat va schimba lucrurile…

        • Jurnal de activitate 18/09/2013
          Începând cu data de 08/09/2013 am luat hotărârea de a-l studia pe Darby, fiind acuzat pe nedrept ca ii sunt adept…Când se scoteau cartile cu autorul JN Darby din biblioteca un frate m-a chemat si mi-a oferit din fiecare cate una:” ia frate ca acum sunt gratis, citește-le si păstrează ce este bun.” Si am zis ca daca tot sunt acuzat de darbysm măcar sa-l citesc, ca sa nu vina cineva sa-mi zică asta si asta e de Darby la orice spun eu din Cuvânt.
          Prima carte care mi-a atras atenția este „Ce este o secta?” de JN Darby.
          Am deschis-o si am văzut ca e semnata de Iorgulescu Mircea,[url=http://postimg.org/image/orff11kk3/][img]http://s13.postimg.org/orff11kk3/Ce_este_o_secta_semnata_de_Iorgulescu_Mircea.jpg[/img][/url] zic: na! nici aici nu scap, dau pagina si citesc…Îmi vorbește Dumnezeu despre ce este o secta prin Darby:
          „Spiritul de secta exista acolo unde vedem ucenicii uniți in afara acestei unitati si strângându-se laolaltă in jurul unei opinii pe care o mărturisesc, ei fiind uniți de însemnătatea acestei opinii. O astfel de unitate nu este întemeiata pe principiul unitatii trupului, nici al unitatii ca frați. Când astfel de persoane sunt unite intr-o grupare si se recunosc unul pe altul ca membrii ai acestei grupări, atunci ei constituie categoric o secta, deoarece principiul strângerii laolaltă nu este unitatea trupului; si membrii sunt uniți nu ca simple mădulare ale trupului lui Hristos, chiar daca ei fac parte cu adevărat din acest trup, ci ca membrii ai unei grupări deosebite.” JN Darby Ce este o secta? Pag 6,7.
          Așa deci gruparea asta persuasiva este chiar O SECTA. Câta dreptate are Darby…
          Multumesc Doamne Isuse ca mă iubești!

          • Darby a fost un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi.Mi-am dorit de copil şi mi doresc si acum sa stiu ca exista o Adunare in care sa fie o armonie perfecta intre fraţi, o Adunare in care sa se vorbeasca dintr-o ora 59 de minute numai despre Domnul Isus. Am auzit si am citit despre Darby, că acesta a fost idealul lui. El considera ca daca sunt adunaţi doi sau trei numai pentru Domnul Isus e o Adunare, punea acest principiu ca pe o condiţie necesară şi obligatorie, iar dacă printre acesti doi sau trei apăreau gânduri antagoniste , Domnul Isus pleacă dintre ei, deci nu mai e prezent, şi atunci nu mai e Adunare ci adunatură! Era un radical! El spunea că Adunarea există fiind formată numai din oameni credincioşi care au acelaş gând, şi care sunt impreună într-o armonie perfectă. A fost Darby un perfecţionist? Şi care să fie mai mare? El spunea Adunarea există doar dacă are un singur Şef, CAPUL Adunării şi acesta este Domnul Isus! Ce ideal! şi mulţi zic azi: Ce utopie! Când apăreau certuri sau zavistii, Darby, care avea coloană vertebrală, declara acea adunare dizolvată. Darby a fost acuzat deseori că e dezbinător. De ce? Pentru că dorea să fie doar cu fraţi care sunt în armonie perfectă? A fost un idealist ?! E rău să fi idealist ? E rău să doreşti ca într-o Adunare să fie numai oameni care se înţeleg? Dece atâta împotrivire de aproape 200 de ani faţă de acest om? Care a fost de fapt slăbiciunea lui Darby? Când vom avea cu sinceritate acelaş ideal ca el vom înţelege. Dar CUVANTUL LUI DUMNEZEU nu ne spune să urmăm pe un om, ci pe Fiul lui Dumnezeu care a umblat printre noi plin de HAR si de ADEVĂR : Filipeni 2:5 … Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus: … !

    • Luci, nu sunt botgrosii majoritari. Nu lasati turma Domnului in mainile carismaticilor. Domnul sa va dea intelepciune cum sa rezistati pasnic acestui asalt carismatic.

      Paul Dan

    • Lucian, cum poti indemna la abandonarea credintei,caci ca ce altceva este asta?
      Te stiam altfel, un luptator!
      Oare nu este biblic sa luptam pentru apararea credintei noastre ?
      Este scris acest lucru !
      Fil 1- 27 luptati cu un suflet pt credinta Evangheliei !
      1Tim 6 12,
      apoi intr alt loc, nu mai imi amintesc unde Pavel indeamna sa luptam pentru apararea credintei!
      Aici nu e vorba despre relatia intre doi frati care au o lupta si trebuie sa fie smeriti, ce inseamna a fi smerit, a fi lasat adevarul sa fie incoltit de diavol si noi sa fim de acord?
      Sa plece cei care batjocoresc credinta !
      cu ‘metode” spirituale si cu putere de Sus, de la Domnul Domnilor!

    • Frate Emi,

      cu toata dragostea, as spune ca e usor sa cazi pe panta de a emite o parere din afara, dar cand privesti dinauntru, lucrurile nu stau chiar asa.
      Intr-un fel te inteleg, si eu gandesc la fel ca tine in ceea ce ar fi fost normal, dar traim intr-o lume care nu mai e normala. Si ce e mai trist este ca si in adunare, lucrurile nu se mai petrec normal.

      Discutia legata de ceea ce ar fi putut si ceea ce ar fi trebuit sa faca fratii ca reactie este delicata si trebuie dusa cu intelepciune. Consider ca fratii au actionat exact asa cum trebuie, si anume au lasat lucrurile care oricum nu puteau fi oprite fara scandal (care nu ar fi dus la nimic bun), dar in schimb au opus Adevarul minciunii, ceea ce este mult mai valoros. Si voi explica de ce.

      Emi, ceea ce intelegem cu totii este ca este o lupta apriga. Cel rau se dezlantuieste cu toata forta, pentru ca “stie ca are putina vreme”. Aceasta a fost marca din toate vremurile a lucrarii celui rau. “Ce ai sa faci, fa repede”, ii spunea Domnul Isus lui Iuda.
      El (Dumnezeu) are un plan si toate lucrurile sunt si raman in mana Lui.

      Ceea ce uita (sau se face ca nu stie) cel rau este ca are capul zdrobit !!! El poate doar sa se zvarcoleasca. Si aceasta doar pentru o scurta perioada de vreme. Si in limitele trasate de Dumnezeu !

      Si ceea ce uitam noi: lupta trebuie dusa cu intelepciune de sus. Este o totala greseala de strategie sa duci lupta pe teritoriul vrajmasului. Nu vei avea nici o sansa. Galagiosii vor fi mereu mai vocali, certurile, impunerile si parerile contradictorii nu vor duce nicaieri, imbrancelile si corpolenta nu vor avea stavile, lupta chiar cu coatele si pumnii pentru a se sui la amvon va fi fara retineri. Emi, in aceasta lupta oamenii acestia nu au scrupule, nu exista teama de Dumnezeu, nici rusine de oameni. Emi, duminica trecuta oamenii lor au cantat in continuu (cu foarte mici exceptii), (ca sa nu mai vorbesc de imbrancelile de la intrare, fratii palmuiti etc.) de la 8 pana la 10 ! Si asta tocmai pentru a impiedica proclamarea adevarului ! Ei stiu ca Adevarul elibereaza si doresc ca oamenii lor sa traiasca in contuare in bezna minciunii pentru a putea fi manipulati.

      Lupta trebuie dusa pe teritoriul nostru, nu cu armele intunericului, ci cu armele luminii. “Caci armele cu care ne luptam noi nu sunt supuse firii pamantesti, ci sunt PUTERNICE, INTARITE de DUMNEZEU, ca sa surpe intariturile”. (2 Cor. 10: 5).
      Si lucrul acesta s-a vazut duminica. Rugaciunile si postul sfintilor se simt si isi fac lucrarea. Si, daca vom continua sa ne rugam, si sa ne sfintim, vom vedea in continuare biruinte si mai mari.
      “MARE PUTERE are rugaciunea celui neprihanit”. (Iac. 5:16b).
      “Dumnezeu nu asculta pe pacatosi”.

      Deja se vede dupa felul in care actioneaza ca au pierdut teren, sunt buimaciti. Asta inseamna, din pacate, si ca, de acum incolo, pot fi mai periculosi, pe panta manipularii, a amenintarilor, a atacurilor murdare, a loviturilor sub centura, a zvarcolirilor furibunde.
      Fratilor, va rog, nu incetati, nu obositi sa inaltati “rugaciuni si cereri cu multumiri” catre tronul harului pentru noi si pentru adunarea noastra.

      Cuvantul spune: “Nu raspunde nebunului dupa nebunia lui ca sa nu semeni si tu cu el.
      Raspunde insa nebunului dupa nebunia lui, ca sa nu se creada intelept”. (Prov. 26: 4, 5).

      Va rog, faceti apeluri la rugaciune in adunari, spuneti prietenilor, luptati in rugaciune.
      Este vremea cand trebuie sa strigam (in rugaciune), dand ocol “zidurilor Ierihonului”, si, la vremea hotarata de El, acestea se vor surpa.

      Domnul sa se indure de noi.

  8. Pai Luci, cum sunt majoritari cand multi din adunare plang, cand sunt atatia care nu sunt de acord cu ceea ce se intampla, cand sfatul de frati ales si cei care sunt acum au primit voturile de incredere ale bisericii.. ? Eu nu mai inteleg nimic.

    • Tin sa precizez ca numitul de sus, care se semneaza cu Lucian Adam NU ESTE ADEVARTUL Lucian Adam. Lucian Adam imi este prieten si mi-a comunicat ca el NU a comentat pe acest blog niciodata si nici pe alte bloguri.

      Cel care a avut aceasta indrazneala si a furat identitatea cuiva va raspunde cu siguranta in fata lui DUMNEZEU, si eventual in fata organelor legii, daca adevaratul Lucian Adam se va decide sa faca plangere penala.

      In ce priveste comentariile, Lucian Adam, prietenul meu, cu care ma cunoasc din adolescenta mi-a transmis ca cei care il sustin pe fr, Botgros sunt doar cativa care sunt cu gura mare. Apoi in nici un caz NU se gandeste sa plece din biserica.

      Iti scriu tie, cel care ai avut indrazneala sa te folosesti de numele altcuiva si sa creezei confuzie: adevarul se va afla oricum. Pocaieste-te si cereti iertare in mod public, dezvaluindu-ti singur propria identitate, pentru ca oricum se va afla cine esti.

  9. Pingback: Cum să păstrezi un amvon? | Vestea Buna

  10. Imi spune si mie cineva care este problema? De unde au inceput toate acestea?Altceva. Biserica evanghelica accepta membrii care beau bere? Cunosc destui. Tinerii sunt lasati de capul lor?Nu cumva pacatul a patruns din plin intre frati si de aceea se intampla ce se intampla?Din pacate am vazut cu ochii mei lucrurile acestea. Cand oamenii devin firesti o dau in boala( carismatism) Nu va mirati de ce se intampla. Astea vor fi in toate bisericile de acum incolo. Din pricina inmultirii faradelegii dragostea celor mai multi se v-a racii. Si cand dragostea se raceste devenim caldicei nu-I asa? Pe acestia Dumnezeu ii varsa din gura Lui.Sa ne fereasca Dumnezeu.

  11. Emi, cum iti poti exprima punctul de vedere atat de vehement cu privire la sfatul dr frati actual, respectiv ca “nu si-au facut treaba”, atata timp cat nu ai fost prezent in Carol sa vezi exact ce s-a intamplat si care a fost atitudinea sfatului de frati? Spre binele tau iti sugerez ca atunci cand esti partial informat este mai bine sa nu iti spui punctul de vedere, mai ales cand e vorba de o critica atat de distructiva! Atat este de usor sa criticam pe altii!!!

    • Nu conteaza,
      fara sa stii ti-ai dat numele care te caracterizeaza in imprejurarea de acum, adica nu conteaza ce zici pentru ca ignori ce a spus un martor ocular chair in acest articol.

  12. as vrea sa recomand si eu articolul postat de Bogdan , de pe site.ul vesnicia.ro lui Emi Zarnescu.

    e inadmisibil sa gandim ca sfatul (adica “unii”, “clerul”, “capii”) trebuie sa ia pozitie iar alti nu au aceiasi raspundere.

    Emi , cina Domnului nu o poate opri nimeni, cine poate indrazni sa opreasca frangerea panii ? pe care insusi Domnul Isus a instituit.o ?!

    “dreptul la o conducere autonoma, conform statutului” ?! ce drept ? ce conducere ?
    cine conduce Adunarea ? ce statut ? aici e problema.

    nici sfatul, nici clerul, nici presedintele ( apropo frate Paul, Scriptura nu recunoaste functia de presedinte de Adunare) nu conduce Adunarea ci insusi Domnul, Capul. astfel de pozitii si functii trebuie sa dispara impreuna cu votul si campaniile electorale, care se practica in CD.

    cum ar fi daca in CD nu ar mai exista functie, putere, bani, salariu de la stat , presedinte, sfat … etc ? si ar fi doar fratii adica madularele si Capul ?

    frate Dan iertati.ma ca nu m.am putut abtine sa mai postez un comentariu , sper ca acesta sa nu mai fie cenzurat.

    numai bine.

    • cum poti sa spui asa ceva?Cum adica cina nu poate fi oprita?Pai din scrierile lui Pavel reiese clar ca acolo unde sunt neintelegeri cina e cu neputinta sa mai fie luata.

    • Mihai, ar trebui sa analizezi putin epistolele pastorale..
      Biserica are o conducere – forma in care ea este instituita nu este atat de importanta – ci important este ca cineva TREBUIE sa conduca. Si Dumnezeu da autoritate conducerii bisericii, dar multi lideri nu o exercita. Imi pare rau sa o spun, dar acesta este adevarul. Si nu vorbesc doar despre cazul acesta.

      Aici este problema – sunt multi care gandesc la fel ca tine. Te sfatuiesc sa analizezi 1 Petru 5, Tit 1, 1 Timotei 3, etc.
      Ce s-ar fi intamplat daca Iosua gandea la fel ca tine?

      Cultul crestin BER are un Statut de organizare si functionare agreat de Adunarea Generala a Reprezentantilor care din pacate nu prea este respectat. “Minerii” au inteles ca daca pun mana pe Carol pun mana si pe Uniune, ori cele doua sunt doua sunt entitati separate.

      Imi pare foarte rau de ce se intampla in Carol, ma rog pentru fratii si prietenii mei de acolo, dar cred cu toata taria ca in vremuri de razboi este nevoie de curaj si actiune, impreuna cu multa rugaciune si post. (1 Corinteni 4:18-21)

  13. Un cap tot exista in orice adunare…fie ca recunoastem, fie ca nu… Comunismul este utopic si imposibil de realizat. Pavel a fost cap, Petru a fost cap…si, da!, sunt oameni care sunt dotati de D-zeu si au raspundere sa conduca Adunarea lui D-zeu. Capul omenesc trebuie sa fie dependent de Capul (Domnul Isus).

  14. va rog frumos sa.mi dati textul din Biblie de unde reiese ca putem oprin cina. si apoi vorbim pe text. Eu nu stiu un asemenea text … banuiesc insa la ce va ganditi. postati referinta.

    Dani Ionescu, cititi textul din 1Corinteni 3:5 unde scrie ca Pavele sau Chifa au fost capi ? va rog sa sustineti afirmatiile cu Scriptura.

    “capul omenesc ” ?? asta unde o gasesc in Biblie.

    haideti sa punem Biblia pe masa si sa fim concreti, biblia e autoritatea.

  15. “cine a fost pastor sau presedinte la Corint ?

    Dar în Filipi, dar în Colose, dar în Efes, dar în Tesalonic, dar în Bereea?
    Ştim în casele cui se ţinea adunarea (biserica) în unele oraşe, ştim multe despre meseriile unora din fraţi, ştim cât au călătorit, cine, de unde, cu cine. Era foarte simplu; dacă biserica din Corint ar fi avut un pastor, acesta ar fi trebuit menţionat, numele lui cunoscut sau poate epistola să-i fie adresată pentru prelucrare către ceilalţi.
    Nu găsim nicăieri în tot Noul testament că vre-o biserică din vre-un oraş ar fi avut un pastor!
    Sintagma “Pastorul Bisericii din …Corint” de ex. nu există in Noul Testament şi nici din vre-un alt oraş.
    Nu vă şochează acest lucru?
    Un lucru atăt de obişnuit în epoca noastră: clerul ierarhic din majoritatea bisericilor, este inexistent in Noul Testament.
    De ce oare?

    De ce n-au avut pastori bisericile din primul veac?
    N-au avut nici dirijor de cor, nici secretar, nici temple…

    Pentru că păstrau Cuvântul Domnului Isus: “Imparatii Neamurilor domnesc peste ele; si celor ce le stapanesc li se da numele de binefacatori. Voi sa nu fiti asa.” Domnul Isus a arătat desluşit că trăieşte veşnic şi nu are nevoie de înlocuitori în conducerea Trupului Său. Fraţii din Corint au înţeles acest lucru, au avut ei scăderile lor, dar nu le-a trecut prin cap să pună UN om să le fie pastor. De fapt ceva tendinţe au fost, aşa cum astăzi zic unii: unde mergi? la Beni, la Bica, la Valentin. Aşa şi ei ziceau: “Eu sunt al lui Pavel, iar eu sunt al lui Apollo, iareu sunt al lui Chefa, iar eu sunt al lui Hristos!” În epistola către Corinteni aceste atitudini şi exprimări au fost amendate ca defecte infantile, nu proslăvite şi preţuite ca virtuţi ale maturităţii spre care ar trebui să tindem.
    Alaltăieri, am avut la masă mulţi musafiri, i-am întrebat: “cine a fost pastor la Corint?” S-a făcut linişte. “Poate a fost, dar nu e scris” a răspuns o soră destul de convinsă.
    Să fim serioşi!
    Câte probleme n-au fost la Corint? Ce abordare e asta? Scrisoare către toată lumea? Trebuia să-i scrie pastorului să le rezolve!
    Nici vorbă, e scris de zeci de ori:” FRAŢILOR!”
    Ce dulce sună din pana celui care a spus ca “Hristos este Capul oricărui bărbat”, deci nu pastorul, iar rânduiala pe care apostolul a lasat-o în Corint nu avea în vedere un şef dintre ei, nu se spune că ei ar fi încălcat vre-o învăţătură, neavând şef, dimpotrivă:” Vă laud că in toate privintele va aduceti aminte de mine, si ca tineti invataturile intocmai cum vi le-am dat” I Cor 11:2
    Ce am eu cu pastorii? m-a întrebat o rudă.
    Eu n-am treabă cu pastorii, ci cu minciunile celui rău. Doresc ca să aşez faţă în faţă două opinii contrare: una, opinia publică, opinia lumii, tradiţia moştenită care consideră ca ceva normal ca orice grup de oameni să aibă un şef şi alta, afirmaţia Cuvântului lui Dumnezeu că Trupul lui Hristos nu este ca Împărăţiile popoarelor ci diferit, o părtăşie, o frăţie a celor răscumpăraţi.
    Duhul m-a învăţat acest lucru.
    Cuvântul m-a învăţat acest lucru.
    E destul.

    preluat de pe

    Cine a fost pastor la Corint?(2)

  16. Mihai – tu sustii Cuvantul, dar oare ai citit urmatoarele versete?

    Efeseni 4: 11-12 Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvîrşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos,

    1 Petru 5:2,3 “Sfatuiesc pe prezbiterii dintre voi, eu, care sunt un prezbiter ca si ei, un martor al patimilor lui Hristos, si partas al slavei care va fi descoperita:pastoriti turma lui Dumnezeu care este sub paza voastra, nu de sila, ci de buna voie, dupa voia lui Dumnezeu; nu pentru un cistig mirsav, ci cu lepadare de sine.Nu ca si cum ati stapini peste cei ce v-au cazut la imparteala, ci facindu-va pilde turmei”

    Ma opresc aici. Nu este vorba aici de care este mai mare, insa D-zeu ne-a dat daruri…si unora le-a dat darul carmuirii daca citesti atent Biblia. Datoria mea este sa recunosc cu smerenia darul din fratele meu si sa nu fiu arogant daca nu am darul fratelui. In biserici trebuie sa fie o organizare si aici nu ma refer la dirijor de cor si alte “slujbe” adaugate de oameni… O carmuire trebuie sa existe! Orice biserica are o strategie…unele soun ca nu au nici o strategie si chiar din aceasta isi formeaza o startegie!

  17. … lupta pentru amvonul din Carol Davila, este considerata de unii lumeasca fireasca, draceasca. Dar nu toti pot fi incadrati in aceasta categorie.in haosul de acum aceste acuzatii sunt reciproce copie la indigou.
    Cunosc un frate care cu un an inainte a insistat verbal si prin adrese pe mail la toti cei din sfatul din Carol sa prezinte o tema care o considera foarte actuala, ca si toate celelalte lucruri din Cuvantul lui Dumnezeu. Era o tema care ar fi prezentat-o la ora de tineret, dar avea dorinta ca dupa cina, sa se faca apel si fratii mai in varsta, parinti sau bunici. Fratele a fost refuzat, nu direct ci asa cum e caracterului oamenilorcare te lasa sa vorbesti singur.Motivul a fost in mod vadit meschi, si fratele catalog printre cei redusi mintal sau de rea credinta.
    Vazand ca este refuzat, desi era pe atunci membru cu drepturi in BER, a apelat la Biserica Episcop Radu care i-a aprobat si i-a alocat 30 de minute la ora de tineret. Tema era “Prabusirea preotiei lui Eli si adevaratul motiv al acestei prabusiri”. Fratele a argumentat cu locuri clare din Scriptura ca preotia lui Eli, a fost indepartata de Dumnezeu, pentru ca nu era in genealogia hotarata de El si anume, Eli era, din Itamarsi nu din Eleazar, Eli si famila lui asa cum reiese din Biblie, au fost oameni cazuti, compromisi cu abateri deosebit de grave. Concluzia este ca un un om care nu este pus de Dumnezeu, sa faca o lucrare, nu va avea un comportament de copil a lui Dumnezeu, pentru ca trebuie sa aibe intai pozitia asigurata prin HARUL dat de Dumnezeu, mai concret sa fie cu adevarat intors la Dumnezeu, si apoi sa ocupe functia de preot. Se stie ce sfarsit tragic a avut batranul Eli, si tragediile ce au urmat pana la scoaterea din functie a ultimului descendent din Itamar si inlocuirea lui cu un descendent din Eleazar si anume Tadoc pe vremea lui Solomon.Concluzia fiind: Domnul Isus estre Preotul desavarsit pus de Dumnezeu dupa randuiala lui Melhisedec.

    Cei din Carol nu au avut discernamantul spiritual in a deosebi duhurile, acum se trag consecintele. Mana lui Dumnezeu apasa nu numai pentru astfel de gafe ci si pentru altele mai mult sau mai putin grave. Problema noastra acum este cum ne rugam lui Dumnezeu, atunci cand un individ sau o Adunare se afla sub disciplina lui Dumnezeu.
    Sa facem acest lucru cu decenta si respectul fata de CEL ce nu a scapat si nu va scapa nimic de sub control.

    Intoarce-te de unde ai cazut si pocaieste-te!

    Domnul Isus sa se indure de noi!

  18. un raspuns pentru Emi,

    membrii bisericii i-au sustinut pentru ca pe de-o parte este invatatura sa te supui autoritatii si pe de alta parte sa ierti, insa lucrurile s-au agravat intr-un mod fara precedent…
    De exemplu la Pitesti este o scrisoare de protest adresata intregii fratietati BER, multi sunt de acord cu ea dar le este FRICA sa o semneze.
    Frica de repercusiuni este un motiv serios de a nu lua pozitie, insa scrisoarea exista si este deschisa pentru toti aceia care isi fac curaj sa o semneze; Liderii acestia au recurs la forta sunt agresivi, adunarea nu este pregatita sa riposteze in acest mod, suntem luati prin surprindere, socati, nimeni nu si-a imaginat asa ceva. Au actionat asa foarte dur ca “sa ne puna cu botul pe labe”;
    Domnul Isus sa aiba mila de ei!

  19. Oare n a dat Domnul Hristos pe unii pastori, pe altii invatatori, pe altii evanghelisti, etc.?
    Apoi nu mustra EL foarte tare in atitea texte pa acei pastori care nu -si pastoresc turma?
    Zaharia 17
    Fpte 20 cu 28
    Ez 34
    1Pt 5- 2
    din prea mult zel nu mai recunoastem nici cuvintele Mintuitorului!
    Canalizati va energia spre lupta adevarata, cea impotriva ereziei,
    cautind sa smulgeti din acest foc ce este bun, drept si ADEVARAT!
    Domnul sa dea izbinda!

  20. Jurnal de activitate 17/09/2013
    Este o zi trista.
    Am fost chemat de liderul carismatic Iorgulescu Mircea care a strigat la mine si m-a amenințat ca voi pați ceva din partea lui Golaș. Aceiași atitudine golăneasca din partea unui om foarte nervos, tremura din toate încheieturile de manie fata lui era întunecata, arata foarte groaznic.
    Mi-a spus vorbe foarte tăioase, ca nu am ce sa caut in lucrarea lor ca nu voi vorbi deși eram planificat Duminica seara pe 22-09-2013, ba ca va discuta cazul meu la București ca am postat pe site Ioan 8 informații din adunarea din Pitești, si ca m-am înhăitat cu Paul Dan.
    După revoluție suntem persoane libere si nu mai suntem sub presiunea securității…Nu înțeleg cum de nu a aflat lucrul acesta. I-am spus ca daca simt vreo primejdie sau agresiune sun la 112 si cer ajutorul autoritarilor.
    Apoi a început sa strige in gura mare :rușine ! rușine ! rușine !
    Mulțumesc D-lui Isus pentru prigoana.
    Amin !

    • Spune-i ca esti foarte serios in privinta deferirii lui catre justitie daca nu se astampara! Este inadmisibil un astfel de comportment. Pastreaza-ti calmul nu te lasa prins in resentimente. Stiu ca te rogi pentru el. Eu fac la fel.

      Paul

  21. Seeking Truth si altora, ma vad nevoit sa raspund pentru ca am primit mai multe critici pe tema asta.
    Ii cunoasc pe fratii din Carol si ei ma cunoasc. Critica mea NU a avut scopul de a discredita ci de a ajuta. Altfel imi vedeam de treaba. Cunoasc mult prea bine mentalitatea BER ca sa nu inteleg unele lucruri.
    In bisericile BER nu se discuta nimic in plenul bisericii. Majoritatea problemelor bisericii se discuta in spatele usilor inchise desi ele afecteaza toata biserica. Este adevarat ca unele nu se pot discuta in public, dar sunt probleme ca cele de acum care sunt DEJA publice.
    Daca in data de 8.09 nimeni nu se astepta la asa ceva, in urmatoarea duminica se stia ca va fi mineriada, si asta pentru ca li s-a spus.
    Problema se pune in felul urmator – daca cu o duminica in urma s-a putut intrerupe luarea Cinei, cum este posibil ca a doua duminica, cu aceeasi oameni, sa se oficieze Cina, doar ptr ca oamenii nu au mai fortat usile?

    Apoi, cum este posibil sa lasi sa vorbeasca pe un om care forteaza usile bisericii si apoi si amvonul? Dansul este pus sub disciplina bisericii dar nimeni nu zice nimic cand se urca la amvon? Situatia este ridicola. Adica la Pitesti sunt oameni care ridica glasul dar in Carol nu sunt?

    Spuneti-mi va rog, l-a tras cineva la raspundere pe fr. Ionel Botgros in public, in fata adunarii, pentru ceea ce a facut, l-a mustrat cineva? Nimeni.
    Si uite asa se va duce la amvon de cate ori vrea domnia sa.
    Sa-mi fie cu iertare, dar pasivitatea nu ajuta in asemenea cazuri. Nu poti lasa lupul sa faca ce vrea in turma doar pentru ca se face deranj in adunare. Pentru ca oricum s-a facut deranj si se va mai face.

    Seeking Truth mi-ai dat un text din 2 Cor. 10:4. Te rog sa citesti v. 1-6 sa vezi ce termeni foloseste Pavel acolo. Si citeste si 2 Cor. 13:2.

    Asa cum am spus, ii apreciez pe fratii din conducere, ii cunoasc si ma rog pentru biserica din Carol, dar totusi in asemenea cazuri este nevoie de fermitate.

  22. In lucrare aceasta de riposta ma simt abandonat, singur si apasat, dupa episodul de aseara cand mi-a amenintat familia, mi-a acuzat sotia desi ea nu are nici o vina si am fost scos din lucrare.
    Sunt insa foarte serios cand i-am spus ca daca nu inceteaza cu amenintarile (din partea lui Iorgulescu Mircea si Golas) il voi deferii justitiei.
    Este timpul sa inceteze acest tip de autoritate, si sa fim mai reactivi in ceea ce priveste modul lor de a actiona.
    Este adunarea lui Dumnezeu si trebuie sa ne comportam ca atare, nu-mi doresc decat lideri ca Moise (cel mai bland om de pe pamant) si care sa actioneze conform nasterii din nou, avand intelepciunea de la Dumnezeu ca lucrarea Lui sa propaseasca in Adunare.
    Liderii actuali nu numai ca dezbina dar au adus acuze grave la adresa mea legat de faptul ca am dezinformat in legatura cu biblioteca din holul adunarii. “Nu vezi ca exista” spuneau ei si eu spun: Da! Dar fara cartile lui Darby! eu asta am spus nu altceva…
    Ma rog la Dl Isus ca aceasta distrugere pe toate planurile sa fie limitata de EL, si ca vrajmasul sa nu aiba de castigat de pe urma acestora.
    Amin!

    • Frate Cristian

      Nu te lua dupa ce simnti! De multe ori cel rau pune simntiri de descurajare, singuratate, abandon. Acel om care face amenitari trebuie sa stie ca si aceasta este un fel de infractiune, si ca este pasibil de a fi intrebat de politie despre asemena lucruri.

    • Frate Cristian,
      m am rugat pt victoria adevarului,
      m am rugat si pt tine, pt.nimicirea lucrarilor celui Rau la adresa ta.
      Nu este mingaiere decit la Dumnezeu, slava Sa este peste cei care sufera raul si rabda!
      Nu te lasa coplesit , asta asteapta acesti misei, acesti lupi rapitori.
      Ei actioneaza brutal sfirtecind suflete, pentru ca in ei locuieste diavolul.
      Sfirsitul lor este aproape, de aceea actioneaza ca atare!
      Fii binecuvintat , tu si casa ta!

    • Cristian
      Iţi recomand să citeşti Legea cultelor.
      Acolo scrie şi cine se califică să predice,iar uzurparea acestei calităţi este faptă penală, şi că autorităţile susţin disciplina stabilită prin statute.

      • Cristina,

        Iti recomand sa citesti Biblia. Acolo scrie si cine se califica sa predice si ca lumea, cu ale ei organizari, n-are nicio treaba cu aceasta slujba de pe terenul Adunarii lui Dumnezeu. Lectura ziditoare si lamuritoare.

  23. … mai completez. Deci Darby a avut pretentia ca cei din Adunare sa fie in unitate perfectă între ei altfel acolo nu e Adunare, pentru că nu e prezent Domnul Isus.unde sunt dezbinări.
    A fost el un idealist, a susţinut o utopie sau a avut un exces de zel exagerat?
    Iată ce aflăm in legătură cu aceasta despre Domnul Isus:

    Filipeni 2:5 … Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus: … ! … şi ce gând a avut Domnul Hristos!?

    Ioan 17:21 Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca, şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimes.
    Ultimul cuvânt îl are CEL ce este ALFA si OMEGA. DOMNUL ISUS HRISTOS!

Leave a reply to Petru Ion Cancel reply