Derbedeii carismatici si Darby

In randurile care urmeaza, fratele Dani Ionescu cunoscator ale scrierilor lui Darby aduce un serviciu intregii fratietati evanghelice romane (nu numai pentru BER) prin lucrarea edificatoare care a facut-o. In contrast cu Darby si miscarea fratilor din Plymouth se vede mai clar ca miscarea carismatica este o combinatie de demonism si huliganism. Unii dintre ei vor sa cucereasca BER profitand de naivitatea celor de acolo. Dar carismaticii sunt la lucru cu aceiasi agenda si intre baptisti, crestini dupa evanghelie si penticostali. Eseul care urmeaza se ocupa strict de Darby si miscarea fratilor. Oricine citeste va fii zidit. 

Nu sunt darbist. Nici tudorist. Nici baptist. Nici nu primesc bani de nicaieri pentru a scrie acest articol. Asta pentru a evita cateva intrebari ale unor frati “dragalasi” care cauta sa distruga lucrarea lui Dumnezeu. Caut sa dovedesc ca John Nelson Darby si gruparea Plymouth Brethren cautau sfintenia si nu predicau siguranta mantuirii separata de sfintenie. Siguranta mantuirii nu este o invatatura darbista, ci o invatatura biblica. Siguranta mantuirii nu ne face sa ne culcam pe o ureche, atat timp cat nu abuzam de ea. Dimpotriva, siguranta mantuirii l-a insufletit pe Darby sa-I dea Mantuitorului tot ce-a avut mai bun!

Cartile pe care le recomand pentru o mai buna intelegere a ceea ce a insemnat aceasta miscare (si in mod special liderul ei) sunt urmatoarele:

“Plymouth Brethren” by Andrew Miller (tradusa in romaneste si intitulata “Fratii”)

“Unknown and Well Known” (a biography of John Nelson Darby) by WG Turner

“John Nelson Darby” a biography by Max S. Weremchuk

“Chief Men Among the Brethren” compiled by Henry Pickering

“Robert Chapman” a biography by Robert L. Peterson

“The Irish Saint and Scholar” a biography of William Kelly by Edwin Cross

Totul a inceput in Dublin, Irlanda (1827-1828) cand patru credinciosi s-au adunat in ziua Domnului pentru a frange painea. Acestia erau Darby, Cronin, Bellett si Hutchinson. Darby a fost preot Anglican pana in 1827, dar a ales sa renunte la functia sa deoarece intelegea ca biserica trebuie sa fie separata de stat. Acesti patru frati nu gaseau adevarata Adunare a lui Dumnezeu in bisericile existente din vremea aceea, astfel ca au decis sa se separe de toate sistemele ecleziastice existente si sa se stranga in simplitate in numele Domnului Isus. Cu timpul, s-au adaugat si altii la numarul lor. Acesti frati studiau Scripturile si cercetau sa vada daca ceea ce li se spunea era in acord cu Scriptura. Luau Cina in fiecare saptamana. In anul 1828, J.N. Darby a publicat cea dintai brosura a lui, intitulata “Natura si Unitatea Bisericii lui Hristos”. Aceasta brosura nu era nicidecum marturisirea fratilor de credinta, nimic oficial, ci doar prezenta “terenul divin pe care ei actionau” (Miller, p. 21). In aceasta brosura Darby nu spunea decat ceea ce a invatat el din Scriptura pana la vremea respectiva. Tema centrala era unitatea adunarii. In randurile care urmeaza voi reda un fragment:

Crestinii trebuie “sa marturiseasca impotriva spiritului lumesc si a orbirii Bisericii; dar sa fie consecventi in purtarea lor. “Blandetea lor sa fie cunoscuta de toti oamenii”. Daca spiritul lumii predomina, unitatea spirituala nu poate exista. Putini credinciosi sunt constient cum spiritul care cu incetul deschide usa pentru a domina apostazia isi arunca influenta pustiitoare si daunatoare peste Biserica de nume… Sunt sigur ca Dumnezeu va da de rusine pe oameni in lucrurile cu care ei s-au mandrit. Sunt sigur ca El va cobori mandria si gloria omului” (Miller, p. 25).

Observati ca Darby vorbea de spiritul lumesc inca de la inceput! Defapt, separarea de lume este o idee centrala in scrierile lui, alaturi de mantuirea deplina in Domnul Hristos. Darby cand vorbea de mantuire, avea in vedere mantuirea deplina care includea o viata sfanta si o separare completa de lume si de tot sistemul bisericesc care pateaza cugetul datorita miscarulor politice existente in interior. Pentru Darby nu exista conceptul de “crestin lumesc”. As dori sa intelegem ca standardul sfinteniei era ridicat foarte sus si nu trata mantuirea cu usuratate!

Efectul acestei brosuri a miscat multe inimi si multi credinciosi si-au dat seama ca este imposibil sa continue cu starea de lucruri din Biserica de nume. C.H. Mackintosh scria unui prieten: “Printre aceia care s-au separat de diferite organizatii erau unii oameni cu daruri insemnate, cu greutate morala, cu putere intelectuala si inteligenta – oameni ai clerului, avocati, consilieri, militari si ofiteri de marina, medici si oameni cu pozitii inalte sau cu mari avutii. Separarea lor, a starnit multa impotrivire. Multe reprosuri, defaimari si persecutii au trebuit indurate. Toti care, cu o inima hotarata, se vor purta potrivit autoritatii Sfintei Scripturi trebuie sa fie pregatiti sa indure incercarea si persecutia” (Miller, p. 28). Sa observam din nou ca nu siguranta mantuirii era predicata in primul rand, ci separarea de lume! Cei mai cunoscuti oameni din gruparea Plymouth Bretheren erau urmatorii: JN Darby, JG Bellett, Robert Chapman, FW Grant, William Kelly, CH Mackintosh, George Muller, JB Stoney, GV Wigram.

Aceasta miscare a rezistat si numarul s-a marit, desi nu avea nici o organizare bine definita, nici marturie de credinta, nici presedinte, nici slujitori ordinati. Cea mai numeroasa congregatie s-a format in Plymouth, Anglia. Evanghelia se predica din plin, cu claritate si putere. Se predica mult despre unitatea Adunarii, despre asteptarea revenirii Domnului, despre lucrarile Duhului Sfant. “Adevaratul secret al pretuirii Bibliei de catre frati este cunoasterea pe care o au despre Hristos” (Miller, 38). Pentru zidire este necesara pacea cu Dumnezeu, asadar se vorbea mult despre pacea cu Dumnezeu si pacea lui Dumnezeu. Darby vorbea foarte mult de sfintenie si de a te ocupa zilnic cu Domnul Isus Hristos. Intre frati dainuia o mare prospetime, simplitate, daruire, dragoste si unitate. Care a fost rezultatul despartirii de lume? “In timpul acela nu era nimic neobisnuit ca in cutiile de colecta sa se gaseasca obiecte de podoaba, care erau imediat schimbate in bani, dati diaconilor, pentru saraci. Insa acest mod de a darui ceva din luxul tau nu multumea pe credinciosii predati Domnului din Plymouth. Ei s-au despartit de tot ce considerau lumesc in carti, imbracaminte, obiecte de mobilier. Aceste jertfe de bunavoie erau stranse. Cand strangerea s-a incheiat, s-au adunat asa de multe, incat a trebuit sa fie vandute la licitatie” (Miller, p. 64). Iata ce “producea” predicarea sigurantei in Hristos! Separare de lume si darnicie!

Din pacate, intre ei a aparut spiritul clerical. Intre anii 1845-1848, fratii de la Plymouth au trecut prin multe incercari. Diviziunea a aparut din pricina domnului Newton, un barbat foarte capabil, serios si cu o deosebita influenta in anumite cercuri. El dorea sa lucreze independent si sa-si adune in jur o ceata de adepti. Pe cand Darby era plecat in strainatate, Newton a ramas la Plymouth, aratandu-si tendintele sale sectare. Cand Darby s-a intors in Plymouth l-a gasit pe Newton impartasind invatatura ca Domnul Isus s-ar fi nascut despartit de Dumnezeu, implicat in vina celui dintai Adam si nascut sub blestemul Legii. Astfel, adunarea din Plymouth s-a impartit: majoritatea l-au urmat pe Darby si mai putini au ramas cu Newton. In anul 1848 a aparut si separarea fratilor darbiti de Adunarea din Betesda (din Bristol, Anglia) unde conducator era George Muller. Betesda a facut greseala sa-I primeasca la Cina pe unii din urmasii lui Newton care sustineau erezia liderului lor, si astfel fratii darbisti au decis excluderea Betesdei din cercul lor de partasie. George Muller l-a mustrat aspru pe Newton, dar nu a putut sa-l declare eretic, ceea ce Darby a facut. Asadar, acum existau fratii exclusivisti (darbistii), fratii liberi (ai lui George Muller) si fratii condusi de Newton care erau in numar mai mic.

Cine a fost Darby?

Nascut in 1800 la Westminister, Anglia, Darby a fost educat la Westminister School, apoi la Trinity College in Dublin de unde a absolvit in 1819 cu rezultate acadamice excelente. A studiat sa fie avocat, dar in 1825 a ales sa fie preot Anglican. Apoi, in 1828 a decis sa renunte la biserica Anglicana si a inceput sa se stranga intr-un mod simplu cu alti credinciosi care erau insufletiti de aceeasi gandire – sa-L onoreze pe Domnul Isus. Cu timpul, a intrat in legatura cu alti frati dedicati total Domnului. Printre acestia se numarau BW Newton, CH Mackintosh, William Kelly. Ei intelegeau ca biserica trebuie sa fie separata de stat si ca numai Domnul Isus trebuie sa conduca adunarea. Simplitatea si devotamentul total ii caracterizau pe frati in zilele acelea. S-au format Adunari in Anglia si Irlanda. In anul 1837, Darby a inceput calatoriile sale misionare in Europa unde a raspandit vestea cea buna . A calatorit in Elvetia, Franta, Germania. Dupa anul 1859 a ajuns si in Canada, USA, Noua Zeelanda, Olanda, Italia. Multi il numesc pe Darby “parintele dispensationalismului”. Darby a adus claritate si a deosebit venirea Domnului Isus pentru rapirea bisericii de venirea Lui pentru a judeca lumea, a subliniat chemarea cereasca a bisericii si, in general, a aratat, din Biblie, comorile pretioase ale bisericilor din vremea trezirii. La inceput, Darby s-a indoit mult de siguranta mantuirii, desi traia o viata sfanta, de ascultare. In acest context a inceput sa scrie despre siguranta nezguduita in Domnul Isus. Crestinii de atunci nu tratau mantuirea cu usuratate. Poate ca in ziua de astazi este exact invers, dar schimbarea vremurilor nu “altereaza” cu nimic invatatura “darbista” care este o invatatura biblica. Domnul Isus este acelasi ieri, azi si in veci.

A avut o relatie buna cu Robert Chapman care era lider intr-o adunare din Anglia. Chapman era cunoscut de toti ca fiind “apostolul dragostei”, un om care avea casa deschisa pentru toti misionarii pentru a-i gazdui. Cand Chapman era contestat de anumiti frati exclusivisti, Darby a dat replica imediat: “Nu va legati de Chapman; el traieste ceea ce eu predic”. Cu o alta ocazie Darby a spus “Noi vorbim de locurile ceresti, dar Robert Chapman traieste in ele” (Peterson, p. 114). Conflictul a aparut intre cei doi, dar Darby a avut mereu o admiratie deosebita pentru Robert Chapman. Biografia lui Chapman trebuie citita neaparat, deoarece era un frate recunoscut pentru dragostea sa deosebita, dragostea pentru Scripturi si renuntarea la sine. Chapman a avut un impact in vietile lui George Muller, Hudson Taylor sau CH Spurgeon. CH Spurgeon a declarat ca “Robert Chapman a fost cel mai sfant om pe care l-am cunoscut vreodata” (Peterson). Si inca ceva…Robert Chapman predica siguranta mantuirii in Domnul Isus! Si traia o viata sfanta! Asadar, este adevarat ca Darby a intrat in conflict cu credinciosi din pricina diferentelor doctrinare, dar recunostea sfintenia acolo unde trebuia recunoscuta. Darby a fost un om ca si noi. A spune ca a fost perfect inseamna a nu prezenta adevarul. Prefera sa stea printre saraci. Iubea copiii, desi nu a fost niciodata casatorit. Era dezamagit cand vedea cata importanta se acorda oamenilor bogati. Putea sa fie si el bogat, dar a preferat sa “se ascunda in Hristos si sa-L prezinte pe Mantuitorul oamenilor saraci” (Weremchuk, p. 151). Multi oameni il iubeau pe Darby, dar el a avut numai cativa prieteni apropiati: Wigram, Kelly si, in mod special, Bellett. Darby il stima foarte mult pe Bellett despre care spunea ca “a fost mentorul meu timp de 20 de ani” (Weremchuk, 152). Spre deosebire de Darby care avea o personalitate puternica, Bellett era foarte impaciutor si plin de dragoste. Chiar Darby a spus la un momen dat ca Bellett umbla pe calea ingusta, dar avea o inima larga. Cu siguranta ca cei doi se completau. Bellett avea si el un stil unic de a-l prezenta pe Domnul Isus si cea mai cunoscuta carte a sa este “Gloria Morala a Domnului Isus Hristos” care trebuie neaparat citita!

Darby cunostea latina, ebraica, greaca, franceza, germana si italiana. Intelegea si daneza. A fost inzestrat cu daruri naturale deosebite. Cea mai mare colectie de carti care s-a publicat a fost de 34 de volume, intitulata “Collected Writings”. Alte 7 volume s-au publicat, intitulate “Notes and Comments”. “Notes and Jottings” au aparut in 5 volume, dar acum se gasesc toate intr-un singur volum. Exista un alt volum (nu este inclus in lucrarile de mai sus) care este un scurt comentariu al epistolei 1 Ioan.  Mai exista alte 3 volume cu toate scrisorile lui Daby. A tradus Biblia in franceza, engleza, germana si Noul Testament in italiana.

Darby prezenta Scriptura expozitional si a fost cunoscut pentru comentariul sau biblic “Synopsis of the Bible”. Unii credinciosi nu doreau sa se abata de la interpretarea lui Darby prezentata in acest comentariu, dar “nimeni nu s-a impotrivit acestei idei eronate mai mult decat Daby insusi pentru care adevarul era un copac care crestea” (Pickering, p. 101). Darby este greu de digerat in scris si el insusi era constient de acesta realitate. Era una dintre slabiciunile sale, alaturi de faptul ca nu prea intra in detalii. In contrast, lucrarea sa publica a fost de neegalat si “cantarile sale spirituale” erau deosebit de puternice. Una dintre ideiile sale centrale era ruina bisericii sau apostazia. A scris deasemenea multe imnuri de o valoare spirituala incontestabila. A incetat din viata in anul 1882. Intr-una din ultimele predici declara ca nu isi mai aminteste nimic din viata sa, doar ca Hristos a fost singurul pe care L-a dorit. Chiar daca era un lider innascut, era simplu in maniere, purtare, era transparent si de incredere. “Lucrarea sa de predicare se desfasura intr-o stransa legatura cu vizitele sale pastorale pe care le facea in fiecare dupa-amiaza” (Pickering, 102). El traia pentru Hristos si asta ii era de ajuns. Pe piatra mormantului sau scrie “John Nelson Darby, un necunoscut si, totusi, un bine cunoscut – 2 Corinteni v.21” si urmatoarele versuri in engleza dintr-un imn de-al sau: “Lord, let me wait for Thee alone/My life be only this/To serve you here on earth unknown/Then share Thy heavenly bliss” (Turner, p. 125).

John Nelson Darby nu a fost doar un om extraordinar de capabil. A fost un lider important in vremea lui. A predicat mult, a scris mult, a renuntat la o viata linistita si s-a facut sarac de dragul Domnului Isus. S-a luptat cu pacatul, cu eul, cu lumea. S-a separat de lume si a vorbit si de siguranta mantuirii in Domnul Isus. Nu a tratat mantuirea cu usuratate. Este o insulta la adresa crestinismului sa spui ca invatatura darbista este satanica. O insulta la adresa lui Dumnezeu! Darby nu trebuie scos din biblioteca Adunarii! Trebuie citit!

Iata ce gasim scris in biografia fratelui Teodor Popescu: “Imi spunea Dumitru Cornilescu sa ma uit, cand am ceva timp, prin comentariile lui Darby. Nu l-am ascultat in totul si poate am gresit. Zicea ca ce este Iorga in istorie, este Darby in Evanghelie” (“Am trait atatea minuni”, p. 168). In cadrul aceleiasi biografii se specifica clar ca fratele Teodor Popescu studia comentariile lui Darby (si mai ales ale lui CH Mackintosh), “iar cand dorea sa aiba mai multa precizie asupra vreunui text din Scriptura, in traducerea lui Darby se uita” (“Am trait atatea minuni”, p. 168). D. L. Moody, Watchman Nee, H.A. Ironside sau William MacDonald au fost si ei influentati si ajutati de Darby. Ce diferenta mare intre crestini: unul ii compara cu Nicolae Iorga si altul il face satanic. Ce eroare mare de care cel din urma trebuie sa se pocaiasca! Toate scrierile lui Darby pot fi gasite (in engleza) aici pe urmatorul website: http://www.stempublishing.com

Voi da cateva citate din operele lui Darby pentru a arata cat de cristocentrice sunt scrierile sale:

“O, bucuria de a nu avea nimic, de a nu fi nimic, de a nu vedea nimic decat pe Hristos viu in slava, si de a nu purta grija de nimic decat de interesele Lui pe acest pamant”

“Un om ca Pavel era un instrument cu coarde pe care Dumnezeu il atingea si din care scotea o melodie minunata; dar Domnul Isus Hristos era insasi melodia”

“Un singur pacat este mai groaznic pentru Dumnezeu decat sunt pentru noi mii de pacate sau chiar toate pacatele lumii”

“Daca enervarea ta ma face sa ma enervez, atunci sunt biruit de rau”

“Spuneti ca sunteti in Domnul Hristos. Daca sunteti in Domnul Hristos, Domnul Hristos este in voi; aratati-mi-L deci pe Domnul Hristos si nimic altceva”

“Daca as vrea sa va descriu un credincios, v-as descrie pe cineva care nu se gandeste niciodata la sine, ci totdeauna la dragostea Tatalui si la harul Fiului”

“Nu avem niciodata nici o scuza pentru un singur pacat cu fapta sau cu gandul, pentru ca harul lui Hristos ne este de ajuns si Dumnezeu este credincios, pentru a nu ingadui sa fim ispititi mai mult decat  putem duce“

“Ceea ce inlatura gandirea de la noi insine si ne sfinteste intr-un mod practic este privirea la Cel care ne scapa de noi insine!”

“In orice fapt obisnuit al vietii, ar trebui sa ne intrebam: “Este acesta placut Domnului? Cand cumparam o imbracaminte, intrebarea pe care trebuie sa ne-o punem nu trebuie sa fie nimanui: “imi va veni bine”?, ci sa ne intrebam foarte serios: “Ii place Domnului”? “Aceasta ii place Lui?”

“Iubirii ii place sa fie un slujitor, iar egoismului ii place sa fie slujit”

“Pana ce nu suntem adusi in prezenta Sa nu putem cunoaste dragostea Sa; fiind in prezenta Sa, nu putem cunoaste sfarsitul dragostei Sale”

“Inimile noastre sunt prea mari pentru lume; ea nu le poate umple. Pe de alta parte, sunt prea mici pentru Domnul Hristos, caci El umple cerul. El le va umple, pana ce le va face sa dea pe dinafara”

“Biruinta cea mai insemnata a fost adesea castigata cand ne temeam cel mai mult de infrangere”

“Nu cunosc nimic altceva care sa te desparta mai mult de Dumnezeu, decat a vorbi despre adevar, fara a avea partasie cu El!”

“Dacă sufletul meu a pierdut legătura cu Dumnezeu, inima mea firească va zice : „Trebuie să corectez cauza căderii, înainte de a putea veni la Hristos”. însă El este plin de har şi, dacă noi ştim acest lucru, datoria noastră este de a veni din nou la El, imediat, aşa cum sîntem şi, în sfîrşit, să ne smerim adînc înaintea Lui. Numai în El şi prin El găsim ceea ce restabileşte inimile noastre”

“Este foarte trist cînd prezenţa lui Dumnezeu, în loc să fie un adăpost pentru inimile noastre, este o pricină de groază, de spaimă. Nu mă îndoiesc că veţi întîlni mulţi creştini care, în loc de a se simţi departe de casa părintească, atunci cînd au ieşit de sub prezenţa lui Dumnezeu, se simt, dimpotrivă, uşuraţi”

“Numai Domnul poate realmente sa ne mangaie cand ne loveste; si mangaierea noastra provine din siguranta ca loviturile sunt aplicate de mana Lui iubitoare: ce vine din aceasta mana este totdeauna desavarsit”

“A şti că nu sîntem nimic, este locul binecuvîntării, căci atunci Dumnezeu este tot. Acolo este şi locul puterii, căci atunci Dumnezeu poate să-Şi descopere puterea Lui”

“Iertarea pacatelor este deseori cunoscuta atunci cand eul este necunoscut”

“A crede ca suntem in prezenta lui Dumnezeu nu este ingamfare; este credinta. Ingamfare este sa gandesc ca as putea fi mantuit in vreun alt fel”
“Credinta inseamna a avea gandurile lui Dumnezeu in locul gandurilor tale”

“Un atom de zdrobire de duh este mai bun decat daca a umple orasul cu minuni”
“Trebuie uneori sa ne ocupam cu noi insine. Si trebuie sa vedem nu numai sa nu fie ceva rau, dar trebuie sa fie crestere. Totusi, daca ma ocup prea mult cu mine, eul ia locul pe care Hristos ar trebui sa-l aiba si acesta este un rau”

“A pacatui si a-ti implini datoriile religioase, aceste doua lucruri merg impreuna. Cand puterea evlaviei lipseste, contactul cu lucrurile sfinte nu este decat tot mai primejdios.

“Cu cat era mai credincios, cu atat era mai batjocorit si contrazis; cu cat mai mare era smerenia Lui, cu atat mai putin era pretuit; dar toate acestea nu schimbau nimic in caile Sale, pentru ca El face totul numai pentru Dumnezeu”

“Evangheliile ne ajuta sa-L cunoastem pe Acela in care nu era deloc egoism. Ele ne deschid inima Sa, totdeauna primitoare pentru toti. Oricat de adanca era propria Sa suferinta, El mereu se gandea la altii. El putea sa-l instinteze pe Petru in gradina Ghetsimani si sa-l umple de incredere pe talharul pocait care era rastignit alaturi de El. Inima Sa se arata mai presus de imprejurari; El nu lucra niciodata sub influenta imprejurarilor, ci trecea prin ele, potrivit gandului lui Dumnezeu”

“Adevarata smerenie nu sta atat in a gandi rau despre noi insine, cat in a nu ne gandi deloc la noi. Eu sunt prea rau ca sa merit sa gandesc la mine. Ce am nevoie este ca eu sa ma uit pe mine insumi si sa privesc la Dumnezeu care este demn de toate gandurile mele.