Islam, Crislam, apostatul Volf si Crislamistii romani

Religii prezente in Peninsula Araba inainte de aparitia lui Mahomed 

Iată-mă O, Allah, iată-mă aici
Nu ai nici un partener (sublinierea mea)
Cu excepția un astfel de partener ca ai
L-ai poseda și tot ce este al lui
— (Aslan, 2005)

Strofa de mai sus nu a fost compusa de Mahomed, ci era incantatia paganilor in pelerinaj la Kaaba cand Mahomed nici nu exista. El a crescut in aceasta atmosfera religioasa politeista si a preluat in Coran propozitia “nu ai nici un partener” cu referire la Allah. Deci atat islamul cat si Coranul contin elemente de religii existente inainte de Mahomed. Prin afirmatia “nu ai nici un partener” pusa intr-o forma putin modificata in Coran, Mahomed a negat divinitatea Domnului Isus si Sfanta Treime.

Kaaba in vremea preislamica (cand Crestinismul era in existenta de 500 de ani) era un zid cu patru laturi egale fara acoperis unde erau simbolurile a peste 300 de zeitati. Intre multele zeitati de la Kaaba se aflau si idoli pentru Adam, Noe, Avraam, Moise, Cristos, si Maria mama Domnului. Kaaba a fost construita de Asa’d Abu Karb la inceputul secolului V. In centrul Kaabei se afla o piatra mai mare neagra, fiind cel mai important element de la acest loc de inchinare musulman.

Principalele religii existente in Peninsula Araba in epoca pre-islamica erau Crestinismul, Iudaismul, Hanifismul si Zoroastrianismul. Dar toate aceste patru mari religii co-existau cu politeismul arab preislamic. Deci, Mahomed cand a dezvoltat islamul, a luat elemente din toate aceste patru religii majore.

Allah este complet diferit de Dumnezeul Bibliei

Nimeni inainte de Mahomed, in Penninsula Araba, nu a folosit numele Allah pentru o credinta monoteista.

Iata cum stateau lucrurile: Arabia avea in jur de 360 de zeitati, deci erau politeisti. Sa nu uitam ca lucrurile acestea se intamplau la peste 500 de ani de la aparitia crestinismului. Cand arabii vroiau sa se refere la zeul suprem intre alte zeitati de ale lor, ei il numeau Allah. Deci, Allah in Arabia preislamica era zeul mai mare peste alti zei, asa cum la greci Zeus era zeul suprem peste restul zeitatilor lor. Este bine de repetat aici ca nimeni inainte de Mahomed nu a folosit termenul Allah pentru o credinta monoteista, cu toate ca arabii aveau in jurul lor de sute de ani evrei si crestini.

Deci arabii aveau colectia lor de zeitati dar Zeul Luna, numit Hubal era considerat suprem in multe zone ale Peninsulei. In consecinta Zeul Luna era numit Allah. Merita mentionat aici ca inchinarea la Luna era de origine babiloniana.

Cand Mahomed isi formeaza noua lui religie, implementeaza o credinta monoteista dupa modelul evreiesc si crestin dar pastreaza numele Allah pentru dumnezeul islamic din motivele vazute mai sus. Mahomed era in cunostinta de numele lui Dumnezeu in Vechiul Testament si anume Yahweh, cat si de numele lui Dumnezeu in Noul Testament, Teos, dar el ramane la termenul Allah. In cartea de capatai islamica Coranul, Mahomed a incorporat concepte crestine, evreiesti cat si din alte religii din Peninsula Araba. In decursul istoriei, alti fauritori de religii au facut la fel. Spre exemplu, Joseph Smith Jr. parintenle mormonismului foloseste terminologie crestina dar Dumnezeu in gandirea lui a fost un om care a evoluat la pozitia de Dumnezeu.

Zeul Luna Hubal in religia preislamica avea trei fete, alʿUzzā, Manāt si al-Lāt. Mahomed le mentioneaza chiar in Coran. [Sura 53.19] Ati vazut pe Lat. si ‘Uzza, si inca una, a treia zeita, Manat? 

Având în vedere că Zeul Lună a fost considerat cea mai puternica zeitate la arabi, nu este la intamplare ca, calendarul islamic este un calendar lunar. Musulmanii din întreaga lume se inchina spre piatra neagră de la Mecca, care păgânii au venerat-o ca Zeul Luna. Simbolul semilunei împodobeste vârfurile de moschei și decoreaza steagurile naționale islamice. Postul Ramadan se face pe parcursul lunii care începe și se termină cu apariția semilunei de pe cer.

Deci Allah este complet diferit de Yahweh, Dumnezeul Scripturii. Idea ca Allah si Yahweh sunt acelasi Dumnezeu este impinsa de persoane cu interese politice si ecumenice.

Incercarea de a crea noi religii in competitie cu credinta adevarata este foarte vechie, cu mult inainte de Mahomed

Dupa deportarea majoritatii evreilor din regatul de nord de catre asirieni in anul 722 idHr, in Samaria mult mai tarziu s-a construit un templu pe muntele Garizim ca sa ofere un loc de inchinare samaritenilor similar dar diferit de templul din Ierusalim. Samaritenii erau jumate asirieni jumate evrei si aveau o forma alterata de iudaism. Mai mult, ei pretindeau ca stramosul lor este Iacov. In esenta inchinarea pe muntele Garizim era o incercare de deturnare a adevaratei inchinari prevazuta de Vechiul Testament.

Secole mai tarziu femeia samariteanca este corectata de Domnul Cristos prin celebra zicere: “Mîntuirea vine dela Iudei” (Ioan 4:22). Deci cand islamul apare la aproximativ 2,000 de ani dupa iudaism, si la 600 de ani dupa crestinism, enuntul Domnului Cristos a devenit si mai relevant. Da, mantuirea vine de la iudei si nu din alta parte, indiferent de pretentiile diferitor lideri religiosi.

La Corint, dupa ce Pavel plantase biserica, au venit invatatori mincinosi care au vrut sa strecoare erezii folosind numele corect pentru Domnul Isus si Duhul Sfant. Totusi Pavel detecteaza atentatul impotriva Crestinismului si ii corecteaza pe loc. Este de remarcat superficialitatea Corintenilor similara cu cea a evanghelicilor de ziua de azi. Iata versetul: În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus pe care noi nu l-am propovăduit, sau dacă este vorba să primiţi un alt duh pe care nu l-aţi primit, sau o altă Evanghelie, pe care n’aţi primit -o, oh, cum îl îngăduiţi de bine! (2 Cor 11:4)
In cazul islamului, mesajul Coranului nu are deaface nimic cu Evanghelia, iar Allah nu are nimic comun cu Dumnezeul Scripturii, deci cu atat mai mult ar trebuii sa fie clar ca demersul crislamist este complet fals.  

Peninsula Araba nu este mentionata in Vechiul Testament ca loc de origine Mesianica, ci dimpotriva…

Vai de mine că locuiesc la Meşec, că locuiesc în corturile Chedarului! Destul mi -a locuit sufletul lîngă cei ce urăsc pacea (Psalmul 120:5-6).
In acest verset este surprins un evreu traind printre arabii din nord vestul peninsulei arabe, si care realizeaza ca corturile Chedarului il departasera de Dumnezeul adevarat. Chedaritii erau descendentii lui Ismael cunoscuti pentru inclinatia la razboi. Musulmanii spun ca Mahomed se tragea din Ismael. Vechiul Testament are in parte profetii negative despre Ismael si arabi (Isaia 21:16). 

Dumnezeu nu se contrazice pe sine insusi, alegandu-l pe Avraam, pe Moise, si trimitandu-l pe Cristos, doar ca sa se razgandeasca mai tarziu si sa le dea la Arabi o misiune mesianica.

Mahomed facea parte din tribul Quraish din Mecca. Cand Mahomed a venit cu noua lui religie, concetatenii lui au respins mesajul lui. Peninsula Araba nu este un loc de origine mesianica.

Mahomed nu este profetit nicaeri in Vechiul Testament, dimpotriva… 

Nu este asa ca pe multi ii plictisesc genealogiile din Vechiul Testament? Sau genealogiile din Evanghelii? Iata acum cat de vitale sunt genealogiile. Ele demonstreaza ca Mesia este evreu descendentul imparatului mesianic David. Mahomed este descendentul lui Ismael care impreuna cu mama lui au prigonit pe Isaac care avea rol mesianic. Sara a văzut rîzînd pe fiul pe care -l născuse lui Avraam Egipteanca Agar. Şi a zis lui Avraam: ,,Izgoneşte pe roaba aceasta şi pe fiul ei; căci fiul roabei acesteia nu va moşteni împreună cu fiul meu, cu Isaac” (Geneza 21:9).

Cand Mahomed si mai tarziu Islamul au aparut in istorie, Biserica Crestina era deja in existenta de peste 500 de ani

Mahomed a trait aproximativ intre anii 570-632 dHr. La acea vreme Biserica Crestina era deja in existenta de cinci sute si ceva de ani si se extinsese pana in India. Nu numai atat, dar Biserica fusese confruntata cu toate ereziile majore raspunzand cu enunturi teologice adecvate numite Crezurile Bisericii.

Mahomed si Islamul neaga divinitatea lui Cristos si Trinitatea dar biserica deja avusese deaface cu Arius in jurul anului 300 dHr cand acesta nega divinitatea Domnului. Consiliul de la Nicaea (325 dHr) reafirma divinitatea lui Cristos, iar Consiliu de la Nicea (381 dHr) ratificat la Constantinopole reafirma Dumnezeul Triun. Asa ca Mahomed prin Islam repeta ereziile anterioare.

Mahomed recunoaste in Coran ca el este pacatos si ca Domnul Isus este fara pacat, si totusi Mahomed se prezinta superior Mantuitorului

Verset din Coran care arata ca Mahomed a fost un om pacatos:
“Deci, sa știi (O, Muhammed), că nu există Dumnezeu inafara de Allah, și cere-ti iertare pentru păcatul tău și pentru bărbații și femeiile credincioase. Allah știe si locul tau de incercari și de locul de odihnă.” Pickthall

Verset din Coran care afirma perfectiunea lui Cristos [Sura 19:19] “Eu sunt doar un mesager al Domnului tău, să iti anunț un fiu fără cusur.”

Hadith, care este traditia scrisa musulmana spune in Sahih Musulman (Vol. 4, pg. 1261) ca Domnul Isus este fara pacat: “Abu Huraira a raportat Mesagerul lui Allah a spus: Satana atinge fiecare fiu al lui Adam, în ziua când mama sa dă naștere, cu excepția Mariei și fiul ei.” 

Verset din Coran in care Mahomed, cu toate ca recunoaste ca este pacatos, asa cum am vazut mai sus, se prezinta superior Domnului nostru: [Coran 33:40] “Muhammad nu este tatăl de oricare dintre oamenii tăi, dar El este Trimisul lui Dumnezeu și Pecetea Profeților.”

Coranul este o contestare directa a divinitatii Domnului Cristos si a Dumnezeului Triun

Al-Mâ’idah [5:17]
Necredincioși sunt aceia care zic: “Dumnezeu este Mesia, fiul Mariei”. Spune: “Cine L-ar putea împiedica pe Allah, dacã ar voii sã-l facã sã piarã pe Mesia, fiul Mariei, ca și pe mama lui și pe toți. [5:73] Necredincioși sunt și aceia care spun: “Dumnezeu este treimea din trei”, cãci nu existã altã divinitate în afarã de [Allah] cel Unic și de nu vor înceta sã vorbeascã astfel…

Raspunsul Scripturii:

“La început era Cuvîntul, şi Cuvîntul era cu Dumnezeu, şi Cuvîntul era Dumnezeu.” (Ioan 1:1)

“Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezîndu -i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh.” (Matei 28:19) 

“Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Hristosul? Acela este Anticristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul” (1 Ioan 2:22)

Crezul de la Niceea afirma Dumnezeul Triun, fiind aprobat de Consiliu de la Constantinopole in 381 dHr. Deci Biserica rezolvase atacurile impotriva Trinitatii cu vreo 200 de ani inainte de aparitia lui Mahomed.

Coranul neaga jertfa Mantuitorului si invierea Lui 

Surat An-Nisā [4:157] “Și [de] din pricina vorbelor lor: “Într-adevăr, noi am omorât pe Mesia, Isus, fiul Mariei, trimisul lui Allah.” Și ei nu l-au ucis, nici nu l-au răstignit; dar [altul] a fost făcut să semene cu el. Și într-adevăr, cei care gandesc diferit despre asta sunt în dubiu. Ei nu au nici o cunoștință despre aceasta, decat ca accepta o presupunere. Și ei nu l-au ucis, cu siguranta. Dar Allah l-a luat la sine. Allah a fost totdeauna atotputernic.”

Raspunsul Scripturii:

“Atunci L -a dat în mînile lor, ca să fie răstignit. Au luat deci pe Isus, şi L-au dus să -L răstignească. Isus, ducîndu-Şi crucea, a ajuns la locul, zis al ,,Căpăţînii”, care în evreieşte se cheamă “Golgota.” Acolo a fost răstignit; şi împreună cu El au fost răstigniţi alţi doi, unul deoparte şi altul de alta, iar Isus la mijloc” (Ioan 19:16-18).

“Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvîrşit, care nu este făcut de mîni, adică nu este din zidirea aceasta; şi a intrat, odată pentru totdeauna, în Locul prea sfînt, nu cu sînge de ţapi şi de viţei, ci cu însuş sîngele Său, după ce a căpătat o răscumpărare vecinică.” (Evrei 9:11-12)

Dar Maria şedea afară lîngă mormînt, şi plîngea. Pe cînd plîngea s’a plecat să se uite în mormînt. Şi a văzut doi îngeri în alb, şezînd în locul unde fusese culcat trupul lui Isus; unul la cap şi altul la picioare. ,,Femeie” , i-au zis ei, ,,pentruce plîngi?” Ea le -a răspuns: ,,Pentrucă au luat pe Domnul meu, şi nu ştiu unde L-au pus.” Dupăce a zis aceste vorbe, s’a întors, şi a văzut pe Isus stînd acolo în picioare; dar nu ştia că este Isus (Ioan 20:11-14). 

Istorici de seama necrestini din primele doua secole afirma jertfirea Domnului Isus intr-un fel direct sau indirect. Negarea jertfei si invierii Domnului Isus de catre Mahomed in jurul anului 600 dHr este complet fara acoperire. Iata istoricii de care vorbeam:

FLAVIUS JOSEPHUS (37 – 100 dHr), CORNELIUS TACITUS (55 – 120 dHr), THALLUS (~ 52 dHr) discutand cu Iulius Africanul, CELSUS (~ 178 dHr).

Evenimente politice care au dus la documentul islamic “Un cuvant comun intre noi si voi”

Un caricaturist danez a ofensat lumea islamică prin ceea ce el a publicat în diferite ziare europene. Rezultatul a fost revolte musulmane in întreaga lume. Papa Benedict al XVI-lea a abordat problema revoltelor în 2006, atunci când a vizitat Germania. În prelegerea sa de la Universitatea din Regensburg, el a reamintit publicului de convertiri forțate practicate de către musulmani în trecut.

După discursul Papei au aparut mai multe proteste. Apoi, câteva luni mai târziu, un grup de clerici musulmani au scris Papei Benedict al XVI-lea o scrisoare numită “Scrisoare deschisa pentru a Sanctității Sale Papa Benedict al XVI-lea”, în care ei au contrazis ceea ce a spus Papa în discursul său de la Regensburg. Exact un an de la scrisoarea deschisă ce a fost trimisa lui Papa, un grup de 138 de clerici musulmani a trimis un document pentru creștini numit “Un cuvânt comun între noi și voi”. Intenția declarată a fost de reconciliere între musulmani și creștini, dar intenția reală a fost reconciliere în termeni islamici. Când musulmanii folosesc expresia “Un cuvânt comun între noi și voi”, se aplică un verset din Coran asteptandu-se de la creștini renunțarea la divinitatea lui Hristos și Trinitate, închinandu-se lui Dumnezeu într-un mod islamic; astfel, creștinii devin musulmani.

Ce este Crislamul?

Crislamul a aparut prima data in Nigeria unde jumatate din populatie este musulmana. Un numar mic de pastori nigerieni fara regenerare si fara cunoastere solida a Scripturii au considerat ca Biblia si Coranul sunt carti la fel de sacre si ca Dumnezeul Bibliei este totuna cu Allah dumnezeul islamic. Astfel ei au inceput sa predice in servicile religioase ale lor si din Biblie si din Coran. Rezultatul este o combinatie de crestinism si islam numita crislam.

Cursa intinsa de Crislam

Asa cum am vazut, Coranul este un document ce neaga direct divinitatea lui Cristos si Trinitatea. Miroslav Volf cat si alti crislamisti afirma doctrina crestina corecta suta la suta, dar adauga la ea elemente islamice si ideea ca dumnezeul islamic si crestin este aceeasi persoana. In momentul cand cineva adauga la suficienta jertfei Domnului Isus orice altceva, Evanghelia este pervertita iar Pavel o numeste o alta evanghelie. In consecinta mantuirea numai este posibila. Spre exemplu, adaugarea la jertfa Domnului Isus a circumciziei si tinerea legii duce la iudaism. Tot la fel adaugarea elementelor de islamism la crestinism duce la crislamism, avand ca rezultat imposibilitatea mantuirii. De aceea orice amestec de crestinism cu islamism este anatema. Dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie, deosebită de aceea pe care aţi primit -o, să fie anatema! (Galateni 1:9)

Apostatul Miroslav Volf, parintele Crislamului in lumea vestica 

M. Volf, care fusese format in cele mai oribile scoli teologice (Fuller Seminary si Tubingen School of Theology), fiind profesor de teologie la Universitatea Yale a raspuns propunerii islamice. El a scris cadrul de baza a unei declaratii a Universitatii Yale prin care el si colectivul lui l-au numit “Raspunsul Crestin de la Yale” (vezi aici). Volf si grupul lui acceptau propunerea islamica, practic devenind crislamisti. Documentul de la Yale a fost semnat de alti 300 de apostati crestini din intreaga lume printre care si romanii Danut Manastireanu si Corneliu Constantineanu. De retinut ca si Rick Warren care are trecere in fatza multor pastori romani, este semnatarul acestui document infam. Volf cat si crislamistii semnatari cer iubirea aproapelui musulman pana acolo incat crestinii sa renunte la divinitatea Domnului Isus si la Trinitate. Astfel de “iubire a aproapelui” este de fapt una din cele mai grosolane pervertiri ale Noului Testament. 

Manualul crislamizarii este, “Allah un Raspuns Crestin” de Miroslav Volf 

Volf nu s-a multumit numai cu atat. Avea nevoie de o baza ideologica pentru initiativa lui de la Yale. Astfel el a scris cartea “Allah un raspuns crestin”. In aceasta lucrare Volf afirma fara rusine ca interesul lui este politic si ca cititorul trebuie sa accepte ce spune el. Volf cere ca cititorul sa inceapa sa includa in viata lui crestina practici musulmane. Apostatul Volf nu se da inlaturi de la nimic pentru a-si vedea implinita agenda ecumenica crislamista. Iata recenzia cartii “Allah un raspuns Crestin” (vezi aici in romaneste, si aici in engleza) si am documentat cum el a initiat un pact intre Crestini si musulmani (vezi aici).

Apostati de la crestinism si complici la raspindirea Crislamului intre Evanghelicii romani

Apostatul Emanuel Contac este cel care a initiat pe blogul lui familiarizarea cititorilor cu Miroslav Volf si cartea lui Crislamista “Allah un raspuns crestin” (vezi aici si aici). Mentorul in ecumenism si in crislamism a lui Contac este Danut Manastireanu marele apostat al Romaniei. Apostatul Corneliu Constantineanu este un alt semnatar roman al infamosului document Yale. Alti complici la crislamism sunt Ciprian Terinte (decan ITP), profesor Silviu Tatu (ITP), Laurentiu Balcan, Alin Cristea, Marius Silvesean de la Institutul Teologic Baptist Bucuresti, Teofil Stanciu si Editura Casa Cartii.

In acord cu cele vazute in acest articol putem vedea cat de grava este abaterea acestor apostati cat si a complicilor lor. Nadajduiesc ca Dumnezeu va feri Romania de alte aparitii de alui Volf sau a altor crislamisti.

Cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat, să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfînt, să se sfinţească şi mai departe! (Apocalipsa 22:11)

 

Bibliografie

A world without Islam / Graham E. Fuller. New York : Little, Brown, 2010.

After the prophet : the epic story of the Shia-Sunni split in Islam / Lesley Hazleton. New York : Doubleday, c2009

Black pilgrimage to Islam / Robert Dannin. Oxford : Oxford University Press, 2002.

Islam : a short history / Karen Armstrong. Waterville, ME : Thorndike, 2002.

Islam / David M. Haugen, Susan Musser, and Kacy Lovelace. Detroit, MI : Greenhaven Press, 2009.

Islam In Light of History / Dr. Rafat Amari. Prospect Heights, IL: Religion Research Institute, 2004.

Islam : its prophet, peoples, politics, and power / George W. Braswell, Jr. Nashville, Tenn. : Broadman & Holman, 1996.
Islam / Masoud Kheirabadi.
Philadelphia : Chelsea House Publishers, 2004.

Islam / Paul Lunde.
London ; New York : DK Pub., 2002.

Islam vs. Islamism : the dilemma of the Muslim world / Peter R. Demant ; foreword by Asghar Ali Engineer. Westport, CT : Praeger, 2006.

Khomeini’s ghost : the Iranian revolution and the rise of militant Islam / Con Coughlin. New York : Ecco, 2009.

My year inside radical Islam : a memoir / Daveed Gartenstein-Ross. New York : J.P. Tarcher, 2007.

No god but God : the origins and evolution of Islam / Reza Aslan. New York : Ember, 2012.

The caged virgin : an emancipation proclamation for women and Islam / Ayaan Hirsi Ali. New York : Free Press, 2006.

The crisis of Islam : holy war and unholy terror / Bernard Lewis. New York : Modern Library, 2003.

The history of the medieval world : from the conversion of Constantine to the First Crusade / Susan Wise Bauer. New Yok: W.W. Norton, 2010

The losing battle with Islam / David Selbourne. Amherst, NY : Prometheus Books, 2005.

The Moors : Islam in the west / text by Michael Brett ; photographs by Werner Forman. London : Orbis Pub., 1980.

The Oxford history of Islam / edited by John Esposito. New York, N.Y. : Oxford University Press, 1999.

The politically incorrect guide to Islam (and the Crusades) / Robert Spencer. Washington, DC : Regnery Pub. ; Lanham, MD : Distributed to the book trade by National Book Network, 2005.

The spread of Islam / by John Dunn. San Diego, CA: Lucent Books, 1996.

The sword of the prophet : Islam : history, theology, impact on the world / Serge Trifkovic. Boston, Mass: Regina Orthodox Press, 2002.

What do Muslims believe? : the roots and realities of modern Islam / Ziauddin Sardar. New York: Walker & Co, 2007.

What everyone should know about Islam and Muslims / Suzanne Haneef. Chicago, IL : Library of Islam, 1996.

What you need to know about Islam & Muslims / George W. Braswell, Jr. Nashville, Tenn. : Broadman & Holman Publishers, c2000.

http://www.answering-islam.org/Gilchrist/Jam/chap7.html

http://www.answering-islam.org/Authors/Arlandson/contrast.htm

http://www.creeds.net/

13 thoughts on “Islam, Crislam, apostatul Volf si Crislamistii romani

  1. Domnul sa va binecuvanteze, frate Paul, pentru aceste articole atat de bine documentate.
    trebuie sa il printez si sa il analizez acasa pe indelete, acesta nu e un articol de can can sau de citit asa pe fuga. imi face impresia unui mail foarte bine structurat. trebuie sa il analizez si eu acasa temeinic.

    mi-a atras atentia informatia ca deja in Nigeria incepand de la o vreme incoace deja s-a implementat aceasta amestecatura si ca ar exista deja pastori care sa citeasca si din Biblie si din Coran..mi se pare o blasfemie fara margini… acolo mi se pare ca cei care au facut astfel de lucruri pot fi priviti direct ca niste apostati.

    ei nesocotesc Cuvantul lui Dumnezeu, Scriptura, Trinitatea, Dumnezeirea Domnului Isus….asemenea oameni e clar ca nu pot fi socotiti mantuiti de catre nici un om cu adevarat credincios.

    Domnul Isus sa ne aibe in paza Sa si sa ne fereasca de astfel de vantuir de invatatura.. iar daca ele vor veni pentru ca vedem ca inevitabil vin, acesta e mersul – Domnul sa ne intareasca sa ramanem alipiti de El si sa nu jertfim niciodata Adevarul de dragul PACII!

  2. Daca citesti textul de la Yale in format original fara sa folosesti Google Translate ajungi la urmatoarea concluzie:

    Crestinii au porunca: Iubeste-l pe X si iubeste-ti aproapele!
    Musulmanii au porunca: Iubeste-l pe Y si iubeste-ti aproapele!

    Nu conteaza pe cine iubesti, ceea ce conteaza este daca faci ceea ce iti cere Cel pe care tu il iubesti!

    Din pacate noi, crestinii, nu ne iubim aproapele.

    Atata tot. Isteriile nu isi au rostul.

    • Andrei

      Tu incerci sa definesti confuntarea ereziei si apostaziei cu isterii. Asta se numeste viclenie. Noi crestinii adevarati ne iubim aproapele dar tu iubesti complicitatea la crislamism. Trebuie sa citesti intai” A common word between us and you” and then talk…

      Paul Dan

    • Daca Crestinismul Biblic este religia pacii si dragostei , care promoveaza adevarata iubire a aproapelui , nu la fel este si cazul cu Islamul ! Islamul este si in aceasta privinta in opozitie cu Crestinismul Biblic, caci Islamul este o religie a razboiului si urii . Cele doua carti (Biblia si Coranul ) care sunt fundamentul celor doua mari religii ( Crestinismul si Islamul) nu sunt inspirate / insuflate de aceeasi SURSA ! Dumnezeul Bibliei si Alah nu sunt unul si acelasi lucru , chiar daca unii “mari” teologi (i)luminati vor sa ne faca sa credem ca asa ar fi !

      Daca Noul Testament spune sa-ti intorci celalalt obraz celui care te loveste si sa-ti iubesti chiar si dusmanii , Coranul spune sa sari cu iataganul la beregatele necredinciosilor ( in speta evrei si crestini ) . Gruparile teroriste islamice si statele islamice fundamentaliste care martirizeaza crestini in fiecare an nu fac altceva decat sa respecta si sa urmeze intocmai Coranul si Hadith ( scripturile Islamului ) .

      Asa ca cine ii iubeste pe musulmani cu adevarat le va propavaduii Evanghelia ADEVARATA , ca si ei sa fie mantuiti , nu-i va amagi cu Crislamul … ca Dumnezeu si Alah e tot una , ca Coranul chiar daca neaga CLAR di DIRECT divinitatea si invierea lui  Isus nu e o carte anticristica , etc.

  3. din rezumatul cartii lui Volf facut de dvs, frate Paul, extrag doua pasaje ce ma ingrozesc efectiv!
    -“Este demn de observat ca expresia “Fiul lui Dumnezeu” nu este prezenta nici macar o data in cartea lui Volf!”
    -“Dupa incercari nereusite si erezii la tot pasul pe care Volf le emite in cartea sa, iata la ce grad de apostazie ajunge el la pagina 191: in acceptiunea lui, musulmanii si crestinii avand acelasi Dumnezeu, rezultatul vrut de el este ca islamul si crestinismul sunt doua versiuni ale aceleasi religii. Crislam in toata regula!”

    Deci asa ceva…sa debiteze unul care isi spune crestin..ma sperie gandul unde se poate ajunge cu teologia liberala, ecumenismul si tot felul de amestecaturi filozofice!! trebuie sa i se spuna acestui Volf (daca era cu Wolf parca era mai potrivit ca e un lup in haina de oaie!) ca noi – copii lui Dumnezeu – nu avem o religie ci un Mantuitor Viu care ne-a iertat pacatele si ne spalat cu sangele jertfei Sale ca Fiu de Dumnezeu, ca Dumnezeu intrupat! altfel totul este o religie, o forma goala!

    Doamne ai mila de noi sa nu fie vreunul din cititorii acestui blog fermecat de invatatura aceasta ecumenista eretica!

  4. Frate Dan,

    Sunteti de accord ca sotia pastorului sa fie intotdeauna liderul surorilor din biserica?

    Va rog sa ne spuneti daca e biblic sau nu sa-ti pui nevasta lider in biserica, ma refer la modul general. Va multumesc.

    • Cei mai muti sunt imbicsiti de aceste youtube. Asculta fel de fel de bazaconii le numesc ca nu are nimic de aface cu Cuvintul lui Dumnezeu.Unde gasesti in Cuvint ca nevasta sa iti fie partener de a conduce o biserica?

      Ma uit la el si i-mi lasa o impresie de unul care crede ca poate manipula pe toti.Inca odata spun, Cei ce sunt ai Domnului Hristos stiu in cine au crezut si pe ce cale merg.Defapt as spune si o intrebare.

      Cit stai sa te uiti la aceste bazaconii si cit petreci in Cuvintul lui Dumnezeu?Te hraneste youtuve s-au ceia ce citesti din Cuvinr?Nu e de mirare ca sunt atitea framintari printre cei ce se aduna la olalta.

  5. Pingback: Demisia lui Corneliu Constantineanu de la ITP | ioan8

  6. E o blasfemie numai sa-L punem pe Hristos care e Dumnezeu alaturi de acesti apostoli “nespusi de alesi” 2 Cor 11:5 fie ca e Mahomed, Budha etc
    Dumnezeu sa va intareasca in aceasta lupta pentru Adevar si demascarea falsului si sa va pazeasca de cel rau.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s