Martiriul familiei Brâncoveanu

Nota introductiva: Emanuel Contac propagandist sef al Crislamismului in Romania acuza pe domnul muntean Constantin Brâncoveanu de urmatoarele lucruri “Ce i-a adus pieirea n-a fost caracterul lui de creştin pios, ci intrigile lui politice împotriva turcilor”. Se astepta Contac, ca Brancoveanu sa stea cu mainile in san si sa lase pe turci sa islamizeze pe romani? Ce a facut Brancoveanu nu au fost intrigi politice ci un lucrul care trebuia facut in calitatea lui de domn crestin.

Contac va scoate o carte in curand, incercand sa ne faca sa uitam ca el este propagandist sef al Crislamismului in Romania. Voi reveni la momentul potrivit cu comentariile de rigoare.

Pastorul Daniel Chiu in urmatorul articol exceleaza in zugravirea evenimentelor ce au dus la martiriul familei Brancoveanu.

S-au împlinit anul acesta trei secole de la jertfa de sânge plătită de familia domnului muntean Constantin Brâncoveanu, care la 15 august 1714 a fost executat la Constantinopol împreună cu alte cinci persoane din casa și anturajul lui. Executarea venea în urma unei torturări bestiale extinsă pe o perioadă de peste patru luni de detenție în beciurile capitalei turcești ce a culminat cu uciderea crudă a celor patru fii și a ginerelui său, decapitați de turci sub privirile domnlui și ale soției acestuia. Aniversarea martirajului a reaprins o dezbatere mai veche dusă în jurul întrebării referitoare la cauzele nefericitului sfârșit al princepelui muntean.

A fost Brâncoveanu victima unui joc diplomatic nereușit?

S-a argumentat că jocul diplomatic executat de Brâncoveanu în relație cu marile puteri ale zonei aflate în conflict cu Poarta ar fi fost responsabil de deznodământul tragic. Istoricul Paul Cernovodeanu surprinde complexitatea și fragilitatea situației politice și diplomatice a țărilor române declanșată de eșecul asediului Vienei de către turci la 1683 și începuturile expansiunii Austriei și Rusiei în teritoriile românești (aici –site-ul oferă ceva bibliografie a tematicii în discuție).

Domnul muntean Șerban Cantacuzino întreținea relații foarte strânse cu Austria și nutrea ambiții politice mari visând la refacerea Imperiului Bizantin al cărui împărat se credea de drept, imperiu ce urma să înglobeze și țările române. Moartea prematură a lui Șerban Cantacuzino la 1688 a pus capăt viselor sale. Noul domn, Constantin Brâncoveanu, este foarte precaut în politica sa externă înțelegând jocul complicat din jurul Turciei în care se angajaseră deja pe de o parte Franța, Anglia și Olanda (prima în război cu ultimele două), pe de altă parte Imperiile austriac și rusesc și regatul Poloniei. Asupra țărilor române își îndreptau privirile pofticioase Austria, Polonia și Rusia, care se antrenaseră și ele într-o alianță menită să elimine stăpânirea Porții atât în zona nord dunăreană, cât și în cea sudică.

Brâncoveanu era îndemnat de austrieci (care anexaseră deja Ungaria și Transilvania la teritoriile lor) să răscoale țara împotriva turcilor și apoi să ceară intervenția armatei austriece. Brâncoveanu voia garanții că autonomia țării va fi respectată și stăpânirea austriacă va fi mai blândă decât cea turcească. De asemenea, punea condiție ca armatele austriece să înceapă ele lupta mai întâi. Leopold I al Austriei îl presa pe Brâncoveanu să se răscoale fără întârziere, iar condițiile să fie discutate ulterior. Domnul muntean a fost destul de înțelept să refuze propunerile austriece. Până la sfârșitul domniei s-a plasat între cele două puteri (Austria și Turcia) refuzând o angajare fermă de partea Austriei atâta vreme cât nu existau garanții ale reușitei în lupta împotriva turcilor.

Identică a fost atitudinea lui Brâncoveanu și față de colosul rusesc ce își începea expansiunea la nordul Mării Negre. Dorința țarului Petru cel Mare de a cuceri deschidere la Marea Neagră prin eliminarea controlului turcesc și tătar din zonă și interesul acestuia în eliminarea suzeranității turcești din țările române a condus la întreținerea iluziei obținerii independenței atât în tabăra moldovenilor, cât și în cea munteană. Antrenarea Rusiei în războiul cu Suedia prin care rușii urmăreau obținerea accesului la Marea Baltică l-a convins însă pe Brâncoveanu de inabilitatea rușilor de a asista țările române în obiectivele lor de independență. Drept urmare a stat în expectativă până rușii au obținut victoria dela Poltava (1709) împotriva suedezilor și au putut astfel să se dedice războiului cu turcii. Moldova a trecut imediat de partea rușilor, dar Brâncoveanu a insistat ca rușii să intre în Muntenia înainte ca el să acționeze cu armata sa concentrată în acest scop la Urlați. Rușii au fost opriți la Stănilești (1711), după care Dimitrie Cantemir a pierdut tronul Moldovei plecând în bejenie la Moscova, dar Brâncoveanu, datorită înțelepciunii cu care a acționat s-a menținut în continuare în fruntea Țării Românești.

Orice rumori au ajuns la Constantinopol cu privire la raporturile diplomatice ale Țării Românești cu Austria și Rusia, ele au fost risipite de intervențai promptă a domnului Brâncoveanu la cei influenți din Constantinopol, cărora le umplea sânul cu bani. Cauza majoră a căderii și martirajului lui Brâncoveanu nu a fost politica lui diplomatică.

S-a datorat oare moartea lui Brâncoveanu relațiilor tensionate cu familia Cantacuzino?

În literatura istorică s-a invocat ruptura creată între domnul muntean și sfetnicii săi din familia Cantacuzino ca motiv al mazilirii și executării sale. La moartea lui Șerban Cantacuzino frații acestuia, Mihai și Constantin, au acționat ca nepotul lor de soră, Constantin Brîncoveanu, să fie numit succesor. Prima jumătate a domniei lui Brîncoveanu a fost una de colaborare cu cei doi care l-au înălțat pe scaunul domnesc. În a doua jumătate a domniei, începând cu 1704, Brâncoveanu a renunțat la serviciile și sfaturile unchilor săi, acționând independent de aceștia. Cei doi Cantacuzini l-au reclamat la Poartă că are relații cu Austria și cu Rusia și primejduiește stăpânirea turcilor la nord de Dunăre. Conflictul Turciei cu Rusia încheiat prin victoria turcilor la Stănilești a reînnoit acuzațiile familiei Cantacuzino la adresa lui Brâncoveanu, care a fost pictat în fața turcilor ca un trădător. Deși acuzat insistent de Cantacuzini, Brâncoveanu a rămas în domnie datorită abilității sale de a-i cumpăra pe turci. Acuzațiile familiei Cantacuzino nu au fost cauza principală a mazilirii și a martirizării lui Brâncoveanu.

A fost bogăția sa imensă cauza căderii sale?

Mărturiile contemporanilor tind să indice înspre invidia sultanului față de afluentul principe valah ca motiv al executării acestuia. Sultanul Ahmed III era un iubitor de aur, și goana acestuia după bani l-ar fi determinat să îl aresteze și să îl dea morții pe Brîncoveanu. În urma torturilor la care a fost supus Brâncoveanu a fost silit să mărturisească mărimea și locul conturilor bancare ce le avea. Se pare că sultanul a pus mâna pe vreo 2 000 000 de galbeni, probabil tot ce adunase domnul muntan în cei 26 de ani de domnie. Deși se bănuia că va fi eliberat în urma cedării averilor, domnului valah i s-au cerut încă 20 000 000 de galbeni pentru a fi repus în funcție! La auzul sumei Brîncoveanu a înțeles că soarta lui era pecetluită.  Turcii știau că nu mai are alte resurse, dar voiau să dea impresia că îl condamnă la moarte pentru că ascunde bani care li s-ar fi cuvenit. Nu banii au fost cauza martirizării lui Brâncoveanu, deși turcii au profitat de situație pentru a pune mâna pe averile sale legendare.

Cauza reală a martirizării lui Brâncoveanu

Turcia fusese înfrântă în conflictul început cu Austria la 1683 odată cu fatidicul asediu al Vienei. De la 1683 până la 1699 Imperiul Semilunei a suferit o serie de înfrângeri în urma cărora a cedat Austriei Ungaria și Transilvania. În conflictul cu Rusia turcii au fost puțin mai norocoși. Conflictul s-a încheiat cu o remiză la Stănilești. Surprinși într-o poziție foarte defavorabilă, rușii au cerut pace. Carol XII al Suediei, prezent la fața locului, sfătuiește pe turci să atace tabăra rusească, aflată în fața unui dezastru iminent, dar turcii se mulțumesc să ceară rușilor în schimbul ridicării asediului să renunța la cuceririle făcute la nordul Mării Negre, ceea ce rușii acceptă imediat. Se încheie astfel Pacea de la Prut.

Turcii înțeleg situația precară în care se află Imperiul lor. Văd că domnii români sunt dornici să se alieze cu puterile creștine aflate în expansiune anti-turcească, și de aceea caută soluții energice prin care să stăvilească această tendință crescândă. Constantinopolului i se pare că trebuie să intreprindă o acțiune de pedepsire exemplară, și de aceea trece la suprimarea familiei Brâncoveanu. Deși confirmaseră domia pe viață a lui Brâncoveanu în 1704, deși acesta își dublase haraciul față de Poartă, sultanul și oficialitățile turcești îl arestează pe acesta în martie 1714 și îl aruncă în  Groapa Sângelui, o încăpere subterană din Constantinopol unde nici lumânările nu puteau arde. După patru luni de tortură sălbatică prin care obțin sumele fabuloase din băncile Veneției depuse acolo de Brâncoveanu în timpul domniei sale, turcii trec la execuție. Brâncoveanu cu patru copii ai săi, cu ginerele și cu ministrul finațelor, boierul Ianache Văcărescu, sunt scoși din Închisoarea Celor Șapte Turnuri și duși la locul execuției.

Fiul cel mai mic al domnului cere să fie cruțat și promite să treacă la credința mahomedană. Sultanul vede o altă posibilitate de umilirea a domnului și îi făgăduiește grațierea copilului dacă este de acord cu convertirea acestuia la mahomedanism. Domnul Brâncoveanu își sfătuiește fiul să accepte martirajul deoarece acest lucru îi oferă veșnicia, pe când lepădarea de credința creștină îi oferă doar câțiva ani de viață în plus. Un observator, iezuitul Francisc Gosiciecki, spune că evlavia domnitorului a învins dragostea paternă. Copiii, ginerele și ministrul sunt executați în fața ochilor domnului rămas fidel credinței creștine. În urmă, cu nemăsurată bestialitate este și el executat. Trupurile lor sunt prinse în cuie la poarta Seraiului, apoi aruncate în mare. Sunt pescuite de oameni temători de Dumnezeu care le îngroapă cu cinste.

Creștinii din Constantinopol au perceput și revendicat uciderea domnului valah și a familiei sale ca un act de jertfă cu caracter de martiraj. Această concluzie este susținută și de faptul că execuția a fost înfăptuită în ziua în care creștinii sărbătoreau Adormirea Maicii Domnului care în anul acela cădea duminica! Unul din martorii oculari spune că modul barbaric al execuției și ziua execuției au fost astfel alese pentru a arăta disprețul față de creștini. Arestarea întregii familii şi felul în care a fost regizată moartea celor şapte persoane cu o cruzime ce întrece chiar limitele unei societăți crude cum era cea turcească, dovedesc intenția oficialităților otomane de a martiriza o familie creștină de renume pentru a induce groaza în supușii creștini ai Imperiului Otoman ce aveau funcții politice importante. Istoria se repetă peste doi ani cu stolnicul Constantin Cantacuzino și fiul acestuia, domnul Ștefan Cantacuzino, după care în Țările Române încep domniile fanariote.

Mazilirea bruscă a domnului muntean, cunoscut și respectat în toată Europa, detenția lui și a familiei sale la Constantinopol, torturile la care a fost supus și barbarul supliciu finalizat în executarea la care a asistat însușuși sultanul turc, a generat întrebări legitime cu privire la rațiunile Porții otomane în martirajul  Brâncovenilor. Cea mai bună explicație este că domnul muntean a fost ales să fie martirizat cu familia sa pentru a insufla groaza în ceilalți demnitari creștini care puteau fi ispitiți să se orienteze spre Imperiile creștine ce începuseră să taie din teritoriile turcești. Omul bolnav al Europei avea nevoie de un act crud pentru a-și menține puterea de terorizare a populațiilor creștine din cadrul Imperiului ajuns în degringoladă.

– Pastor Daniel Chiu

9 thoughts on “Martiriul familiei Brâncoveanu

  1. Era normal ca domnul Conțac să nege caracterul de creștin pios al lui Brâncoveanu ca și cauză a martirajului din moment ce el este un admirator al religiei păcii, luptă pentru înființarea unui stat palestinian și pledează nu pentru confruntarea celor două religii, ci pentru sincretismul cunoscut sub numele de crislam.

  2. “Secretarul lui Brâncoveanu, Anton Maria del Chiaro din Florenţa, a reţinut ultimele cuvinte adresate de domnitor copiilor săi, la locul supliciului: „Fiii mei, fiţi curajoşi, am pierdut tot ce am avut în această lume, cel puţin să salvăm sufletele noastre şi să ne spălăm păcatele cu sângele nostru”. Apoi capetele lor au început să pice la pământ, unul după altul, începând cu cel al sfetnicului Ianache şi terminând cu cel al voievodului. Ele au fost purtate mai multe zile pe uliţele oraşului, iar în cele din urmă aruncate în mare. Ceilalţi membri ai familiei au fost eliberaţi după doi ani în schimbul unei mari sume de bani”
    Numai Domnul ISUS poate spala pacatele.
    Crestinii adevarati nu sarbatoresc pe maica Domnului.
    Crestinii adevarati sarbatoresc doar pe Domnul ISUS .bors@
    – Inteleg ca E.Contac propaga crislamismul si sunt de acord cu dumneavoastra ca e o uraciune si o jignire adusa Domnului ISUS.Asta ca sa fiu cu masura in vorbire.
    Cei care au studiat putin despre islam stiu ca primele manuscrise ale coranului srise in sec 7 difera in mare proportie fata de cel din 1923 .Cartea de capatai a islamului nu e vrednica de crezare.Sa crezi ca exista o asemanare intre crestinism si islam inseamna ca n-ai inteles niciodata biblia si nici pe Domnul ISUS..
    Va dau dreptate in privinta crislamului, e o molima inventata de cei care vor sa distruga crestinismul autentic. Va respect f. mult pt .curajul de a spune adevarul cand f.multi pastori din Romania cad unul dupa altul in capcana crislamismului.
    TOTUSI mi se pare ca in cazul lui Brancoveanu alunecati un pic spre ortodoxie.Nu putem sti cu siguranta daca Brancoveanu s-a pocait inainte de moarte.Asta numai Domnul o stie,noi doar facem speculatii.Brancoveanu nu a fost crestin autentic pana a fost arestat
    si asta se poate demonstra.Poate ca in timpul cat a stat inchis s-a pocait .Faptul ca nu s-a islamizat in fata mortii asta nu inseamna ca a fost mantuit .
    Sper din tot sufletul sa nu va fi suparat cu interventia mea.
    Cu mult respect pt munca ce o depuneti.
    Domnul sa va binecuvanteze

    • Ai dreptate in ce scrii. Eu m-am referit la simplul fapt ca Brancoveanu nu s-a islamizat ca sa-si salveze viata. Nu stiu ce ar fi facut in locul lui multi evanghelici contemporani, care au o forma de evlavie dar ii tagaduiesc puterea.

  3. Este adevărat că nu putem să-l ridicăm pe om mai presus de Domnul Isus și de Dumnezeu. Mi-a plăcut observația de mai sus, că nu sângele nostru ne spală păcatele și ne salvează viețile.

    Acum, familia Brâncoveanu este martirizată, considerată sfântă, are zi de praznic, adică tot ce trebuie…, ca și Ștefan cel Mare (și sfânt!!!)…

    Sunt exagerări, evident, și sunt periculoase pentru că, de fapt, adevărul despre viața lor și credința lor doar Domnul îl cunoaște. Există pericolul să fie găsite cine știe ce oase, transformate în moaște, în obiecte de închinare, de adorare…, lucruri care abat privirea de la adevărata Persoană căreia I se cuvine închinarea.

    Pe de altă parte însă, acești oameni (și alții, anonimi) ar trebui să rămână în memoria colectivă ca exemple de rezistență. Sunt de remarcat cei care n-au cedat și nu cedează în fața presiunilor, mai ales când au de-a face cu tortura sau moartea. Sigur, Dumnezeu îi (ne) întărește, omul este neputincios. Problema este de acceptare a martirajului, a sacrificiului. Cred că această alegere îi aparține omului. Omul alege să trădeze, să fie laș, să fie neutru, să fie lingău, să se gudure sau să sufere și să moară pentru convingerile și credința lui. Omul alege adevărul sau minciuna.

    În rest, cred că istoria trebuie cunoscută, asumată și respectată, dar în niciun caz uitată.

    • Cred ca am putea interpreta spusa lui Brancoveanu in sensul in care isi salveaza sufletul cu sangele lor, prin faptul ca nu primesc islamizarea chiar cu pretul pierderii vietii lor. Cristina, good job!

  4. Eu cred ca multi gresesc, cand judeca pe Brancoveanu ,prin prisma Evangheliei pe care o cunoastem noi astazi.Trebuie sa cercetam ce fel de lumina a Evangheliei aveau strabunii nostri acum 300 de ani .Si apoi sa decidem daca Brancoveanu a fost mantuit sau nu.Si astazi ,ce se intampla cu carismaticii nu ne mai intrebam daca sunt mantuiti sau nu?Ce Evanghelie curata avem azi si totusi asa ne ia mintile unul ca dr.Iosif Ton!!!Sau d-l Botgros cu al sau articol 15 care ne duce pe mana clerului care decide cine ramane in Hristos sau a cazut din har.Ce nu va vine sa credeti ca si in bisericile evanghelice a aparut clerul?Asa spune Botgros ,ca AGR -ul decide in problema mantuirii!!!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s