Mostenire

MOŞTENIRE

               O moştenire plăcută mi-a căzut la sorţi,
o frumoasă moşie mi-a fost dată.
                                           
Psalmul 16:6

 

Copilul meu,

 Nu pot să îţi las moştenire averi

            ogoare întinse şi grase

clădiri căţărate spre cer şi luxoase

sau bulgări de aur curat

Dar îţi las un nume     

negârbovit de poveri

şi neatins de stigmat

 

Un blazon al familiei – de alţii râvnit

                  să indice         

                              nobleţea pământului

                              sângele de străveche şi distinsă spiţă

Nu am să îţi las după mine

Dar îţi las moştenire – cum şi eu am primit

Scutul credinţei cu a tainelor viţă şi

Nobleţea spiritului prin naştere de sus înnoit

 

Cufere căptuşite cu comori pământeşti

            evanescente ca norul de vată

N-o să îţi las

            Ci doar un dulap cu sertare

prin care poţi să te îmbogăţeşti

La vreme de nevoie

Deschide-le pe rând pe fiecare

Şi ia fără reţinere din bogăţia lor nesecată

 

Întâi e sertarul credinţei

Ţi-am lăsat-o simplă, dar viguroasă

Apuc-o hotărât şi fă-o stăpână în casă

Ţine-o conform Cuvântului neamestecat

Ca să fii pretutindeni –

la ogor, pe drum şi în piaţă

binecuvântat

 

Apoi e sertarul înţelepciunii

Lumea nu poate să ţi-o vândă

Ştiu că o cauţi                        

atât sub soarele arzător

                cât şi sub razele lunii

                        ca garanţie pentru izbândă

Din conţinutul ei hrănitor

Ia cât doreşti

Dar nu-i uita sursa: E frica de Domnul

Şi se cuvine mereu să ţi-o înnoieşti

 

Tot acolo adastă şi al bucuriei sertar

                        Dacă îl deschizi regulat

Nu vei trăi în zadar

            oscilând între dezamăgiri

            şi existenţiale răniri

Căci vei conştientiza

Mântuirea de vis

                        obţinută prin preţul răscumpărării

Promisiunile mari şi scumpe –

                        toate formulate în scris

                        mai sigure ca soarele-n cer

Şi Providenţa ce te veghează din dosul cărării

 

Nu uita nici al păcii sertar

                ce îţi oferă linişte serenă

                Ai nevoie de ea în tumultul vieţii

Să o aşezi pe fiecare războinică rană

E oferită din belşug

                  celor ce rămân în al credinţei hotar

Vei cunoaşte în timp

că-ntrece orice pricepere umană

 

Pentru a fi

Îţi las patru sertare cu bogăţie reală

Găseşte-le loc în casă

Şi cercetează-le fără sfială

Ca viaţa să-ţi îmbie

            îmbelşugare prin

Credinţă

Înţelepciune

Pace şi

Bucurie

Nu ştiu şi nici nu îţi pot oferi

o moştenire mai aleasă

sau mai necesară

 

Deerfield, 4 iulie 2007
Din volumul IV Invatatorul Iubirii, de Daniel Chiu

Ruga

RUGĂ 

 

Doamne, aş vrea să Te laud
ştiu că aşa se cuvine
            însă
n-am nimic să-ţi prezint
decât durerile
              multe
         ce nu mai pot să se-aline
şi nemângăierile

 Vreau să Te laud
          şi mă apropii de Tine…
Dar ce să-Ţi aduc?
Tu ştii că nu am nimic decât
             nemărturisite îngrijorări
          agonii
pâlpâind ca al lumânării neîngrijite muc
                              laolaltă cu

sterpe
deşarte
dezamăgite
            căutări

 Tu însă mă îndemni să-Ţi caut faţa…
                    Şi faţa Ta, Doamne, o caut
Mă descalţ de sandale
Privind spre Tine nu mai văd altceva
decât minunăţia gloriei Tale
               când pe dinaintea ochilor mei
frumuseţea Ta – susur după susur – o treci

Eşti iubitor – iubirea Ta
mă uimeşte
       când constat
că pe fiecare eveniment al existenţei mele
se altoieşte
şi ca o mireasmă scumpă
se dăruie
peste îngrijorările frunţii

Eşti bun – bunătatea Ta  ţine în veci
iar îndurarea Ta
                e înaltă, mai înaltă ca
                                               munţii
pe crestele fiecărei zile ca o salbă
                                            se-nşiruie

Eşti sfânt – şi sfinţenia
Ta mă sfinţeşte

Eşti milostiv – mila Ta
se întrece cu nevrednicia-mi
şi totdeauna o biruie

Eşti credincios – şi credincioşia Ta
fără limite
în văi de durere mă creşte

Doamne, vreau în căutarea feţei Tale
să stărui
Ca făpturile îngereşti
să strig fără încetare
până se zguduie uşiorii
cât de sfânt
cât de iubitor şi
cât de minunat eşti

Acum înţeleg că în închinare
nu eu Îţi dărui ci
Tu îmi iei neajunsurile şi
        Tu – cu bogăţia slavei Tale
mă înavuţeşti

Părinte Ceresc 
cât de mult se cuvine
                să Te caut
şi iar
să Te caut
să Te iubesc

                  şi neistovit
                 şi neîntrerupt
cu cel mai înalt entuziasm
să Te laud

 

Deerfield, 27 noiembrie 2007
Din volumul IV Invatatorul Iubirii, de Daniel Chiu

Suflet si Trup

SUFLET ŞI TRUP

            Domnul Dumnezeu care a făcut cerurile şi le-a întins,
care a întins pământul şi cele de pe el,
care a dat suflare celor ce-l locuiesc,
şi suflet celor ce merg pe el
                                  
Isaia 42:5

Domnul, Dumnezeul duhurilor oricărui trup
                                 
Numeri 27:16

El ţine în mână sufletul a tot ce trăieşte
suflarea oricărui trup omenesc, 
                                       
Iov 12:10

 

Trupuri, trupuri, trupuri

Miliarde şi miliarde

Cu tot atâtea feţe

Cine mai ştie câte?

Înghesuite în târguri şi pieţe

Împestriţând alei de parcuri, străzi şi trotuare

Alene

Întinse ca pradă

Pe plaje

Trupuri împânzind sanctuare

Expuse-n arene

Ca nişte frumoase desene

În veselă paradă

Unul câte unul înşiruite

Pe bănci de teatre

Cu culori ţipătoare boite

 

Trupuri, trupuri, trupuri

Garnisite luxos

Sau despuiate provocator

Corpuri făţuite

Şi împodobite

Cu accesorii elegante

Prezentabile, diafane, interesante

Dar evident de prisos

 

Trupuri, trupuri, trupuri

În conglomerate urbane

Şi în metropole gigante

Roind ca albinele-n stupuri

Preocupate cu fasonul şi moda

Încântate

De orice străluceşte cu vanitate

Trupuri elevate

La fel ca pagoda

 

Trupuri, trupuri, trupuri

Visând să fie frumoase

Şi în acelaşi timp sănătoase

Trupuri sportive

Cu alese alcătuiri

Veghind la diete şi cântare

Dar nu la pofte şi la amăgiri

Trupuri cu suflete

Uşoare

Firave

Subţiri

 

Suflete, suflete, suflete

Miliarde şi miliarde

Cineva le ştie pe toate

Suflete ofilite

Trăind cu acuitate

Tragism

Absurditate funestă

Şi singurătate

Suflete goale

Dar nicicând dezgolite

În mărturisire onestă

Suflete îndopate cu hrană lumească

Cu patimi şi vicii

Dar veşnic neîmplinite

Suflete încarcerate de tradiţii

Strivite de datini

Strigând strident după atenţie

În temple şi pridvoare

Suflete încorsetate de patimi

Şi cantonate-n detenţie

Neştiind nimic de salvare

 

Suflete, suflete, suflete

Multe, nenumărate

În cetăţi şi oraşe şi sate

Suflete incognoscibile

La rând aşezate pe plaje

Suflete irascibile

În stadioane şi amfiteatre

Aşteptând distracţia să latre

Suflete încovoiate

Sub ruşinoase bagaje –

Imense poveri invizibile –

Spirite emaciate

De patimi, plăceri şi miraje

Indubitabil crescute să fie

Pentru industria păcatului furaje

 

Suflete, suflete, suflete

Împinse mereu la o parte

Deposedate de vise

Şi de ambiţie

Ciobite şi sparte

Suflete înstrăinate în propria casă

Adulmecând pâine şi vin

Dar ţinute flămânde la masă

Suflete neîmpodobite cu cerul

Bolnave şi supte de inaniţie

Despuiate de chipul divin

De care nimănui nu-i pasă…

 

Trupuri cu suflete

Şi suflete-n trupuri

În legătură neînţeleasă

Şi neostenită căutare de scopuri

Ele nu vor găsi niciodată frumuseţea

Şi odihna căutată

Decât când cu lacrimă şi cu credinţă

Se-ntorc către stup

La cerescul, iubitorul Tată

Dădătorul de viaţă, mişcare şi fiinţă

Creatorul de trupuri cu suflet

Animatorul de suflete-n trup

La care totul este cu putinţă

           

Deerfield, 05 februarie 2006
Din volumul III, E Rindul Tau de Daniel Chiu  

Ruga Reeditata

RUGĂ  REEDITATĂ

            …nu mai trăiesc eu, ci Christos trăieşte în mine.
           
…trăiesc cu credinţa în Fiul lui Dumnezeu 
           
care m-a iubit şi s-a dat pe Sine însuşi pentru mine.
                                                     
 Galateni 2:20

În tainică rugăciune

Grăbit

M-am dus

Înaintea Domnului

Hotărât să mă plâng

Şi fără sfiiciune

Să îi arăt toate lucrurile

Ce de o vreme

În traista sufletului mucegăit

Le strâng

 

M-a primit bucuros

Şi mi-a îngăduit

Să îi declam pe de rost

Acele plângeri şi temeri

Sub care inima geme

 

I-am spus – ca-ntr-o prelegere –

Că nu mai pot răbda

Şi mi-a arătat cu mâinile deschise

În uimitoare înţelegere

Cât a răbdat El

Pentru nerăbdarea mea

 

I-am spus Domnului

Că mi-e imposibil

Să îndur

Coşmarul existenţei prozaice

Binevoitor

Mi-a declarat că El a stat impasibil

Şi fără de murmur

Sub osânda ce mi se cuvenea

În noaptea adâncă şi fără opaiţe

 

I-am arătat

Că suferinţele sunt reale

Şi nu le mai pot duce

Şi mi-a destăinuit

Că El a purtat

Suferinţele mele

Odată pentru totdeauna pe cruce

 

Copleşit

Şi încercat de groază

I-am repetat Domnului

Că mă avariază

Dureri şi suspine

Ce nu le mai pot suporta

Mi-a răspuns că El, ca Om al durerii

Le-a suportat deja

Când era pironit

Între cer şi pământ

Şi sortit sfâşierii

Când era îngrozit

Pentru mine

 

I-am reproşat

Că nu mai pot înghiţi

Insultele jocurilor

Şi amarul

Şi mi-a răspuns că a băut El

Până la fund

În locul meu paharul

Dezonoarei şi al batjocurilor

 

I-am spus că sunt istovit

Sub imensa, tragica povară

Şi mi-a zis că El n-a obosit

Când pentru mine

A fost săturat

Cu împotriviri până la sânge

Cu tragism şi ocară

 

Disperat

M-am plâns Domnului

Că sunt neînţeles

Şi în curând fiind atât de stresat

O să cad jos pe cărare

Mi-a amintit

Că El a umblat

Sub ucigătoare întristare

Şi sub cel mai intens stres

Când a fost dus să ispăşească

A mea disperare

Ca astfel s-o risipească

Urzind al meu etern interes

 

I-am comunicat Domnului

Că mă simt părăsit

În angoasă, în vină

În profundă rănire

Şi mi-a răspuns că în rănile Lui

Eu am

Acceptare deplină

Iertare şi

Aleasă tămăduire

 

I-am strigat

Că neliniştea nu mi se-alină

Că m-am săturat de viaţă

Şi aştept să se stingă

Elocvent şi mişcat

Mi-a reamintit

Că pentru viaţa mea

Ce o vrea deplină

A-ngăduit morţii

Divina lui faţă

Să o atingă

 

I-am şoptit că inima-mi plânge

Într-o continuă agonie…

Şi El mi-a spus că agonia lumii toată

A fost strânsă

În picurii lui de sânge

Şi în faţa lui plânsă

Iar pentru mine

Iată

N-a rămas decât bucurie

 

Descumpănit

În ruşine

I-am spus Domnului –

Deşi n-aş fi vrut –

Că sunt epuizat de putere

Şi lipsit de-nţelepciune

Cu toate că am viaţă nouă

Nestinsă

Nestricăcioasă şi

Nemaivisată

Nu ştiu – sub destinul nobilat

Nici măcar să trăiesc cum se cuvine

 

Zâmbindu-mi

Cu mâna plasată

Împrejuru-mi ca un careu

M-a binecuvântat

Şi mi-a spus

Că aşa cum a murit în locul meu

Doreşte de-acum să trăiască în mine

Ca în felul acesta

Să trăiesc în sfârşit şi eu

Cu putere nelimitată

Plenar şi entuziast, cu elan

Sub înţelepciune procurată

Prin Duhul ce îmi curge în vine

 

Pe genunchi zăbovind

M-am trezit inundat

De viaţă, răbdare

De pace, putere, iubire

Cum niciodată nu am avut

Şi-n a lui distinsă înţelepciune

Am decis

Şi-am cerut

Ca eu să nu mai trăiesc

Ci doar El să trăiască în mine

           

Deerfield, 23-28 februarie 2006

 Din volumul III, E Rindul Tau de Daniel Chiu

Si-am Mai Vazut

ŞI-AM MAI VĂZUT

            Am văzut robi călări,
şi voievozi mergând pe jos ca nişte robi
                        
Eclesiastul 10:7

 

Am văzut

o grămadă de lucruri în a aleşilor adunare

            lucruri absurde şi tragice şi revoltătoare

Am văzut

Scara Cerului aproape goală

            puţinii credincioşi ce o urcau

erau huliţi

sau ironizaţi

            că urcă pe o scară învechită

şi lipsită de fală

 

Şi am mai văzut

artistice scări  frumoase

atrăgătoare dar

nespus de înşelătoare

deoarece nu duceau nicăieri

şi oameni puhoi

înghesuindu-se pe ele

crezând că sunt în ascensiune

inconştienţi că se îndreptau spre genune

 

Şi-am mai văzut

predicatori –

oratori de caracter goi

ce urau

numai bine celor ce se încolonau

oferindu-le circuri şi pâine

refuzând să le vorbească

de dezastrul zilei de mâine

 

Şi-am mai văzut

tineri – o gloată mare 

mulţi încât înnegreau dunga zării

trăind de luni până vineri

în cloaca oraşului sortit pierzării

dar duminica fiind prezenţi la-nchinare

Şi-am mai văzut

fete lipsite de hainele albe

şi de cununa de lauri

dar împodobite cu ale păcatelor salbe

dansând

cântând şi

purtând la urechi

viţelul de aur

Şi-am mai văzut

femei-  nu una sau două

ci câte vrei

ca nişte paiaţe pudrate

fie dezvelite

fie umbrite

de mândru  şi bombastic  colop

şi de minimă decenţă despuiate

stând la taclale

crezând că se-nchină

şi bărbaţi cu basmale

lipsiţi de bărbăţie

de scop

şi de prestanţă masculină

 

Şi-am mai văzut

            cântecele duhului ameţitor

                        lovind în reverenţă fără sfiiciune

şi antrenând frenetic un negândit popor…

Şi-am mai văzut

feţe pale mirate de obrăznicia veacului

intrat în sanctuare

şi ochi plânşi şi mâhniţi

de goliciunea ce se expune

pe la tribune

şi la altare

 

Şi-am mai văzut

pe Domnul – Martorul credincios şi adevărat

stând afară la uşă

de tot întristat

respins la fel ca un inamic

pe când în lăuntrul golit de substanţă

se lăfăia licheaua trepăduşă

convinsă că nu duce lipsă de nimic

insensibilă la vocea

ce solemn avertiza

            „Am să te vărs curând din gura Mea!”

 

Deerfield, 2005
Din Invatatorul Iubirii de Daniel Chiu

Moarte si Viata

            În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El
printr-o moarte asemănătoare cu a Lui,
vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.
                                                        
Romani 6:5

Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat,
şi vii pentru Dumnezeu…
                                                      
Romani 6:11

 

Prietene, ai grijă, învaţă

Nainte de-a fi în zadar

Ia aminte la a cerului povaţă

Înscrisă cu litere mari

În singura Carte

De care Iubirea cerească

Ne-a făcut parte

 

E destul de târziu

Şi de aceea, iată, îţi scriu

Cu curaj şi afecţiune, pe faţă

Există o viaţă ce înseamnă moarte

Şi există o moarte ce înseamnă viaţă!

 

Existenţa doar pentru sine

În egoism şi conservare

Departe de Domnul

Departe de Bine

Trăirea în calea cea largă

Pe care lumea e deprinsă

Fără discernământ

De-a valma să meargă

Va aduce la capăt pierzare

Nestinsă durere,

            Neştearsă ruşine

                        Nespusă stupoare

 

Existenţa atât de râvnită

În firea cea goală

Independentă de cer

Şi sălbatică

Promiţând să dea afluenţă

De fericire extatică

Şi fremătătoare fală

E numai risipă

De fapt, veşnicia o vinde

Pentru o mână de linte

Pentru o clipă

De deşartă spoială

Pe cei ce se lasă-ncântaţi

De clipa nefastă de amăgire

O astfel de viaţă

Îi înfundă pe drum neîntors

În eternă şi terifiantă nefericire

 

Există o viaţă ce înseamnă moarte

Şi tinde pe crestele ei nelăute

Pe cât mai mulţi să îi poarte

 

Dar există o răposare ce înseamnă viaţă

E moartea cu Cel Răstignit

În ciudată unire

Şi e negarea lăuntrului ruginit

Dezbrăcarea de noi înşine

Şi de josnica fire

Este stingerea eului hain şi hidos

Şi e înviere la viaţă eternă

Cu Domnul Christos

 

E decesul faţă de lumea ce zace-n cel rău

Şi de aceea e existenţă din Dumnezeu

Ea se constituie în continuă răstignire

Pentru natura imposibil de îmblânzit

Hrănită din belşug cu păcat şi nelegiuire

E fără îndoială crucificare

Pentru sălbatica fire

Ce ne-nsoţeşte ca umbră

Până-n mormânt

 

Dar în acelaşi timp

E intrare

În viaţa nouă

Deplină

A Noului Legământ

E moarte, dar e prefaţa

Existenţei răsărită din Duhul rodirii în spic

E moartea faţă de moarte

De aceea e VIAŢA

De care a ne desparte

Nu mai poate

niciodată

nimeni şi

nimic

 

Prietene, ai grijă

Primeşte a cerului povaţă

Deşi ţi se pare total nefirească

Încă nu e târziu

Să apuci existenţa cerească

De aceea îţi scriu

Cu broboane de îngrijorare pe faţă

Există o viaţă ce înseamnă moarte –

Oh, cât de ingrată-i

Şi cât e de grea –

Şi există o moarte ce înseamnă viaţă –

Ce minunată-i –

Prietene, ai curaj prin credinţă

Şi păşeşte în ea!

            Deerfield, 29 ianuarie 2006
            Din Vol III, E Rindul Tau de Daniel Chiu

O Saptamina de Poezie Crestina

Va invit sa cititi in fiecare zi o poezie scrisa de pastorul Daniel Chiu pentru urmatoarele sapte zile. Va garantez ca veti fi ziditi sufleteste.

 

E  RÂNDUL  TĂU

            Toate îşi au vremea lor,

şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.

                                                        Eclesiastul 3:1     

                Dumnezeu… a sorocit o vreme pentru orice lucru…

                                                                             Eclesiastul 3:17

 

Copile, e rândul tău să pui întrebări

Copilă, e rândul tău să alergi pe cărări

E rândul tău

                        să creşti, să urci, să te înfiori

                        să te sui pe culme în zori

                        să culegi bob cu bob tinereţea

                                    şi râzând

                        să cuprinzi fără limite frumuseţea

sub cerul larg cu norii trecători

Copile, e vremea să pui întrebări

Copilă, e vremea să te preocupi de mirări

                        întreabă Cerul şi Vântul

                        străbate şi admiră pământul

                                    cu gândire optimistă

                        te bucură că eşti

                        şi că poţi să creşti

                                    sub graţia şi oblăduirea

                                    Celui ce prin Sine există

 

            *           *          *

Tinere, e rândul tău să trăieşti

Tânără, e rândul tău să primeşti

A venit vremea să obţii

                        Cheia tainelor vii

                        Cheia mirărilor

                                    şi a tuturor întrebărilor

Deschide uşile rând pe rând

Şi admiră

                        Existenţa cu farmecul ei inedit

                        Cunoaşterea şi Cuvântul

                        Frumosul şi cântul de liră

                        şi toate lucrurile ce în dar ai primit

Te bucură de fiecare filă

                        cu misterul ei inerent

Şi nu uita când te închini

                        să manifeşti un spirit reverent

E rândul tău

                        să cugeţi cu seriozitate la viaţă

                                    şi zăbovind în a gândului piaţă

                        să descoperi pe Dădătorul

                                    de daruri bune şi desăvârşite

                        ca să te bucuri de El

                                    mai mult decât de darurile-I nesfârşite

Tinere, e rândul tău viaţa s-o mânuieşti

Tânără, e rândul tău înţelepciunea s-o găseşti

            A venit timpul să apuci veşnicia

            Să nu rămâi sub destin cu pustia

            E vremea rânduită să alegi

            Ca odată la sfârşit

            Să poţi cu mulţumire să culegi

                        Alege Viaţa

                        Să-ţi mângâie faţa

 

            *          *          *

Feciorule, e rândul tău să iubeşti

Fecioară, e rândul tău să zâmbeşti

O singură dată treci pe această cale

            Te bucură între flori

                        de gingăşia delicatelor petale

            Apreciază parfumul

            Culege cu grijă nectarul

            Şi strânge fără oprire

                        în inimă harul

Nu se cuvine trupul

să ţi-l pângăreşti

Nici sufletul

cu plăcerile lumii să-l otrăveşti

Să nu uiţi că ai în tine

asemănarea Celui ceresc

chipul divin

                                    ce nu-i satisfăcut

cu glodul pământesc

Nu se cade chipul Celui Înalt

întipărit în tine să-l ignori

Nutreşte-l

sub cerul larg şi zorii trecători

cu aspiraţiile cele mai alese

cu bucatele aflate pe ale cerului mese

ştiind alcătuirea-i suavă

Hrăneşte-l

cu bucurie, cu frumuseţe, cu slavă

Fereşte-l

de a lumii deformatoare distracţie

din ulciorul divin

când traversezi a veacului pustie

Adapă-l

cu Cuvântul vieţii

cu apa cea vie

ca să trăieşti cu satisfacţie

şi să nu uiţi că eşti un peregrin

Fiule, e rândul tău să iubeşti

Fiică, e rândul tău să zâmbeşti

Veghează

la fiecare pas

la urma ce nu se şterge

Şi cercetează

conţinutul fiecărui vas

Fii cu atenţie

la fiecare răscruce

Şi află

pe care cale vrea firea să alerge

şi pe care vrea duhul să apuce?

în plus

Nu te bizui

pe priceperea proprie

Ci orânduieşte-ţi viaţa

cu înţelepciunea de sus

Fiule, e vremea să iubeşti cu adevărat

Fiică, e vremea să zâmbeşti cu suflet curat

                        Alege Iubirea

                        Ce biruie firea

 

            *          *          *

Frate, e rândul tău să munceşti

Soră, e rândul tău să trudeşti

            A venit vremea slujirii

                        să îţi aduni tezaur neştirbit în cer

                        aurul nedevorat de molii

                        comorile reale ce nu pier

            E rândul tău

să foloseşti

acele bogăţii nedrepte

ce ţi-au fost aşezate în mâini

ca prin ele să urci

ale isprăvniciei trepte

            Răscumpără continuu vremea

            Şi munceşte cu alţii în armonie

Fii plin de iniţiativă

            şi de hărnicie

prin canicule şi ninsori

            sub cerul larg cu anii trecători

Fii conştient

că-i rândul tău să îţi câştigi răsplată

ca să primeşti

cununa fără veştejire

la a neprihăniţilor ascunsă judecată

Frate, e rândul tău să te dăruieşti

Surioară, e rândul tău să te jertfeşti

ca în sezonul secerişului ce vine

să te trezeşti

cu bucuria-n suflet

şi cu braţe pline

de-a cerului aurărie

şi de comori ce stau o veşnicie

                                    Alege jertfirea

                                    Şi biruie firea

 

            *          *          *

Fratele meu înaintat în vârstă

şi în înnoire

                        e rândul tău să taci cu semnificaţie

Sora mea înaintată în trai

şi în dăruire

e rândul tău să aştepţi fără interogaţie

            A sosit vemea să arăţi înţelepciune

în timp ce cobori

să te rogi în tăcere de toamnă târzie

dovedind bogăţia rodurilor bune

în anii legănaţi de elegie

sub cerul strâmt cu nori apăsători

            E rândul tău

să accepţi dependenţa

de cei mai tineri decât tine

să le oferi cu discreţie sfaturi cereşti şi

să îndemni la bine

            E rândul tău

să laşi în urmă calea şi răsadul

să treci cu încredere şi cu linişte vadul

            Când vine a anilor seară

nu te opri din creştere în har cu iubire

ci contemplează în sufletească răpire

că la hotarul de lumi juxtapuse

luminile apuse

stau cu nerăbdare iarăşi să răsară

            A sosit clipa în ultimă licărire

să sfătuieşti prin precept şi exemplu

să arăţi exultând bucuria

dezbrăcării de vremelnicul templu şi

să îmbrăţişezi cu seninătate veşnicia         

Deciziile care le-ai luat în timp

            Te vor încununa cu mândru nimb

 

            *          *          *

E rândul tău…           

            Oricare-ar fi sezonul ce-l primeşti

            asigură-te că îl înţelegi

            şi că trăieşti

            în căutarea bogăţiilor neruginite

sub cerul larg cu glorii nesfârşite

                                    Arad,  1-7 august 2006