Iacob Coman zguduie Adventismul!!!

Trebuie sa vezi predica lui Iacob Coman! Iata un citat din predica lui, care confirma ce am spus de ani de zile ca Adventismul este o secta cladita pe minciuna (vezi: Adevarul despre Miscarea Adventista).
Citez pe Iacob Coman:
“Dragii mei, daca exista Dumnezeu, nici un membru al bisericii Adventiste de Ziua a Saptea din lume nu v-a fi mantuit. Pentru ca toti am fost nascuti, crescuti, si misionari in minciuna.”

Este interesant ce se intampla, dar sa vedem cum se termina – daca Coman o abandoneaza si pe mincinoasa cea mai mare din istoria bisericii, adica Ellen G. White. Va indemn sa ne rugam pentru Iacob Coman. Da articolul acesta la cat mai multi.

Cristologie – Efeseni si Filipeni

Epistola către Efeseni

Asia era cea mai importantă provincie a Imperiului Roman, iar Efes era cel mai bogat oraș de frunte, cu o populație de un sfert de milion de locuitori. Efesul era centrul ocult din Asia Mică și sediul proconsulului roman pentru regiune. Apostolul Pavel a plantat o biserică care a trebuit să se confrunte cu un război spiritual enorm. Epistola oferă resursele teologice și practice de care aveau nevoie pentru a funcționa individual și ca biserică într-un mediu foarte demonic. Cu toate acestea, ocultismul nu era singura amenințare. De asemenea, suflau vânturi de doctrină falsă. Mai târziu, în 1 Timotei, aflăm că biserica se confrunta cu mitologia iudaică, ascetismul și ideile pregnostice. Credincioșii din Efes au rezistat problemelor, dar au căzut aproape fatal părăsind dragostea dintâi, așa că Domnul a trebuit să le atragă atenția asupra acestui aspect. 

Epistola efesenilor excelează in har, glorie, bogăție, iubire, răscumpărare și puterea lui Dumnezeu în opoziție cu cea mai întunecată concentrare spirituală din Imperiul Roman. Cuvântul putere este folosit în Efeseni mai mult decât în orice altă epistolă.

Ocultismul este seducător și brutal. Oamenii din Efes au experimentat pe propria lor piele teroarea întunericului atunci când demonizatul i-a copleșit pe cei șapte fii ai lui Sceva. Orașul era plin de 50 de zeități, multe religii oculte, iar în top se afla cultul lui Artemis al efesenilor. În schimb, Duhul Sfânt creionează prin apostolul Pavel un capitol unic în Efeseni 1, cu teme trinitariene și hristologice puternice.

Pavel începe această carte cu un capitol hristologic copleșitor, din dorința de a demonta cultura ocultă dominantă care interfera cu biserica din Efes. Atunci când este necesar, el folosește “limbajul efesenilor”, cuvinte specifice ocultismului din Asia Mică, cum ar fi domnitori, autoritate, putere, stăpânire și conducători ai întunericului.

În Efeseni, toate binecuvântările spirituale în locurile cerești în Hristos sunt cuprinse într-o formă sumară în primul capitol și se extind în secțiunea de deschidere a celui de-al doilea capitol.

Expresia “În El”, este un loc spiritual (poziție) care domină primul capitol al scrisorii.

Evanghelia este Cuvântul adevărului în opoziție cu minciunile oculte. Credincioșii s-au încrezut în Hristos și au fost pecetluiți cu Duhul Sfânt al făgăduinței care garantează moștenirea noastră și care aduce glorie celei de-a treia Persoane a Trinității.

De ce este numit Dumnezeu “Tatăl slavei”? Diavolul este tatăl minciunii și al întunericului. Efesul avea nevoie de gloria lui Dumnezeu prezentă în biserică. Ocultismul creează orbire spirituală și deznădejde și duce la “cunoaștere” ezoterică. Apostolul se roagă strategic ca Dumnezeu Tatăl să le dea înțelepciune și revelație în cunoașterea adevăratului Dumnezeu, pentru ca ei să aibă speranță și să cunoască care sunt bogățiile slavei moștenirii Sale în sfinți. Dumnezeu se opune puterii oculte prin măreția nespus de mare a puterii Sale. Nu este doar o putere mare, ci este nespus de mare pentru a anula orice putere demonică. Această putere infinită a fost demonstrată de Dumnezeu atunci când Hristos a fost înviat din morți și așezat la dreapta Sa în locurile cerești. Mai mult, toate lucrurile au fost puse sub picioarele Sale, inclusiv ierarhiile demonice. În primul secol, învingătorul într-o bătălie zdrobea gâtul dușmanului cu piciorul său. Hristos a zdrobit opoziția demonică pentru totdeauna. Hristos este Capul glorios al Bisericii.

Templul Dianei din Efes avea o influență irezistibilă în oraș. Localnicii și vizitatorii din toată Asia se îmbulzeau în interiorul și în jurul templului. Apostolul răspunde acestei influențe arătând pe larg cum Biserica este o nouă familie de iudei și neamuri, reunite într-o nouă comunitate. Neamurile sunt apropiate prin sângele lui Hristos. Domnul însuși este pacea noastră, aducând împreună două grupuri etnice radical diferite: evreii și neamurile. Este atât de interesant faptul că soluția pentru animozitatea rasială se găsește la cruce. Hristos pune capăt vrăjmășiei și ambele grupuri sunt una, având acces la Tatăl într-un singur Duh. Acum ele formează casa lui Dumnezeu și un Templu spiritual în care Hristos este Piatra din capul unghiului. Duhul Sfânt lucreaza clădirea spirituala a lui Dumnezeu.

Aplicație: Ocultismul este în plină ofensivă astăzi, vizând chiar și Biserica. Este șocant cum “sfinții” sunt atât de atrași de puterea întunericului. Copiii se uită la desene animate oculte, în timp ce adolescenții și adulții sunt seduși de filme oculte sofisticate. Avem nevoie să fim luminați de Duhul Sfânt pentru a-L vedea pe Hristos cel înălțat, care L-a învins pe deplin pe Diavol și ierarhiile sale demonice. Puterea nespus de mare a învierii lui Hristos este reală și disponibilă. Dragostea Lui pentru noi este de neegalat. Nimic nu ar trebui să ne seducă sau să ne învingă.

Epistola către Filipeni

Biserica din Filipi era cea mai apropiată de inima apostolului, dar a suferit o divizare la nivel de conducere. El le răspunde prin a le dezvălui umilința totală a lui Hristos.

Cel mai perfecta portretizare a smereniei lui Hristos se găsește în capitolul 2 din Filipeni. El nu a luat ca un lucru de apucat egalitatea cu Dumnezeu Tatăl și, ca urmare, nu I-a fost greu să Se întrupeze, să Își voaleze gloria și chiar să moară pe cruce. El oferă o astfel de indreptatire încât chiar și apostolul Pavel, omul cu cea mai mare experiență religioasă, consideră toate realizările sale fariseice ca fiind gunoaie. Hristos este sursa bucuriei, indiferent de circumstanțe, și sursa de putere în situații foarte dificile. Hristos este sursa de afecțiune pentru toți credincioșii.

Aplicație: Umilința este o virtute divină. Hristos este referința și sursa noastră de smerenie. Smerenia însoțește bucuria în orice circumstanțe. Conducerea bisericii și credincioșii nu sunt imuni la mândrie, dar Domnul este gata să-i ajute pe cei care îl caută. Adesea, El ne va umili pentru ca noi să ne asemănăm cu El.

Cristologie – 2 Corinteni si Galateni

A doua epistolă către Corinteni

Apostolul Pavel își apără slujirea în fața bisericii din Corint, care îl contestă legitimitatea și autoritatea. El trebuie să contracareze membrii neregenerati ai bisericii, învățătorii falși și iudaizatorii care i-au discreditat slujirea.

Scrisoarea este una greu de înțeles dacă nu ținem cont de ceea ce tocmai am menționat în legătură cu adversarii lui Pavel. Apostolul începe prin a-și construi cazul împotriva dușmanilor săi făcând apel la suferințele sale – dureri atroce de slujire care s-au abătut asupra lui în diferite moduri. Niciun alt apostol nu a trecut prin ceea ce a trecut el. Motivul calvarului său a fost persecuția bisericii de la începutul vieții sale, pe când era fariseu. Pe de altă parte, identificarea sa cu Hristos i-a înmulțit suferințele. Hristologia din 2 Corinteni este o hristologie a suferinței care dă acreditare absoluta pentru apostolatul său, pe care pretinșii și falșii profeți le-au ratat cu totul. După o scurtă introducere, apostolul afirmă direct că el avea parte din abundență de suferințele lui Hristos dar chiar în același verset declară că mângâierea lui Hristos este la fel de abundentă. Moartea de multe ori făcea parte din ecuație, dar el afirmă pur și simplu că Hristos îi va izbăvi totuși și din ea.

În acest context de persecuție, de provocări chinuitoare și uneori de moarte iminentă, Hristos este garantul promisiunilor lui Dumnezeu, împreună cu ajutorul Duhului Sfânt pentru supraviețuirea în slujire.

Hristos este locul spiritual în care triumful este întotdeauna asigurat. Aici, triumful este din nou legat de supraviețuirea în slujire. Apostolul vorbește ca fiind în Hristos, ceea ce înseamnă că este pe deplin conștient de marea responsabilitate a predicării biblice. Acest lucru este în contrast cu falșii profeți care se țineau de lucruri de nimic. Adevărații credincioși dintre corinteni sunt numiți o “scrisoare a lui Hristos”, ceea ce înseamnă că ei poartă asemănarea Domnului. Slujirea hristocentrică a lui Pavel este pecetluită de Duhul Sfânt și de Dumnezeu Însuși.

Aplicație: Viața și slujirea creștină merg pe urmele lui Hristos nu numai în victorii, ci și în suferințe. Acest lucru nu le-a picat bine multor credincioși din Corint și nici nu le va pica bine multor credincioși contemporani. Le-a scăpat faptul că Hristos era mai evident în apostolul Pavel prin intermediul suferințelor decât prin elocvența retorică a falșilor învățători. Suferința pentru Hristos, așa cum apostolul Pavel a trecut prin ea, este dificil de acceptat.

Epistola către Galateni

Bisericile din Galatia erau afectate de iudaizatori și de evanghelia lor falsă. Apostolul Pavel le dă o replică puternică și devastatoare ereticilor invadatori. El îi pune sub blestem.

Numai Hristos este suficient pentru mântuire și orice adaos, cum ar fi legea și circumcizia, creează o evanghelie falsă. Promotorii evangheliei false sunt blestemați. El S-a dat pe Sine însuși pentru păcatele noastre, pentru a ne elibera din acest veac rău. Acest veac rău include activitatea ereticilor și a apostaților, în cazul nostru, a iudaizatorilor. Hristos este revelația adevăratei Evanghelii, ceea ce înseamnă că lucrarea Sa este completă și nu mai este nevoie de păzirea legii și de circumcizie. Suntem răstigniți împreună cu Hristos pentru ca El să trăiască în noi. El este Fiul lui Dumnezeu care ne-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru noi. El ne-a răscumpărat din blestemul legii, devenind blestem pentru noi. Prin Hristos Isus, binecuvântările lui Avraam sunt disponibile pentru neamuri.

Credincioșii din Galatia cunoșteau importanța primordială a primirii Duhului Sfânt. Apostolul pune o întrebare crucială: Duhul este primit prin faptele legii sau prin credința în Hristos cel răstignit? Răspunsul este evident. Încrederea în Hristos duce la locuirea Duhului în noi.

De asemenea, Hristos ne face fii ai lui Dumnezeu și suntem îmbrăcați cu El și botezați în El. Hristos ne-a eliberat din sclavia respectării legii și a circumciziei. Ar trebui să rămânem fermi împotriva oricărei înrobiri. Prin crucea lui Hristos, lumea este răstignită față de noi, iar noi față de lume.

Aplicație: Harul lui Dumnezeu nu este ieftin. Prețul lui este tortura și moartea prin răstignire a Fiului lui Dumnezeu. De aceea, apărarea Evangheliei harului cere o fermitate fără echivoc față de iudaizatori, pe care Apostolul Pavel îi pune sub blestem. Nici noi nu ar trebui să-i numim frați pe cei care au învățătura iudaizatorilor. Adventistii sunt iudaizatorii contemporani.

Cristologie – Romani si 1 Corinteni

Epistola către Romani

Roma era centrul Imperiului și centrul vieții religioase. Dumnezeu decide să trimită credincioșilor din “orașul etern” epistola doctrinară cheie a Noului Testament, numită Evanghelia lui Dumnezeu. Roma și-a propagat propria evanghelie, impulsionată de Cezar Augustus, cel mai important Cezar din toate timpurile. Cezar s-a autointitulat fiul lui Dumnezeu și a folosit propaganda imperială în avantajul lui. El a instituit Pax Romana, iar oamenii din orașul Priene au vestit evanghelia unei noi ere care începea odată cu nașterea lui Caesar Augustus. Ei îl numeau “domnul și salvatorul”. În acest context complex și provocator, apostolul Pavel scrie epistola către credincioșii romani.

Credincioșii evrei înțelegeau bine conceptele de indreptătire, justificare și ispășire. De asemenea, păgânii nu erau străini sacrificilor de sânge și de ispășire, deoarece căutau să potolească mânia zeilor lor. Termeni precum dreptate și justificare făceau parte din legea romană și din comportamentul social așteptat. Chiar și cuvântul har era folosit pe scară largă în primul secol. Pavel a inserat cuvântul har și cuvintele conexe lui în scrisorile sale de peste 100 de ori.

Apostolul face referire directă la Vechiul Testament, dovedind cum Fiul lui Dumnezeu a fost profețit că provine din linia lui David în umanitatea Sa și cum și-a arătat dumnezeirea cu putere, prin învierea din morți, prin lucrarea Duhului Sfânt. Aceasta este Evanghelia lui Dumnezeu.

Evanghelia reprezintă puterea lui Dumnezeu pentru mântuire, arătată pe deplin în Hristos Însuși. Dar Evanghelia dezvăluie un alt lucru glorios: indreptatirea de la Dumnezeu disponibilă prin credință, în contrast cu nelegiuirea neamurilor și cu îndreptățirea de sine a iudeilor. În Romani, indreptatirea este propriul standard de dreptate a lui Dumnezeu, pe care numai Hristos îl poate reprezenta. Mânia lui Dumnezeu și acuzarea umanității joacă un rol major în prezentarea Evangheliei harului de către Pavel. Păcătoșii îmbrățișează harul lui Dumnezeu în timp ce fug de mânia lui Dumnezeu.

Ispășirea a fost punctul culminant al jertfelor de sânge care stingeau mânia lui Dumnezeu. Ca urmare, apostolul Pavel construiește cazul justificării/ îndreptățirii prin ispășire și răscumpărare pe baza jertfei de sânge a lui Hristos ca punct culminant al teologiei mântuirii în Romani. Suntem îndreptățiți prin sângele lui Hristos, prin credință, prin har și prin viața lui Hristos. Rezultatul este că mânia lui Dumnezeu este dată la o parte și înlocuită cu pacea cu El, urmată de favoruri divine precum Duhul Sfânt, harul, revărsarea iubirii și gloria lui Dumnezeu. Așadar, credinciosul este dus de la mânie la glorie!

În marea expunere teologică a justificării, doctrina imputării joacă un rol cardinal. Imputarea face posibil gloriosul schimb, după cum spune Luther. Păcatele noastre sunt transferate lui Hristos, iar meritele și neprihănirea lui Hristos sunt transferate nouă. Fără imputare, mântuirea este imposibilă.

Dumnezeu L-a făcut pe Cristos ispășire pentru noi, pe cruce, cu sângele Său pentru păcatele noastre. Hristos ne sfințește în mod activ prin Cuvântul Său și prin lucrarea Duhului Sfânt și Hristos ne-a glorificat deja împreună cu El în Ceruri. 

Aplicație:  Dumnezeu a folosit doctrinele harului din Romani de-a lungul istoriei pentru a trezi și transforma națiuni, biserici și indivizi. Trebuie să ne amintim în mod constant îndreptățirea noastră realizată de Hristos, împreună cu doctrina imputării. Justificarea (îndreptățirea) este fundamentul și sursa pentru sfințirea biblică și certitudinea glorificării.

Întâia epistolă către Corinteni

Corintul era cunoscut pentru imoralitatea sa dezlănțuită și pentru pasiunea sa pentru filozofii vremii. Credincioșii din Corint au preluat un astfel de bagaj în biserică.

Apostolul începe într-un mod strategic prin a-i readuce pe credincioșii din Corint la drepturile și privilegiile lor în Hristos. Fără acest remediu hristologic pentru biserică, adunarea nu ar fi putut fi ajutată. Biserica din Corint avea probleme morale și doctrinare uriașe.

În loc să abordeze mai întâi păcatul lor, Pavel le spune cum, în Hristos, erau deja sfințiți, ceea ce reprezintă o sfințire pozițională, dar erau, de asemenea, chemați să trăiască sfințirea în mod practic. Încă de la începutul epistolei, Hristos este proclamat ca fiind Domnul nostru Isus Hristos, Domnul tuturor sfinților.

Hristos l-a trimis pe apostol să propovăduiască Evanghelia în Corint, evitând în același timp limbajul filozofic, altfel crucea lui Hristos ar fi fost zadarnică. Crucea lui Hristos nu este menită să satisfacă pofta nesățioasă a evreilor pentru semne și nici nu se supune speculațiilor filozofice.

Hristos este esența Evangheliei. Moartea, îngroparea și învierea și apariția Sa în fața martorilor oculari reprezintă Evanghelia. Corintenii aveau găndire filozofică, mulți nu credeau în învierea lui Hristos. Aceasta era o erezie uriașă, iar Apostolul acordă mult spațiu în epistolă, descriind în mod cuprinzător învierea.

Aplicație:  Suntem asediati de păcat ca și Corintul din secolul I. Așa cum corintenii erau pasionați de personalități și de filozofie, și noi avem propriile noastre vedete și convingeri filozofice. Pe de altă parte, Dumnezeu Tatăl ne întărește prin puterea crucii lui Hristos. El ne îmbogățește în doctrina și cunoaștere, astfel încât să nu ducem nicio lipsă spirituală sau filozofică.