Enigma lui Iosif Ton dezlegata

Timotei Pop este prezbiter la Biserica Baptista din Portland. El este autorul cartii de referinta “Misticism sau Crestinism Autentic”. In articolul de mai jos, fratele Pop ne dezvaluie radacina ereziilor lui Iosif Ton. Apreciez perseverenta cu care fratele Pop a urmarit timp de 10 ani cum Ton strecura erezii nimicitoare, iar la vremea potrivita a facut public intentile ascunse ale acestuia.

IOSIF  ȚON,  LESLIE  WEATHERHEAD ȘI  NOUL  TIP  DE  CREȘTINISM

                Când s-a dus la Seminarul Teologic Baptist din București, Iosif Țon era un om realizat atât din punct de vedere social, cât și religios. Terminase Facultatea de Filologie din Cluj și deci putea avea un serviciu respectabil. Cât privește partea duhovnicească, dacă e să ținem cont de multele-i mărturisiri împrăștiate prin vasta-i operă, am putea spune că era mai mult decât realizat: se predase Domnului de foarte tânăr, primise botezul credinței, iar în perioada studenției fusese unul din leaderii studenților din Cluj, în lupta lor spirituală de a rezista încercărilor de îndoctrinare comunistă.

Dar Iosif Țon a vrut să dea mai mult Domnului, și de aceea s-a înrolat în Seminarul Teologic.  Faptul acesta nu prezintă nimic negativ în sine, ci din contră este unul lăudabil.  S-a-ntâmplat însă că tocmai acolo  la Seminar unde ar fi trebuit să fie înconjurat de sfinți, IȚ a întâlnit ceea ce tot el caracterizează prin expresiile ”acel profesor liberal”, și ”acea carte liberală”.  Nu este cazul aici să spunem cine s-a ascuns în spatele ”acelui profesor liberal” dar oricum, nu este adevărat că cel desemnat de IȚ prin acest epitet, a fost un liberal în adevăratul înțeles al cuvântului.

Dar  ”acea carte liberală„?

Aici este ce este, și referitor la acea carte liberală și la felul în care IȚ s-a relaționat la ea, aș vrea să spun ceva pe parcursul acestui articol.

În Oct. 2010 IȚ a dovedit încă odată instabilitatea  (și naivitatea) ce-l caracterizează.  Atunci el s-a alipit trup și suflet de  Mișcarea  Străjerilor, o mișcare  trasă la indigo după modelul  așa zisei Faith  Movement, o mișcare eretică din America. Principala caracteristică a acestei mișcări este misticismul de prost gust prin care apoi sunt privite și abordate toate învățăturile și toate practicile afișate.  Reacția creștinilor evanghelici –  teologi și laici – a venit imediat, dar IȚ se făcea că aplică proverbul: Câinii latră și ursul merge!”.  Apoi pentru a-și bate joc de toți teologii români, a publicat pe sit-ul  Străjerilor un articol incendiar în care spune negru pe alb că el și-a schimbat teologia (baptistă) în ultimii 14 ani, și că  după lungi și laborioase munci intelectuale și ”descoperiri dumnezeiești”, el a obținut ”un nou tip de creștinism” ( Străjeri.ro, prima variantă a articolului intitulat  Foștilor mei studenți și tineri teologi…  Subliniez că trebuie căutată prima variantă a acestui articol, deoarece cea existentă acum pe acest site, a fost modificată ”pe ici, pe colo, prin părțile esențiale”).  Punctul maxim al  bătăilor de joc era afirmația că nimeni  dintre teologii români  n-a observat schimbările din teologia lui, cu excepția mea (un neavenit în domeniul teologiei) precum și un tânăr teolog din Moldova transprutiană.  Bineânțeles că de data aceea IȚ a obținut ceea ce scontase, respectiv a  înfuriat peste măsută pe toți teologii români.  Dar tot atunci el a mai obținut ceva la care cu siguranță nu s-a gândit.  Anume, după publicarea acelui articol, pe Internet a început să circule tot felul de articole unele mai incredibile decât altele, dar care toate vorbeau despre micimea și lipsa de integritate a caracterului său.

Așa s-a făcut că printre alte articole și documente scoase la iveală atunci, pe Internet a început să circule  un fragment din cartea  Pași a lui Daniel Mitrofan, care vorbea despre perioada căderii de la credință a lui IȚ, cădere survenită în perioada studenției lui la Seminarul Teologic Baptist. Tot din acel articol am aflat eu numele acelui ”profesor liberal”., cât și titlul ”cărții liberale” și a autorului ei, carte care a avut menirea istorică de a-l determina pe IȚ să abandoneze credința creștină și să se transforme într-un ateu înverșunat.

Am procurat de-ndată acea carte și am citit-o de cel puțin 2 ori.  Se numește  A plain man looks at the cross și a fost scrisă de Leslie D. Weatherhead, un teolog liberal britanic din perioada celui de al 2-lea Război Mondial.  Am fost profund surprins, înmărmurit chiar, când am înțeles citind cartea respectivă, că viața lui IȚ  din ultimii 60 de ani a fost  împletită într-un mod magic, misterios, cu ideile reliefate în această carte, care într-adevăr este una profund liberală. Ba mai mult chiar, după felul în care Iosif Țon  a gândit și s-a comportat după citirea cărții respective, aș putea afirma că el a făcut din Leslie W. un fel de guru spiritual al lui, din al căror șabloane de gândire n-a mai ieșit niciodată.  Am afirmat cele de mai sus deoarece din momentul în care IȚ a citit cartea lui LW,  acestă carte l-a urmărit și l-a obsedat ca o umbră mefistofelică ce nu s-a mai despărșit de el și care l-a influențat pe  tot parcursul vieții.

Două feluri de consecințe a suferit IȚ în momentul contactului lui cu cartea lui LW: unele consecințe s-au manifestat imediat, iar altele au avut o bătaie deosebit de lungă în viața lui.  Consecințele cu bătaie scurtă au fost următoarele:

i)                    Imediat ideile cuprinse în cartea lui LW l-au vrăjit cu totul. Pe loc a uitat de credința sădită în el de părinții și  de educatorii lui din copilărie și tinerețe. Imediat a dat la oparte tot ce mirosea a creștinism și a îmbrățișat un ateism  militant, în ciuda faptului că lucrarea lui LW se vrea un canal de  îndrumare spre un creștinism autentic a omului modern, needucat în ale teologiei.

ii)                   Iosif Țon s-a simțit dator acestei cărți și de aceea n-a părăsit-o după ce a citit-o. În una din mărturisirile lui culese tot de către istoricul Mitrofan, IȚ spune că el a tradus această carte, i-a dat un alt titlu (IȚ intenționat nu suflă un cuvânt despre titlul respectiv!) și a încercat s-o publice la o editură comunistă. Lucrul acesta este cât se poate de neadevărat, deoarece cartea lui LW tradusă în românește nu l-ar fi speriat de moarte atunci când un ofițer de securitate i-a insinuat faptul că el deține cunoștințe referitoare la cartea respectivă (vezi Confruntări, pag.173).  Adevărul este că IȚ a fost atât de impresionat de ideile liberale cuprinse în cartea respectivă, încât după ce s-a lepădat de Cristos, a dorit să facă tot posibilul pentru a-i abate și pe alții de la Calea Vieții.  Cea mai ”tare” idee exprimată de LW în cartea lui este nonsensul ideii de ispășire. LW nu argumentează logic, nici biblic, ci doar afirmă de câteva ori că este  imposibil ca sângele lui Cristos să spele păcatele  omenirii ( A plain man, pag.81). Ascultând mai mult de LW decât de Scriptură, Iosif Țon a ”realizat” că relatările biblice privind ispășirea nu sunt altceva decât  insinuarile ieftine ale unui mit privind sângele lui Cristos. Așa s-a făcut că având la bază ideile liberale ale lui LW , IȚ a scris o carte intitulată Mitul sângelui lui Cristos, pe care, spre norocul lui, comuniștii n-au vrut să i-o publice.

Anii au trecut iar IȚ s-a reântors în turma pe care o părăsise.  Dar de LW și de cartea lui, IȚ n-a uitat nici măcar o clipă. Așa se face că în ultimii ani el a început să predice ”o nouă teologie”, care  se vroia  a fi totodată ”un nou tip de creștinism”.

Dar despre ce nou tip de creștinism este vorba ?  Devenise IȚ original între timp și începuse să debiteze idei noi în teologie?  Toată viața lui el n-a produs nimic nou, ci doar a compilat, a ordonat, și a dat mai departe, îndeletnicire de altfel bună și utilă. Dar acum el anunța lumea teologică și spunea că a produs ”un nou tip de creștinism”.  Ideile principale ale ”noului lui tip de creștinism” sunt expuse în maratonica introducere făcută de el la cartea lui de misticism intitulată: Umblarea cu Dumnezeu în unire cu Domnul Isus Cristos, sub călăuzirea Duhului Sfânt. Acolo sunt două idei mari și late, care sunt tot atât de originale, precum de originale sunt mașinile japoneze care au fost copiate după modelele germane!  Am rămas înmărmurit când citind cartea lui LW am văzut că cele două idei ”originale” expuse în  capo-d-opera lui IȚ, sunt luate tot din această carte, devenită între timp fatidică pentru IȚ.  Aceste două idei sunt și consecințele cu bătaie lungă (de care pomeneam mai sus) pe care le-a suferit IȚ după citirea cărții lui LW. Ele sunt următoarele:

i)                    Numai  Isus. În ”noul lui tip de creștinism” IȚ pretinde că  se ghidează numai după învățătura Domnului Isus. De aceea el critică pe Martin Luther, pe Jean  Calvin și pe Augustin. IȚ n-a avut tăria de a se ”lua” și de ap. Pavel în mod direct, dar nici nu l-a lăsat cu totul în pace.  Luther în fața lui IȚ nu face doi bani deoarece acesta și-a scris toată teologia bazându-se numai pe ep. Lui Pavel către Romani (Străjeri.ro, articolul Foștilor mei studenți…).  Când etalează această idee, IȚ pretinde că este original, iar scriind și predicând despre aceasta, el ”a făcut lucrare de pionierat” în domeniul respectiv!  Să vedem însă ce spune și ce învață gurul lui, englezul Leslie W.:

... La urma urmei, autoritatea noastră supremă nu este  Luther, nici  Augustin, nici chiar Sfântul  Pavel, ci  Cristos.  Așa că, să facem în așa fel încât să privim la El și la acele evenimente care L-au adus la Cruce. (Leslie D. Weatherhead, A plain man looks at the cross, London, Independent Press LTD, Memorial Hall, E.C.4, 1945, pag. 34).

Eu nici pe departe nu vreau acum să insinuez că ideea aceasta îi apartine în exclusivitate lui LW. Această idee se găsește la foarte mulți autori, și-n mod deosebit la cei de sorginte liberală care au o deosebită plăcere să-l despartă pe Pavel de Cristos. Se merge chiar până acolo încât se afirmă că Pavel este autorul creștinismului așa cum îl știm noi, și că dacă ar fi fost  numai după Cristos, creștinismul ar fi mult mai  dulce, mai ușor de îmbrățișat (Bart  Erdman , History of the Bible. The maching of the New Testament, The teaching Comp, Chantilly, 2002)

Dar ceea ce eu de data aceasta vreau să spun fără teama de a greși, este că IȚ a luat din zbor această idee la tinerețe, pe parcursul anilor a rumegat-o, iar acum la bătrânețe a  lăsat-o să rodească ”un nou tip de creștinism”.  Iulian  Apostatul a vrut să creeze o societate romană morală cu percepte creștine, dar din care să fie exclus Cristos. Deci un creștinism fără Cristos. IȚ inspirat de LW. se laudă că el deja a creat ”un nou tip de creștinism”, numai cu Cristos, din care este exclusă ÎNVĂȚĂTURA  APOSTOLILOR  și-n mod deosebit cea a apostolului Pavel!. Câtă naivitate poate exista în capul unui om deștept, care pretinde că el reprezintă tot ce au avut mai bun baptiștii!!!

ii)                  Unirea cu Cristos. Ideea de predilecție a lui IȚ in cadrul ”noului lui tip de creștinism” este unirea cu Cristos.  Dar și această idee abundă în cartea liberală scrisă de LW.:

Cristos cel viu este într-o continuă lucrare chiar și acum, dăruindu-se pe sine prin unire cu cei pe care –i caută spre a-i mântui.  La această unire cu El trebuie să privim noi acum…  Prin unirea lui Cristos cu omul, natura Lui sfântă se prelinge prin natura noastră mînjită de păcat, curățindu-ne și restaurându-ne. Aceasta va să zică Ioan prin cuvintele:  ”Și sângele lui Isus Cristos, Fiul lui, ne curățește de orice păcat”. În acest fel, și numai în acest fel, omul este salvat, și a fi salvat înseamnă a fi izbăvit de despărțirea finală de Dumnezeu, despărțire pe care Noul Testament o numește moarte  (Leslie W, A plain man, pag. 119, 128,129).  (A se observa că la Leslie, unirea cu Cristos inlocuiește ideea de ispășire, o idee de altfel foarte detestată de liberali)

Iosif Țon a luat ideea de unire cu Cristos de la Leslie, după care a pus pe ea tot ce a crezut el că are mai bun teos-isul ortodox, obținând astfel un amalgam dezgustător, așa cum voi exemplifica mai jos. Aici este cazul ca numaidecât să menționez că în Noul Testament noi avem bine zugrăvită ideea unirii noastre cu Cristos, unire fără de care  nu poate exista creștin adevărat. Dar ideea unirii cu Cristos, în NT aparține aproape în exclusivitate apostolului Pavel. La Pavel, a fi unit cu Cristos înseamnă a fi în Cristos, expresie pe care marele apostol al neamurilor o folosește nu mai puțin de 164 de ori (LW, A plain man, pag.119).  Dar Iosif Țon a învățat de la LW și de la alți liberali că trebuie să-l excludă pe Pavel atunci când își formează gândirea lui teologică. Așa se face că la IȚ unirea cu Cristos este o noțiune profund mistică, senzuală, scandaloasă chiar,pentru oricine este obișnuit cu gândirea biblică. Iată cum spune IȚ că trebuie să fie și să decurgă o adevărată unire cu Cristos: ”… acum, în fiecare zi ea ( o femeie ) se duce la o întâlnire de dragoste… și Persoana aceasta ( Dumnezeu sau Isus) zice: ”Bine ai venit! Ne îmbrățișăm, ne sărutăm și ne iubim!”   ( Iosif  Țon, Umblarea cu Dumnezeu în unire cu Domnul Isus Cristos sub călăuzirea Duhului Sfânt, Cartea Creștină, Oradea, 2006, pag.315)

Referitor la ultimul citat, aș spune, fără alte comentarii!  Dar trebuie totuși să concluzionez toate cele spuse până aici. Creștinismul cuiva nu poate fi mai nou sau mai vechi, nici nu se poate prezenta sub diferite ”tipuri”.  Cristos, Domnul nostru, este piatra de temelie a  Bisericii Creștine, dar noi astăzi n-am ști ce-i creștinismul deplin fără așa zisa ÎNVĂȚĂTURĂ  A  APOSTOLILOR, concept pe care primii creștini îl stimau peste măsură (Fapte 2:42).  De aceea , nici LW, nici IȚ, și nici un altul ca ei, nu vor fi instare să creeze niciodată ”un nou tip de creștinism”.  Noi cei fideli Domnului nostru, să rămânem credincioși  Cuvântului Scripturii, și-atunci nimeni și nimic nu va fi înstare să ne clintească de pe Stânca  Veacurilor care este Cristos.

Timotei  Pop                       Portland Oregon,    Decembrie  2011